joi, 9 februarie 2017

Alerte cutremur - ce aplicatii de alertare functioneaza

Azi au fost nu mai putin de 3 cutremure in Romania, toate din Vrancea. Unul a avut 4.4 grade, altul 5 grade si ultimul 3.3. Magnitudinea nu este mare, abia l-am simtit in Bucuresti pe cel de 5 grade. Si poate n-as fi stiut deloc, as fi aflat ulterior din presa daca nu as fi primit notificari pe telefonul mobil. 

Ati auzit cu siguranta ca exista aplicatii care anunta cutremurul inainte de a simti unda seismica. Eu folosesc alerta de la Twitter si cea de pe Telegram. Mai exista una de la INFP parca, dar e contra-cost. Cele de mai jos sunt aplicatii gratuite. Sa le luam pe rand.


Alerta cutremur prin Twitter

E cea mai rapida alerta, timpul de la producerea cutremurului si pana la expedierea mesajului e foarte scurt. Ce trebuie sa faci? In primul rand un cont de Twitter. Descarci aplicatia cu acelasi nume din Google Play sau AppStore, te loghezi pe contul de Twitter si cauti @cutremurinfo. Alegi sa urmaresti acest canal si sa primesti notificari pe telefon. De fiecare data cand are loc un cutremur peste 4 grade, primesti un SMS pe telefon cu magnitudinea de moment aproximativa inregistrata la epicentru. 

Alerta cutremur prin Telegram


Telegram este o aplicatie de socializare similara cu Whatsapp. Se procedeaza la fel ca la Twitter (creare cont, descarcare aplicatie in telefon, logare in aplicatie). Accesezi t.me/alertacutremur si gasesti canalul @alertacutremur, dai join si alegi sa primesti notificari. Vei primi mesaj in aplicatie la fiecare cutremur mai mare de 4.8 grade

Eu le folosesc in paralel. Cea de pe Telegram a fost pentru scurta vreme suspendata, iar acum vreo luna, cand au fost picate serverele INFP, n-a mers nici cea de pe Twitter. Dar, evident, sunt foarte rare situatiile in care aplicatiile nu functioneaza, deci te poti baza pe ele. 

De ce sunt bune aceste aplicatii? Nu creeaza panica? 

Ei bine, nu! Din contra. Pana se propaga unda seismica si voi simti eu prima miscare, voi sti la ce sa ma astept, daca sa ma ingrijorez sau sa stau cuminte pana cutremurul propriu-zis o sa treaca. Din momentul in care s-a propagat unda si pana ajunge in Bucuresti e o diferenta de cca 20-30 de secunde, iar din momentul in care primesc alerta pana simt miscarea trec cam 10-15 secunde. Suficient timp sa-mi inchid gazele sau sa ma adapostesc intr-un loc sigur, sa ma feresc de cladiri care pot cadea, sa-mi iau kitul de supravietuire in caz de cutremur (pentru situatia in care am unul si este in zona) etc.

In general, un cutremur de pana in 6 grade nu trebuie sa sperie pe nimeni. Se produce doar balans, nu si pagube materiale. Prin urmare, daca primesti alerta de cutremur de 4,6 grade, stai linistit, ia-ti o bere si asteapta sa treaca. Magnitudinea nu va fi cu mult mai mare fata de cea indicata in alerta. :) Cutremure majore vrancene se produc la intervale foarte mari de timp (zeci de ani). 

Cred ca spaima noastra e justificata de enigma care se formeaza cand ne gandim la magnitudine, la cate grade pe scara Richter va avea urmatorul cutremur. Se clatina cladirea sub noi, dar nu stim care va fi punctul maxim. Stim ca nu se pot prezice cu exactitate cutremurele sau magnitudinea, insa cele doua unelte de mai sus pot fi de un real folos. Indicand magnitudinea, spulbera enigmele si ne fac viata mai usoara, cu mai putina tensiune.

Mai stiti si alte aplicatii similare? Cum functioneaza?


PS. Cine vrea informatii mult mai detaliate si analize ale cutremurelor, poate intra pe grupul de Facebook Cutremur in Romania! Sorin Soviany, cel care detine site-ul cutremur.net si un pasionat inrait de seismologie, despica firul in 4 si cutremurele in zeci de explicatii argumentate. 





Update 20.05.2017


Alerta de cutremur din aplicatia Telegram s-a imbunatatit considerabil, acum se pot seta alerte separate pentru anumite valori. Daca vrei sa primesti alerta doar pentru cutremurele M 5.0 - 6.0 sau pentru M 7+, sau M 6.0 - 7.0, atunci alegi sa primesti alerta doar pentru cutremurele care se incadreaza intre aceste valori.

Alerta Telegram este acum canal oficial INCDFP de alerta seismica si este un serviciu gratuit de informare si alarmare a populatiei in caz de cutremur.

 



In faza de testare se afla si o alta aplicatie INFP. O puteti gasi la adresa alerta.infp.ro. Dar ca sa vedeti in timp real alertele, trebuie sa fiti conectat pe aceasta pagina sau macar sa fie deschisa in browser si lasata in bara de start daca navigati pe alte pagini. Se poate accesa si de pe telefon la aceeasi adresa. Cand Vrancea e calma, sfera din aplicatie este verde. Daca se produce un cutremur peste 4.5 grade, atunci sfera are culoarea rosie si seismograful va indica magnitudinea estimata pe baza datelor din acel moment. Titlul paginii se schimba in "Atentie Cutremur!" si se va declansa o alarma sonora.



Aceasta aplicatie ofera si o lista cu ultimele 10 cutremure inregistrate in Romania, cu magnitudine peste 4 grade Richter. Daca dati click pe detaliile unui cutremur, se afiseaza o harta cu propagarea undei seismice. Vedeti cam in cate secunde ajung undele S si P intr-o anumita zona din tara.


Recomand sa urmariti si forumul Cutremur.net la adresa www.ultimaora.xyz. Vechiul forum a fost arhivat. Aici veti gasi toate informatiile de care aveti nevoie pentru cultura generala, pentru informare si ce sa faceti in caz de cutremur pentru a va proteja viata, ce contine kitul de supravietuire in caz de cutremur puternic, devastator, istoric cutremure si cutremure istorice din Romania si din intreaga lume, opinii ale membrilor si marturii, buletine seismice, stiri, perspective seismice pe termen scurt, mediu si lung realizate in baza studierii fenomenelor seismice din ultimele sute de ani (cu magnitudine, date exacte, adancime cutremur, daca a fost crustal, subcrustal, cu sau fara mecanism de decrosare, cutremurele de pe diverse falii care au influentat direct batrana Vrancea etc.). Analizele sunt facute de catre Sorin Soviany, pasionatul de seismologie roman pe care-l urmaresc de ceva vreme si care ar putea castiga multe pariuri cu estimarile sale. Chiar si cutremurul de aseara, 19.05.2017, era asteptat de el de vreo luna. Pe 15.05.2017 postase pe grupul de Facebook Cutremur in Romania ca pentru 2017-2018, in aprilie-mai sau octombrie-noiembrie, ar fi de asteptat un cutremur de pana in 5.7 grade si NU exista pericolul unui cutremur mai mare de 5.7 in viitorul apropiat. Eh, Sorin, iote c-a venit! Multumim! :)


Aplicatia BiziDay, cea care a creat panica in randul unor utilizatori in primavara acestui an cand cineva a facut o farsa grosolana, NU mai transmite alerte de cutremur, a fost deconectata de la serverele INFP. Informatia a fost transmisa chiar de Moise Guran, iar decizia a fost luata pentru a preintampina astfel de situatii grave si a nu mai afecta credibilitatea jurnalistilor Biziday.



Fiind calmi si informati, nu va cutremurati! :) 



3 comentarii:

  1. eu sunt ceva mai ciudata. Nu as vrea sa stiu din timp ca vine un cutremur. Ma stii ca sunt panicata cu acte in regula.

    RăspundețiȘtergere
  2. Link-uri utile - web - alerte seism :


    1- https://web.telegram.org/#/im?p=@alertacutremur_bot
    2- https://web.telegram.org/#/im?p=@alertaCutremur
    3- http://alerta.infp.ro/
    4- https://twitter.com/earthbotro
    5- https://twitter.com/incdfp
    6- https://twitter.com/cutremurinfo
    7- https://www.facebook.com/earthbotro
    8- https://www.messenger.com/t/earthbotro
    9- https://web.telegram.org/#/im?p=@earthromaniabot
    10 https://twitter.com/rews_infp

    RăspundețiȘtergere

Hei, nu plecati inainte de a-mi spune doua vorbe! Pentru mine conteaza parerea voastra! :)