"Aspectul exterior conteaza mai putin, cel mai important este sufletul."
Zau? Ia sa vad eu pe unul ca-si alege o boccie necunoscuta si o baga-n seama doar pentru ca are sufletul mare si detine un IQ peste medie, salutandu-l din mers pe Einstein. De unde, spanac!, sa stii ca ea are suflet mare, ca a avut 10 pe linie din clasa I pana cand a terminat facultatea, ca a fost olimpica la matematica, fizica, informatica si face voluntariat la Crucea Rosie, Salvati Copiii si Rosia Montana, plus in vreo doua ONG-uri de protectie a mediului si animalelor? Prima data te uiti la chipul omului, la aspectul fizic, logic, nu? Daca exista acea chimie neinteleasa, acea atractie fata de persoana respectiva, dai din coate si incerci sa-i atragi atentia in n moduri, in functie de inspiratia de moment.
De acord, dupa ce cunosti omul, poti spune ca pui accent pe calitatile sale altele decat cele fizice, insa trebuie sa recunoastem ca look-ul personal joaca un rol important in modul in care ceilalti ne percep si cum ni se adreseaza. Degeaba "din spate liceu", daca "din fata muzeu". Am mai zis, o femeie ingrijita poate sa-si puna un sac pe ea si tot va arata bine. Ingrijirea incepe cu o piele sanatoasa, care va radia in permanenta, va da incredere purtatoarei si se va vedea asta de la o posta.
Putini stiu ca pielea este cel mai mare organ al corpului omenesc, avand in medie cam 2 metri patrati si in jur de 4 kg la un adult. Odata cu trecerea timpului, pielea, cea care protejeaza corpul de factorii externi, incepe sa
dea semne de oboseala, de imbatranire, iar asta se vede cu ochiul liber. Apar mai intai mici riduri de expresie, pentru ca apoi acestea sa se adanceasca si sa creeze acea textura ca de scoarta de copac.
Daca pana nu demult imi neglijam oarecum pielea, considerandu-ma o norocoasa ca Mamei Natura nu m-a batut prea tare la acest capitol si gena mi-e buna, de ceva timp am inceput sa-i acord mai multa atentie. In afara de aportul de apa zilnic suficient si regimul alimentar echilibrat de care oricum tin si cu dintii, am inceput sa caut solutii pentru o hidratare mai eficienta a pielii. Nu de alta, insa am facut crize de nervi, mi s-a ridicat parul in cap ca la maimuta si mi-a picat fata cand am vazut in oglinda ca pe la ochi mi se ivesc niste mici riduri si tenul mi-e uscat si deshidratat. Ajunsa la un nou prag al varstei, la 30 de ani, am realizat dintr-o data ca stralucirea chipului mi se estompeaza, ca-mi fasaie tenul a uscat cand il ating cu dosul palmei. M-am trezit deodata la realitate: nu mai am 20 de ani! Nu mai merge totul de la sine, trebuie sa fac si eu ceva.
De la iubirea pentru ea si mandria de a avea o piele fara probleme (arar imi aparea cate un cos, n-am avut niciodata pistrui sau puncte negre cu duiumul, mereu am avut un ten portelanat), am trecut brusc la un soi de repulsie, de antipatie fata de ea. Ma zgarie pe creier aspectul ei, simt cum hainele-mi fosnesc pe mine.
Ocupata cu noul job de mama, am cam uitat de mine, recunosc. Acum ca fiica-mea a crescut putin si pot sa mai respir, incep sa tanjesc dupa acea piele fina de alta data. Fidela de ani de zile produselor Farmec, aleg si de data asta produse romanesti de calitate. Am gasit in farmacia de langa mine noua gama Gerovital H3 Derma+, prima linie de dermatocosmetice de la Farmec.
Daca pentru fata aleg din start o crema antirid contur ochi, sa-mi estompez ridurile fine si cearcanele, sa se tonifieze zona si sa recapat luminozitatea chipului, pentru restul corpului am sa folosesc un gel de dus crema cu formula concentrata, util pentru rehidratarea pielii, regenerarea tesuturilor si catifelare, impreuna cu crema de corp pentru piele uscata. Ultimele doua se pot folosi cam de la orice varsta, crema antirid... de la 25 de ani.
Ah, ce vremuri atunci, la 25... Pacat ca romanul nostru inventiv n-a descoperit inca nemurirea ci doar elixirul tineretii. De fapt, a fost o romanca, Prof. Dr. Ana Aslan, ea a revolutionat prin cercetari indelungi piata mondiala de cosmetice, ei ii apartine meritul pentru Gerovital. E marca ce-mi da mereu incredere in mine, cu ajutorul careia ma simt din nou frumoasa, fericita, redescopar FARMECul meu si-al produselor romanesti de traditie.
*Articol scris pentru SuperBlog2015, proba 19, Cand pielea ta e sanatoasa si frumoasa, esti fericit(a) si tu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Hei, nu plecati inainte de a-mi spune doua vorbe! Pentru mine conteaza parerea voastra! :)