marți, 19 decembrie 2017

Ambalare cadouri în ziar

#AmbalareCadouri #CadouriHandMade #AmbalajeDinZiar #inedit
Câte cadouri ai de dat peste câteva zile? Ăă, așa multe? Ook! Înmulțește cu 5 lei, prețul mediu pentru o pungă de cadouri obișnuită. Cât costă în total doar ambalajele? Dap, așa mult! Și după 5 minute de când ai dăruit cadoul, toți acești bani ajung LA GUNOI sau uitați inutil prin vreun sertar pentru vecie!

Uite, am o propunere: ia un ZIAR MARE de la primul chioșc. Costă 2-3 LEI și are 20-60 de pagini, depinde de ziar. Ambalează frumos fiecare cadou în hârtie de ziar, accesorizează cu fundițe, nasturi, dantelă, panglică, floricele, conuri, clopoței, ce ai prin casă și după imaginație. Pune o etichetă sau scrie cu un marker numele beneficiarului. Gata! :) 

De ce ai ambala în hârtie de ziar? Păi pentru că:
- e mai ieftin, banii rămași sigur sunt buni în altă parte
- vei obține un aspect inedit, elegant, unic și memorabil pentru darurile tale
- salvezi un copac și mediul
- ești happy și mândră că mâinile tale au creat ceva nou și frumos, remarcabil
- cei din jur vor fi încântați de idee și o pot prelua

Las o selecție cu 60 de idei de ambalat cadouri în hârtie de ziar. Câteva fotografii îmi aparțin, majoritatea sunt luate de pe net. 


BONUS: un PONT pentru

miercuri, 6 decembrie 2017

Cat de des ii spuneti copilului "NU" intr-o zi?

#schimbaNUinDA #putereavorbelor #gandestepozitiv

1. "NU pune mana pe..."
2. "NU calca acolo!"
3. "NU fa X lucru!"
4. "NU te juca cu...!"
5. "NU ma supara!"
6. NU mergem la..."
7. "NU ai voie..."
8. "NU scrie pe..."
9. "NU murdari..."
10. "NU manca...X"


Suna cunoscut? Cat de des rostiti NU catre copii intr-o singura zi? De cel putin 100 de ori si nici nu constientizati asta. 😊



Cum ar fi daca am inlocui NU cu un refuz mai bland? Adica asa:

joi, 30 noiembrie 2017

Răsărit de soare peste Apollo

Răsărit de soare peste blocurile Apollo
(C) Mary Bilibou
Soarele răsare azi dinspre Apollo
Și-acoperă blajin cu mantia-i de foc
Toți somnoroșii care stau acolo
Ghemuiți la sânul unde află joc.

Și unde dragostea nu seacă orice-ar fi,
Unde durerea trece doar cu un pupic,
Iar mami o să-i vadă veșnic drept copii
Și n-ar schimba trecutul cu nimic.

Oh, Soare, mai stai, nu te grăbi
Să pleci odată cu copilăria,
Chiar dacă ziua-ntreagă-i vei privi
Tot zorii le vor străjui călătoria.







duminică, 5 noiembrie 2017

Lista prestatori de servicii si mici afaceri din Popesti Leordeni

Cred in puterea de dezvoltare a comunitatii atunci cand vecinii se sprijina reciproc. Sustin dezvoltarea orasului Popesti Leordeni si incurajez ca atunci cand aveti nevoie de anumite servicii sa vedeti mai intai daca nu cumva e un vecin care ofera acel tip de serviciu. 

De ce? Va e mai usor si voua sa nu mai strabateti Bucurestiul ca sa rezolvati o problema, ii intindeti vecinului o mana de ajutor ca sa castige si el un ban muncit si sa-si diversifice activitatea, sa poata oferi calitate  mai buna si totodata veti contribui fara efort la dezvoltarea zonei in care traim cu totii si in care vor creste copiii nostri.



Contribui si eu la sprijinirea micilor intreprinzatori prin a-i recomanda pe cei cu mici afaceri in Popesti si in acest scop am creat o lista cu cele mai cautate servicii din zona, cu date de contact si o scurta descriere, bazandu-ma pe cererile de recomandari de pe grupurile de Facebook locale:
  • saloane de infrumusetare (coafura, cosmetica, manichiura, pedichiura, gene false, make-up, tatuaje, intretinere corporala etc.)
  • croitorie, retusuri si reparatii incaltaminte
  • mesteri si reparatii la domiciliu (instalatori, electricieni, tamplari, reparatii centrale si montaj termostat etc.)
  • administrare imobile
  • unitati de invatamant, locuri de joaca si ateliere de dezvoltarea a copiilor (gradinite, crese, scoli, afterschool, babyparking, ateliere senzoriale)
  • asistenta medicala (asistenti medicali pentru tratament la domiciliu, maseuri, kinetoterapeuti, cabinete stomatologice, psihologi, pshihoterapeuti, medici de familie si pediatri etc.)
  • fotografi si cameramani
  • cofetarii, torturi si dulcuri de casa
  • catering, pizzerii, terase, gratar
  • produse din gospodarie (carne de animale si pasari crescute in curte, oua, lapte, branzeturi, legume si fructe, zarzavat, muraturi, miere etc.)
  • servicii de curatenie (curatenie la domiciliu, curatatorii chimice, spalatorie covoare, spalatorie si cosmetica auto)
  • cabinete veterinare, cosmetica si frizerie pentru animale
  • instructori si mecanici auto
  • florarii si aranjamente florale
  • macelarii si pescarii
  • birouri notariale
  • asigurari
  • contabilitate, traduceri, servicii financiar bancare
  • intermedieri imobiliare
  • blogging si publicitate
  • turism
  • deszapezire
  • handmade si evenimente
  • servicii diverse

Daca e nevoie, pot face update articolului, doar sa-mi dati un semn. Dati tag si celor ale caror date sunt incomplete, sa mi le comunice. 

Salvati articolul si inainte sa postati cereri de recomandari pe Facebook, aruncati o privire peste lista de mai jos. Asa nu vom mai aglomera wall-ul cu aceleasi intrebari si aceleasi raspunsuri. :) 

Pentru a ajunge mai usor la categoria de interes, fara a da scroll prin toata pagina, folositi combinatia de taste Ctrl+F.

Spor tuturor! 


vineri, 27 octombrie 2017

Clatite vesele

Din seria "ce le mai gatim copiilor". Azi: #clatite vesele / happy pancakes. Doua tentative de clatite haioase, in forma de catel si ursulet. 😏😉😄

happy pancakes
Clatite vesele: catel si ursulet

N-am avut forme speciale. Am facut o compozitie de clatite mai groasa decat de obicei. Am "desenat" in tigaie mai intai ochii, gura, apoi am umplut si creat in jurul lor o forma rotunda. La final am facut urechile. Le-am lasat sa se coaca, apoi le-am intors si aratau asa. Se pot servi cu miere, iaurt sau pur si simplu alaturi de un pahar cu lapte.

Ponturi pentru succesul clatitelor in forma de animale, flori, fluturi etc.: 


  • compozitia se poate pune intr-o sticla sau intr-un borcanel de mustar / ketchup care are varf pentru dozare precisa 
  • in compozitie trebuie sa se puna ulei pentru a evita lipirea de tigaie
  • pentru un plus de distractie in bucatarie, rugati "micul client" sa asiste live la "demonstratia de arta culinara", sa comande o anumita forma si sa noteze clatitele obtinute cu note de la 1 la 10 sau de la insuficient la foarte bine :)  
Simplu, rapid si de efect. Distractie in bucatarie sa fie!
Ce-ati manca mai intai? 


marți, 24 octombrie 2017

Cum ajung vizitatorii pe blogul meu

#saneveselim #dedimineata
M-am uitat putin la traficul organic de pe blog. Iata dupa ce cuvinte cheie m-au gasit cativa cititori:

Cum scoti praful din plamani

broasca face spume - De nervi sau de la noul Dero?
buze de camila la femei - Vrei sa pupi sau vrei sa fugi?
batrani internauti azi - Azi nu-s disponibili. Joaca poker pe dezbracate, unii fac videochat.
cand e sf dorica - E dupa Sfantul Dorel, cand inchide la Non Stop
ce poarta ciclistele pe dedesubt chiloti - Nu stiu unde vrei s-ajungi, da' sper sa fie material placut la atingere. ;)
cum scoti prafu din plamani? - Ii bati bine.
cuvintele surorii mai mari din cenusareasa - Imi suna a reincarnare...
e stupid sa compari mere cu pere - Nu compara!
fac nudism la sfantu gheorghe - Fa! Da' mai ferit, sa nu te vada Sfanta Luna!
femeia nebună urla - Vecinii mei confirma teoria! Curand o sa-mi ceara daune pentru poluare fonica.
laptele vandut de lidl este facut - Da, e facut, e ambalat, se poate transporta.
pantofar crem  - N-am vazut inca un cizmar crem, prin zona mea sunt mai mult mulatri.
postari cu m-as marita si nu ma ia nimeni - Aiiii, ce foc, ce chin, ce jaleeee...
tapet naturist diego - Inca ma intreb ce a vrut sa spuna poetul.
veveritele siberiene au purici - M-ai facut curioasa. Da, au purici. Vezi ca nu se trateaza cu un pumn, ca la televizoarele alb negru din perioada comunista.

Nene Google, las-o mai usor cu berea, bre! Aici vezi tu rezolvari la problemele oamenilor?

😂😂😂😂

sâmbătă, 14 octombrie 2017

Excursie de 1 zi pentru mamici

Stii (sau ESTI) o #mamica obosita care ar avea nevoie de 1 zi doar pentru EA? Da-i invite / share sau tag la acest eveniment special creat de catre mamica Anca Mihaela Raducan pentru mamicile din #PopestiLeordeni, #Bucuresti si imprejurimi.



Investitia e minima (129 lei), echipamentul la fel (bocanci si ceva hainute mai groase), traseul e usor, pentru orice nivel de experienta, iar beneficiile sunt DE NEPRETUIT. Nu-i nicio tragedie daca bebe sta cu tati o zi intreaga sau cu bunicii. Se mai imprietenesc si ei. :)


Detalii complete si inscriere: 

 Click pentru detalii si inscriere
Sursa foto: Plai cu Dor


PS. Mai sunt doar 6 locuri si pe unul as vrea sa-l ocup EU  😉
Pot veni si aspirante la statutul de mamica, vremea se anunta frumoasa!

vineri, 13 octombrie 2017

Bagajul pentru calatoriile cu copiii

Cand faci bagajul, raspunde la intrebarea „Ce se intampla daca NU iau ACEST obiect?”. Daca gasesti solutii alternative, inseamna ca nu e strict necesar, te poti lipsi de el. 


Eu calatoresc frecvent si impachetez bagajul cam asa, indiferent ca plec prin tara un week-end sau o saptamana - doua:

joi, 12 octombrie 2017

Dictionar de termeni din online, SEO si Social Media

#Dictionar de #termeni din #online, #SEO si #SocialMedia despre care orice blogger sau detinator de site e bine sa aiba macar cunostine minime, daca vrea sa monetizeze site-ul sau blogul, daca vrea sa aiba un trafic organic bun, cititori multi si fericiti, feedback pozitiv si o comunitate frumoasa in Socia Media, fara penalizari.

Explicatiile sunt succinte si adaptate grupului de bloggeri SuperBlog, insa pot fi folosite cu succes si de ceilalti doritori sa invete cam cu ce se mananca bloggingul, le ofera o baza de pornire pentru studiu aprofundat, sa inteleaga mecanismul de functionare al unui site in stransa legatura cu motoarele de cautare si alte site-uri. Le-am scris cat se poate de clar, sa fie intelese bine si de catre incepatori. 

Nu de alta, dar e cel putin penibil sa crezi ca daca o postare de pe Facebook are un reach de 3000, ai si livrat 3000 de clienti sau potentiali clienti vreunui sponsor, in conditiile in care nici macar nu pui numele sponsorului in titlu sau in prima parte a vreunui articol. Ori, daca intreg traficul de pe site-ul tau abia depaseste 90.000 de afisari, de exemplu. E esential sa cunosti cum functioneaza sistemul de cand ai scris primul cuvant si pana s-a finalizat vreo vanzare, care-i rata de click, rata de conversie etc. si cum poti influenta aceste valori.

Reach Facebook, SEO, Social Media, ce inseamna

Asadar, hai sa invatam ce inseamna asesti termeni, zic! Sa incepem cu lista de mai jos!  😎


duminică, 8 octombrie 2017

Morile de apa de la Rudaria, comoara UNESCO de langa Bigar

La doar 15 km de Cascada Bigar, faimoasa in toata lumea pentru frumusetea si unicitatea ei, pe valea Almajului din Caras Severin, se ascunde cel mai mare complex de mori de apa din Romania si din sud-estul Europei: Ansamblul de mori de apa de la Rudaria (Eftimie Murgu). O adevarata comoara intrata in patrimoniul UNESCO dar despre care putini dintre noi au auzit. 

Moara de apa din Rudaria

Cum se ajunge la Morile de Apa de la Rudaria: cum vii dinspre Anina, dupa Bozovici si inainte de Prilipet, un drum lateral plin de gropi iti duce pasii spre Cheile Rudariei. Nu-i mult de mers, distanta de vreo 6-7 km de la drumul principal, insa-i suficient sa-ti amintesti cuvinte din vocabularul suburban si sa le folosesti cu naduf. Asta pana in marginea satului Eftimie Murgu, pe malul raului Rudaria, unde dai de asfalt proaspat turnat si casute insirate, ici colo decorate cu cate o coroana funerara pe fatada, cu copii jucausi si babute pe banca de la poarta. Candva, localitatea purta acelasi nume, Rudaria. De prin anii '70, a primit numele revolutionarului pasoptist Eftimie Murgu, fiind locul sau natal. 

Harta acces catre Morile de Apa de la Rudaria - Eftimie Murgu

De la intrarea in sat, peisajul de schimba, starea ta se schimba. Uiti ce-ai patimit si stai cu sufletul la gura sa zaresti dupa ziduri colorate si printre gardurile gospodariilor pitoresti vreo moara de apa, pe cursul iute al raului din Banatul Montan. Demult, aici erau 51 de mori de apa. Asta pe la 1874, la sfarsitul sec. XIX. Timpul s-a macinat de-a valma cu morile. Au mai ramas 22 de mori, majoritatea functionale, presarate ca sirag de margaritare de-a stanga si de-a dreapta firului manios de apa al Rudariei. 

Satul Eftimie Murgu (fost Rudaria), jud. Caras Severin


Unele mori

Gostinu, plaja si pescuit pe Dunare, aproape de Bucuresti

#review #undeiesim #activitatigratis #aproapedeBucuresti #plajaGostinu
Am dat o fuga vara asta la #Gostinu, la #Dunare, in jud. Giurgiu. E destul de aproape de Bucuresti, vreo 70-75 de km, putin peste o ora, intr-un fel de lunca formata de batranul fluviu. Drumul e bun, se merge pe DN5, apoi la Fratesti se face la stanga, spre satul Oinacu. Prin satul Gostinu e proaspat asfaltat, inca se vede smoala neagra in lateralul drumului. E o singura portiune nasoala, dupa dig. Cam vreo 2 km, cu gropi serioase din loc in loc, de la dig pana la Plaja 2 care-i mai lata decat Plaja 1 (o fasie de nisip sub niste boscheti). Incercati sa nu ajungeti pe acolo imediat dupa vreo ploaie mocaneasca.

joi, 24 august 2017

Sângele TĂU salvează 3 vieți. Share it!

E criză acută de sânge în spitale și bolnavii mor cu zile. 3 pungi de sânge nu-s suficiente pentru câte cazuri grave există. Medicii amână operațiile cu inima strânsă: dacă o încep și nu au sânge, ce fac? Dar și dacă o amână, pot pierde pacientul. Totuși, nu riscă nimeni să opereze dacă nu există sângele prețios.


Ce e de făcut? Simplu: NOI putem dona sânge. Avem suficient și NU ne costă nimic să-l donăm, dimpotrivă, avem multe beneficii! În câteva ore, corpul recuperează cantitatea pierdută prin donare. Donarea efectivă dureza 8-10 minute, iar cu tot cu procedurile prealabile, cam o oră. O ORA din timpul nostru! E mult? O pungă de sânge poate salva chiar și 3 vieți. Oare nu merită să dai o oră din timpul tău pentru a salva 3 oameni de la moarte? 


Nu știi mâine ce va fi, poate vei avea chiar TU nevoie. CUM vei cere ajutorul dacă ACUM ești surd la durerea semenilor?! 


---------
Condiții de admisibilitate: http://www.ctsbucuresti.ro/conditii_admisibilitate.html 


----------
UNDE se poate dona sânge? Alege TU, sunt 5 centre de recoltare în București:


  1. Centrul de Transfuzie Sanguină București, Str. C.Caracaş nr.2-8, sector 1, Tel.: 031.405.36.60, 031.405.36.61, 031.405.36.62.
  2. Punct de recoltare a sângelui din Spitalul de Urgență Floreasca, Tel.: 021.317.01.21 (centrală)
  3. Punct de recoltare a sângelui din Institutul Clinic Fundeni, Tel.: 021.318.04.00 (centrală)
  4. Punct de recoltare a sângelui din cadrul Spitalului Militar (program 8-12), Tel.: 021.319.30.51 (centrală)
  5. Punct de recoltare a sângelui din cadrul Spitalului Universitar de Urgență (program 8-12:30), Tel.: 021.318.05.19, interior 451.
Dacă nu ești din București, verifică aici: http://doneazasange.ro/unde-pot-dona-sange/


Frigiderul Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti
Sursa foto: Emanuela Schweninger
----------
CE obții dacă donezi sânge?
- 1 zi liberă la serviciu
- tichete valorice în jur de 70 lei
- gratuitate la transport în comun o lună
- analize gratuite ocazional
- ții starea ta de sănătate sub control
- ai MULȚUMIREA că AI SALVAT UN OM




Hai, nu-i greu, nu-ți fie frică! Dacă tu nu poți, dă mai departe mesajul! Orice picătură de sânge CONTEAZĂ! 


#doneazasange #fiiOM #salveazaoviata





joi, 13 iulie 2017

Idei pentru relaxare (aproape) GRATIS in Bucuresti

Nu-i tragedie daca nu reusiti sa plecati curand in vacanta mult visata. Am sa va dau 42 de idei pentru a petrece o saptamana de concediu in Bucuresti, cu bani putini sau chiar GRATIS (lista se va actualiza daca-mi mai vin idei, mai treceti pe aici!). Sau ce sa faceti daca sunteti turisti in Bucuresti. Sau daca pur si simplu vreti sa iesiti din rutina si sa petreceti timp liber intr-o capitala europeana, intr-un "citybreak la Bucuresti", in week-end. Chiar si cand locuiti in Bucuresti puteti evada in locuri incredibil de frumoase din... Bucuresti. In graba noastra cotidiana, uitam complet sa apreciem farmecul Micului Paris, cu amprentele lasate de vreme. M-a inspirat o poza de ieri cu o maimuta deprimata ca nu are bani de plecat in vacanta, asa ca m-am pus pe scris si am creat un mic ghid turistic pe care sa-l folositi cand cautati idei de activitati gratuite in Bucuresti sau cu bani foarte putini, pentru adulti si pentru copii. 

Foto: arhiva personala

Activitati gratuite sau ieftine, dar care contribuie semnificativ la relaxare si stare de bine: 

vineri, 12 mai 2017

Ai o picatura de sange? Ai?! (update)

(Update in josul paginii: 14.05.2017, orele 13.15 si 22.00; 15.05.2017, ora 10.00, 16.05.2017, ora 13, 25.05.2017, ora 9.45, 06.06.2017, ora 22.20 - Mihai a urcat la Cer, 08.06.2017, ora 12.00 - inmormantarea)

Pentru Mihai e prea tarziu, dar DONATI SANGE pentu alti bolnavi! 

Salvati-i macar pe ei! 

NU costa nimic, NU doare, NU va pune viata in pericol, dureaza 8-10 minute! 

Sangele donat se reface in organism in doar cateva ORE!

1 donare = 3 vieti SALVATE 


Ti-ai imaginat vreodata ca un simplu zambet ar putea sa iti fie imposibil de pus pe chip? Sau cum e sa nu poti merge singur sa te alinte caldura soarelui? Sa nu-ti poti imbratisa copilul, mama, perechea, cel mai de suflet prieten? Sa vrei sa mananci singur si sa n-ai puterea de a ridica o lingura? Sa vrei sa saruti cu patima, sa dansezi si sa canti, sa alergi, dar gura sa-ti fie inclestata si picioarele lemn, inerte? Sa vrei sa vezi un om drag, dar sa nu poti deschide ochii? Hai, fa un exercitiu de imaginatie! Inchide ochii si gandeste-te cum ar fi sa ai 30 de ani, sa fii in floarea varstei, dar firav si tintuit la pat, tinut in viata de aparate reci si implorand... o picatura de sange. Ceva ce toti avem! Ceva ce am putea darui fara sa ne coste nimic, fara sa pierdem nimic: sange. Viata. Speranta. Viitor. 

Azi am sa spun povestea unui tanar de 31 de ani, din Popesti Leordeni, rapus de leucemie (cancer in sange), o forma foarte, foarte agresiva. Ma cutremura drama lui. Avem aceeasi varsta. Ma gandesc cat de multe lucruri pot face daca-s sanatoasa! Banalitatile mele sunt vis pentru el! Mi-e rusine sa ma mai plang ca mi-e greu sa fac una, alta. Lui cum ar trebui sa ii fie?! Din omul frumos si puternic s-a transformat in cateva luni intr-o umbra. Carat intr-un scaun cu rotile, aproape paralizat, mereu cu masca pe fata. Si aerul pe care-l respira ii poate fi dusman. Isi numara pe degete zilele petrecute acasa in ultimele 8 luni.

Conturi IBAN Mihai Costin Zamfir, lei si euro

duminică, 23 aprilie 2017

Hoinari prin vechiul Bucuresti

Ieri ne-am permis luxul de a hoinari pe strazi pustii, straine picioarelor noastre. Ne-am departat de zbuciumul bulevardelor aglomerate si ne-am cufundat in tihna cladirilor vechi, frumos si cu migala incrustate cu "broderii" arhitecturale unice, pline de povesti istorice. Ne-am bucurat de drum ca doi copii, mana in mana, descoperind farmecul aparte al fiecarei case, al fiecarei stradute pierdute, candva ulita de mahala bucuresteana. 


In poze am surprins doar o mica parte a frumusetii ascunse dupa blocurile cenusii, precum si contrastul incredibil dintre edificiile moderne si monumentele istorice. Musai sa mergeti sa vedeti ochii vostri aceste bijuterii, atat cat mai sunt in picioare, nu in cartile de istorie! :)

*Click pe fotografii pentru zoom


marți, 11 aprilie 2017

50 de motive pentru 70 de zile de protest

1. Guvernul ordonantelor de urgenta sacrifica democratia in favoarea intereselor unor persoane
2. Coruptie. Spaga. Nepotism. Incompetenta. Populism. Minciuna. Oportunism. Saracie. Adica simbolurile PSD & ALDE. 
3. Eliminarea limitelor cheltuielilor publice  (OUG 9/2017)
4. Fonduri uriase alocate cu dedicatie clientelei de partid (OUG 6/2017)
5. Bugetul pentru investitii europene este epuizat 
6. Grindeanu, Iordache, Dorneanu si Toader, marionete PSD 
7. Kovesi si Lazar, pe faras 
8. Puzderie de corupti in functii publice 
9. Somaj in crestere 
10. Cresteri salariale nesustenabile 
11. Inflatie in crestere  
12. Incercarea de dezincriminare a faptelor de coruptie 
13. Indolenta fata de opinia publica 
14. Legi cu dedicatie pentru alesi 
15. Curtea Constitutionala e aservita puterii
16. Lipsa predictibiliatii in economie
17. Politica pumnului in gura
18. Cel mai lung protest de strada postdecembrist (70 zile)
19. Copiii mor in spitale, Guvernul e preocupat de soarta detinutilor
20. Proclamatia de la Timisoara asteapta sa fie respectata
21. Depolitizarea Curtii si a managementului spitalelor, o masura necesara
22. Defrisarile ilegale de paduri
23. Politica pro rusa, anti occidentala
24. Stoparea investitiilor publice din lipsa de fonduri
25. 350 km de autostrada inaugurati in 2017
26. pRadulescu a sfidat protestatarii si a amenintat cu arma
27. Iordache a intrat in istorie. Pardon, intre bare.
28. Dragnea pescuieste dosare penale si premiaza slugile
29. Grindeanu a primit rol nou: Omul Invizibil.
30. Moolguta nu stapaneste bine romana. Prefera engleza si franceza
31. Tradiceanu, noul Casanova al instantelor de judecata
32. Daea, ministrul cu masina timpului stricata
33. Porcaria de 500 lei incepe a mirosi
34. Dezincriminarea partiala a conflictului de interese
35. Panselute, fluturasi, luminite de Paste si iepuri spanzurati in Bucuresti
36. Criza vaccinurilor pentru copii ia amploare
37. Scandalul corvetelor produse la Galati
38. Numirea lui Iordache in postul de vice-presedinte al Camerei Deputatilor (al IV-lea om in stat)
39. Emigrarea specialistilor si oamenilor cu abilitati notabile, cu gandire critica si coloana vertebrala
40. Spitale si scoli in paragina
41. Rata de analfabetism si saracie in crestere
42. Curs valutar urias, cel mai mare din ultimii ani
43. Mita electorala a iesit la suprafata dupa alegeri
44. Toader musca DNA sperand ca va pastra bursa ilegala a sotiei sale (1000 euro/luna, timp de 3 ani)
45. Dorneanu apara interesele ginerelui Petre Toba, anchetat de DNA
46. Grindeanu cauta sa-si scape tatal anchetat de DNA intr-un dosar de abuz in serviciu
47. Averile colosale facute "doar" din leafa de ales al poporului
48. Somnul profund al Avocatului Poporului
49.  Mizeriile unor televiziuni, contrare principiului independentei si impartialitatii presei
50. Legile care nu se mai dezbat in Parlament, ci in conducerea partidelor de la putere

Pe tine ce te macina? TU de ce (nu) vii in Piata?!

***
#rezist   #neamsaturat   #neamunit   #coruptiaucide   #demisia   #insist







marți, 28 februarie 2017

De ce ies in Piata Victoriei daca Ordonanta 13 a fost abrogata?

De ce ies in Piata Victoriei daca Ordonanta 13 a fost abrogata? Asta-i intrebarea de pe buzele multora, mai mult sau mai putin rostita. Am sa incerc sa raspund cat se poate de succint, fiindca motivul pentru care ies in strada zi de zi, de aproape o luna, nu este (doar) Ordonanta 13, e un cumul de motive, o caruta de nelegiuiri si incercari de subminare a statului de drept venite dinspre cei care au fost alesi sa ne reprezinte si carmuiasca. Dar, din pacate, ei au inteles ca au primit un cec in alb si pot face orice le pofteste inima, in fruntea tarii.

Foto: Mihut Savu

Inainte de toate, tin sa fac mentiunea ca sunt apolitica, nu sustin public vreun partid sau altul, vreun politician sau altul, nu-mi manifest public optiunile in perioada electorala. Fiecare e liber sa creada si sa voteze cum ii dicteaza constiinta. Nu-mi aleg prietenii pe criterii politice, nici nu mi-i indepartez pe cei care au alte convingeri decat ale mele. Am avut o tentativa de a intra in politica, m-am lamurit repede

Revenind la protestele la care particip de atata vreme, necontenit, am sa punctez principalele imbolduri, ceea ce imi indreapta zilnic pasii spre piata publica (lista e permanent actualizata):

1. Coruptia din sistem
2. Incercarea de sustragere de la executarea pedepselor pentru fapte incriminate de legea romana
3. Dezinteresul manifestat de clasa politica fata de opinia publica
4. Incompetenta din institutiile publice
5. Nepotismul 
6. Supraevaluarea planului de guvernare si previziunile sumbre pe termen mediu si lung
7. Imprevizibilitatea, lipsa de predictibilitate din economie
8. Politica pumnului in gura
9. Saracirea poporului si manipularea lui
10. Ignorarea valorilor romanesti si ingroparea lor in tina sau uitare
11. Tentativa de inlaturare a Laurei Codruta Kovesi si a lui Augustin Lazar dupa ce acestia au scos la lumina faptele penale ale politicienilor
12. Modul cum CCR ia apararea coruptilor si da apa la moara faradelegilor
13. Taierea ajutorului oferit copiilor cu dizabilitati permanente si umilirea lor
14. Sporul de stres si disconfort neuropsihic, in valoare de 50% din salariu, pentru functionarii publici
15. Eliminarea plafonului pentru cheltuieli in administratia publica
16. Lipsa de reactie a Avocatului Poporului

Foto: Octavian Micu

Sa le luam pe rand:

joi, 9 februarie 2017

Cum arată folia de protecţie Smart după un an şi jumătate

Am văzut zilele trecute o reclamă cu foliile protectoare pentru smartphone de la Smart Protection şi mi-am adus aminte că n-am mai scris despre experienţa avută cu aceste folii. Vă povesteam în septembrie 2015 cum se montează foliile pe telefon, mă gândesc că v-ar fi util să ştiţi şi cum se comportă în timp foliile, dacă rezistă bine, dacă protejează telefonul sau am nemulţumiri. 

Cum probabil aţi intuit încă de atunci, mi-am pus folie tranparentă protectoare pe smartphone. Nu de alta, da' am acasă una bucată bebelină care ronţăie tot ce apucă, trânteşte orice îi pică în mâna şi e în culmea fericirii când aude vreun obiect cum face "poc-poc" pe pardoseală ori pereţi. Eu fac ochii ca ai melcului, înghit în sec şi îngaim din toţi rărunchii tradiţionala rugăciune fierbinte "Doamne, mulţam că am folie smart şi-i întreg telefonul, trăiască cine-a inventat minunăţia asta! Telefonul e
intact, fără nicio zgârietură, Bogdaproste!"

Alerte cutremur - ce aplicatii de alertare functioneaza

Azi au fost nu mai putin de 3 cutremure in Romania, toate din Vrancea. Unul a avut 4.4 grade, altul 5 grade si ultimul 3.3. Magnitudinea nu este mare, abia l-am simtit in Bucuresti pe cel de 5 grade. Si poate n-as fi stiut deloc, as fi aflat ulterior din presa daca nu as fi primit notificari pe telefonul mobil. 

Ati auzit cu siguranta ca exista aplicatii care anunta cutremurul inainte de a simti unda seismica. Eu folosesc alerta de la Twitter si cea de pe Telegram. Mai exista una de la INFP parca, dar e contra-cost. Cele de mai jos sunt aplicatii gratuite. Sa le luam pe rand.


Alerta cutremur prin Twitter

E cea mai rapida alerta, timpul de la producerea cutremurului si pana la expedierea mesajului e foarte scurt. Ce trebuie sa faci? In primul rand un cont de Twitter. Descarci aplicatia cu acelasi nume din Google Play sau AppStore, te loghezi pe contul de Twitter si cauti @cutremurinfo. Alegi sa urmaresti acest canal si sa primesti notificari pe telefon. De fiecare data cand are loc un cutremur peste 4 grade, primesti un SMS pe telefon cu magnitudinea de moment aproximativa inregistrata la epicentru. 

miercuri, 8 februarie 2017

Resident Evil, The Final Chapter (Capitolul final) - 2017

Zilele acestea sunt dedicate luptelor. Luptam in strada pentru drepturile noastre, luptam in cariera sa ne atingem obiectivele, luptam in viata petru reusita si trai mai bun, luptam sa ne mentinem tineri si sanatosi, luptam, luptam, luptam. 

Ce-ar fi daca ne-am opri pentru 2 ore din lupta noastra neincetata si doar am privi de pe margine?! V-ati gandit cum ar fi sa ne lasam pe spate pe un fotoliu confortabil, sa uitam de toate grijile cotidiene si sa fim doar simpli spectatori la niste lupte crancene? Stiti voi, cu sange pe pereti si morti treji alergand. Aa, cum suna?! Asa-i ca v-ar surade ideea? 

Daca da, am o propunere pe masura: in #cinema a intrat din 3 februarie 2017 ultima parte a cunoscutei serii SF Resident Evil, The Final Chapter (Capitolul Final), inspirata din jocul video Resident Evil, cea mai de succes franciza de acest gen din lume. E distribuita in Romania de InterCom Film si e disponibila in 3D, IMAX 3D şi 4DX, fix cat sa avem senzatia ca facem parte din pelicula, ca totul se petrece "aici" si "acum". 


Nu-mi vand sufletul pe cativa lei

Sursa foto

Ma suna zilele trecute un fost sponsor dintr-o campanie de advertoriale sa imi propuna o colaborare cu viitoarea sa agentie SEO. Il refuz politicos, eu urmand sa fac upgrade blogului trecand pe domeniu propriu in acest an. Pana atunci nu doresc sa incurc pe nimeni. Il rog sa imi dea pe mail propunerea si o am in vedere pe viitor.


"- Pai..., nu am o oferta, sa vedem cum facem..., cautam mai multi bloggeri care sa scrie ceva similar... Avem acum vreo 2 colegi care colaboreaza cu cativa bloggeri..." 

Ii spun ca imi doresc sa livrez rezultate si nu sa am balast si il invit sa vada live pe blog ca in ultima vreme nu am mai scris advertoriale (articole sponzorizate). 

"- Pe noi ne intereseaza mai mult cantitate... Dar care-i blogul Dvs.?
- Adica ma sunati sa imi propuneti colaborare si nu stiti care-i blogul meu?!
- Pai... aveti mai multe si nu stiu care-i cel oficial...
- Nu, am doar unul singur, cel pe care v-am postat candva si Dvs. un articol..."

Cauta sa imi spuna care e, nu reuseste. Tacere. 

"- Lasati, am inteles. Deja ma simt jignita de abordarea Dvs. neprofesionista, haideti sa ne oprim aici."

Incerca sa caute in continuare numele blogului. L-am sfatuit ca nu mai e cazul, vreau sa investesc in calitate, nu-mi e benefica colaborarea cu echipa lui. Insista printre balbaieli sa ma ajute macar la upgrade si SEO. 

Din discutia cu el mi-am facut o parere destul de clara despre cum sunt priviti bloggerii de catre multi dintre cei care scot banul pentru promovare si fac campanii de advertoriale: niste "firimituristi" care accepta orice, oricat. Nu conteaza ce blog au, cum scriu, daca o fac bine sau prost, daca livreaza sau nu rezultate, care-i nisa, important e sa fie la numar articolele atunci cand ei isi vor incasa banii de la viitorii sponsori. 

miercuri, 18 ianuarie 2017

Experienta Cora Drive

In incercarea de a fi cat se poate de responsabila cu cheltuielile, caut solutii si trucuri pentru economisirea banilor si a timpului. Nu mai stau demult la cozi sa platesc facturile, le achit online. Daca am nevoie sa fac vreo plata, fie aleg plata online cu cardul (inrolat in sistemul 3D Secure, pentru plati sigure pe internet), fie folosesc aplicatiile Internet Banking oferite de bancile cu care colaborez. E simplu, comod, sigur, ieftin.


Despre organizarea cheltuielilor saptamanale prin metoda meniului saptamanal, am povestit in acest articol. Noutatea acestui an este apelarea la serviciile de livrare la domiciliu oferite de hipermarketuri pentru toate acele cumparaturi saptamanale. Am intrebat la finalul anului trecut in stanga si in dreapta care serviciu de livrare la domiciliu e mai bun, Cora Drive sau Carrefour Online. Am cantarit avantaje, dezavantaje, pareri pro si contra pentru fiecare in parte si am ales Cora Drive. Evident, multumiri si nemultumiri exista peste tot, suntem oameni si avem opinii diferite. Dar hai sa povestesc experienta mea.

miercuri, 11 ianuarie 2017

Multumescu-ti, doamna draga!

Sunt asa de putine ocaziile in care ne indreptam cu plecaciune spre cei care ne-au intins candva o mana de ajutor sau au pus o caramida mare la constructia noastra! Uitam sa spunem "multumesc", din pacate. Ne vedem de viata fericiti si-i lasam deoparte pe cei buni. Profitand de faptul ca astazi, 11 ianuarie, se sarbatoreste Ziua Internationala a Cuvantului "Multumesc", am sa m-aplec catre cei pe care-i privesc cu recunostinta si poate nu le-am spus-o niciodata.


Am deschis o portita in urma cu ceva vreme, atunci cand mi-am recunoscut admiratia fata de dragul meu profesor de limba franceza. Azi voi continua cu o alta persoana speciala care si-a lasat puternic amprenta asupra mea si a personalitatii mele cu multi, multi ani in urma. Sunt mai bine de 10-12 ani de-atunci.

Foto: Pinterest.com

In afara de familie, de la care am primit suport neconditionat si dragoste, vreau sa-i multumesc public unei DOAMNE careia ii sunt datoare vanduta, pe viata. Un inger de femeie scos in calea mea cand aveam cea mai mare nevoie. Vreo doi ani mi-a dat umarul sau sa-mi asez tampla, si-a schimbat programul pentru mine si stilul de viata pentru ca eu sa-mi urmez cursurile, sa-nvat carte, s-ajung OM. M-a sfatuit si invatat sa fiu vesela, sa trec peste orice-i greu cu zambetul pe buze. Verbal si non-verbal, prin puterea exemplului personal. Nu mi-a cerut niciodata nimic in schimb, desi ajutorul a fost imens. Poate nu l-a constientizat, dar chiar a fost imens.


N-am stiut si nici nu stiu cum as putea sa-i multumesc mai bine. O port in suflet ca pe cel mai de pret exemplu de bunatate si ori de cate ori am ocazia, intind la randul meu o mana altora, gandindu-ma la ea. Daca ea a putut schimba o viata, pot si eu. Si nu-s cuvinte mari, chiar a dat alt sens vietii mele. Habar n-am cum as fi reusit fara ea. Sau n-as fi reusit. As fi ingrosat, poate, randurile vanzatoarelor de la buticuri, ale fetelor platite sa spele vase prin restaurante sau care vand flori la colt de strada. E mare lucru sa ai pe cineva aproape, care sa te sprijine fara rezerve, doar din credinta ca face o fapta buna. Din fericire, pe langa multe palme amare, viata mi-a scos in cale si oameni frumosi si buni ca painea calda. Cum alfel sa ma numesc daca nu o norocoasa?!

marți, 10 ianuarie 2017

Pusculita pe un an si alte 3 metode simple de economisire

Bun regasit!

La inceput de an, fiecare dintre noi isi face planuri pentru urmatoarea perioada, asterne visuri pe hartie, sperand ca banii ii vor ajunge pentru a le indeplini. Banii, eterna poveste, eternul neajuns. Oricat de mult castigam, niciodata parca nu-s destui. Am sa vorbesc azi putin despre cum ne putem indeplini obiectivele dramuind banii cu rabdare, economisind usor, fara mari eforturi.

1. Pusculita pe un an


Am imprumutat acum cativa ani de la americani o metoda foarte simpla de economisire: pusculita pe un an. La finalul celor 52 de saptamani, suma minima economisita este de 1400 lei. Ei, cum suna? Ce poti face cu 1400 lei? O vacanta, un obiect mult dorit, un tratament, un curs, un vis devenit realitate. Orice vrei TU.

Cum se face? Se ia un borcan mai mare, se face un orificiu in capac cam de 3-4 cm lungime (cat sa incapa o bancnota indoita), se inchide si se sigileaza cu banda adeziva. Se face un tabel cu 52 de saptamani in care vom nota ulterior, de fiecare data, suma depusa si data depunerii. Se printeaza pe coala A4 si se lipeste pe borcan. Arata cam asa (click pe poza pentru a o vedea mai mare):

tabel borcan economii un an
Tabel pusculita pe un an, detaliat pe 52 de saptamani. Printeaza si lipeste pe borcanul tau!

Regula de baza e urmatoarea: in saptamana 1 depunem 1 leu, in saptamana 2 depunem 2 lei, in saptamana 12 depunem 12 lei, in saptamana 39 depunem 39 lei samd. Deci vom depune minimum atatia lei cate saptamani au trecut. Sume mai mari vor fi depuse la final, in ultima luna, insa cred ca fiecare isi permite sa puna deoparte 200 lei fara sa i se para exagerat o data cine stie cand. La un calcul simplu, la final de an vom avea aproape 1400 lei. Dar cu siguranta suma va fi mult mai mare pentru ca in primele saptamani nu ne vom limita la a pune in pusculita 2-3-4 lei, ci vom pune mai mult. Nu vom simti greutate daca vom pune 10 lei in loc de 2, nu-i asa?