marți, 28 februarie 2017

De ce ies in Piata Victoriei daca Ordonanta 13 a fost abrogata?

De ce ies in Piata Victoriei daca Ordonanta 13 a fost abrogata? Asta-i intrebarea de pe buzele multora, mai mult sau mai putin rostita. Am sa incerc sa raspund cat se poate de succint, fiindca motivul pentru care ies in strada zi de zi, de aproape o luna, nu este (doar) Ordonanta 13, e un cumul de motive, o caruta de nelegiuiri si incercari de subminare a statului de drept venite dinspre cei care au fost alesi sa ne reprezinte si carmuiasca. Dar, din pacate, ei au inteles ca au primit un cec in alb si pot face orice le pofteste inima, in fruntea tarii.

Foto: Mihut Savu

Inainte de toate, tin sa fac mentiunea ca sunt apolitica, nu sustin public vreun partid sau altul, vreun politician sau altul, nu-mi manifest public optiunile in perioada electorala. Fiecare e liber sa creada si sa voteze cum ii dicteaza constiinta. Nu-mi aleg prietenii pe criterii politice, nici nu mi-i indepartez pe cei care au alte convingeri decat ale mele. Am avut o tentativa de a intra in politica, m-am lamurit repede

Revenind la protestele la care particip de atata vreme, necontenit, am sa punctez principalele imbolduri, ceea ce imi indreapta zilnic pasii spre piata publica (lista e permanent actualizata):

1. Coruptia din sistem
2. Incercarea de sustragere de la executarea pedepselor pentru fapte incriminate de legea romana
3. Dezinteresul manifestat de clasa politica fata de opinia publica
4. Incompetenta din institutiile publice
5. Nepotismul 
6. Supraevaluarea planului de guvernare si previziunile sumbre pe termen mediu si lung
7. Imprevizibilitatea, lipsa de predictibilitate din economie
8. Politica pumnului in gura
9. Saracirea poporului si manipularea lui
10. Ignorarea valorilor romanesti si ingroparea lor in tina sau uitare
11. Tentativa de inlaturare a Laurei Codruta Kovesi si a lui Augustin Lazar dupa ce acestia au scos la lumina faptele penale ale politicienilor
12. Modul cum CCR ia apararea coruptilor si da apa la moara faradelegilor
13. Taierea ajutorului oferit copiilor cu dizabilitati permanente si umilirea lor
14. Sporul de stres si disconfort neuropsihic, in valoare de 50% din salariu, pentru functionarii publici
15. Eliminarea plafonului pentru cheltuieli in administratia publica
16. Lipsa de reactie a Avocatului Poporului

Foto: Octavian Micu

Sa le luam pe rand:

1. Coruptia din sistem

Nu stiu daca mai e nevoie sa dezvolt acest subiect, cu totii stim cum caracatita nelegiuirilor si-a intins bratele prin toata administratia publica, sistemul sanitar, sistemul de invatamant, aparare, lege si ordine etc. Oriunde te duci, oriunde te intorci, dai peste hiene avide de spaga pentru a rezolva probleme si situatii. Par veniti din alta lume cei care-si fac datoria cu daruire si sarguinta, fara a cere ceva in schimb, pentru folos propriu.

2. Incercarea de sustragere de la executarea pedepselor pentru fapte incriminate de legea romana

De cum a pus mana pe putere, "Guvernul Dragnea" si-a creat un scop din a modifica legislatia astfel incat faptele de coruptie, darea si luarea de mita, abuzul in serviciu si alte infractiuni similare sa fie scoase in afara legii, sa nu mai existe pedepse, tocmai pentru a se lafai in bani publici, iar nimeni sa nu-i poata trage la raspundere. Ordonanta 13/2017 a fost doar inceputul. E drept, unul esuat, insa am convingerea ca politicienii nu se vor opri aici si vor continua in acelasi stil marsav sa-si acopere spatele.

3. Dezinteresul manifestat de clasa politica fata de opinia publica

Se protesteaza in toata tara de o luna intreaga, cerandu-se cu insistenta demisia intregului Guvern, demisia presedintelui Camerei Deputatilor Liviu Dragnea si a presedintelui Senatului Calin Popescu Tariceanu. S-au adus critici din partea a nenumarate institutii si organizatii internationale, presa straina a relatat cu vehementa coruptia de la nivel inalt din societatea romaneasca. Rezultatul? Demisia pionului Florin Iordache "Alta Intrebare" si o remaniere de fatada a catorva ministri. Pare-se ca membrii de la varful puterii isi joaca pana la capat cartile, stiu ca nu au nimic de pierdut. Mai devreme sau mai tarziu oricum vor ajunge "intre bare", avand in dulapuri schelete grele. Dimpotriva, Grindeanu ii si ia peste picior pe cei iesiti in strada, sustinand ca lui i s-ar potrivi sloganul #rezist.


4. Incompetenta din institutiile publice

Stiti prea bine ca birocratia si incompetenta din institutiile publice ne ingreuneaza traiul, suntem cu "ani lumina" in urma Occidentului. Solitaire si Zuma inca-s printre principalele preocupari de prin birouri. Iar daca indraznesti sa ceri informatii, sa te fereasca Sfantu'. Am povestit in urma cu vreo doi ani ce am patimit cu niste functionari. Vezi aici si aici. Si-s convinsa ca aveti si voi povesti nemuritoare de acest fel.

5. Nepotismul 

In stransa legatura cu punctul 4, nepotismul e, dupa parerea mea, una dintre cele mai grave bube ale sistemului. Prin regii si institutii gasesti numai neamuri pana la gradul al IV-lea, persoane angajate pe pile, nu dupa competente. Am sa ma limitez acum la a mentiona un nepotism care-mi sare in ochi: Sorin Grindeanu si Daciana Sarbu (sotia lui Victor Ponta si fiica lui Ilie Sarbu) sunt verisori de gradul I, mamele lor fiind surori. Se mai mira cineva acum de unde a pornit ascensiunea premierului Sorin Grindeanu? Sustin ocuparea posturilor publice prin concurs real, nu prin recomandari, nu prin numiri. In acest fel, fiecare si-ar vedea de treaba sa, n-ar mai privilegia nimeni pe nimeni. 

6. Supraevaluarea planului de guvernare si previziunile sumbre pe termen mediu si lung

Planul de guvernare al actualei puteri executive este unul puternic orientat catre favorizarea anumitor categorii sociale "generatoarea de voturi", iar bugetul este unul creat pe genunchi. Nu-ti trebuie cunostinte aprofundate de economie sa intelegi ca din orice punga din care iei si nu mai pui, la un moment dat, nu vei mai avea ce sa iei, punga se va goli si va trebui sa te imprumuti cu dobanda. Deficitul bugetar estimat este unul ireal. Deja se simt efectele in economie, incasarile la buget au fost mult mai reduse si cheltuielile mult mai mari fata de estimarile initiale. Si suntem abia in luna a doua a anului, nici n-a trecut primul trimestru. Sunt curioasa de unde vor scoate atatia bani pentru toate cele asumate in planul de guvernare. Sau, poate, e o strategie si asta: saracesc bugetul, ies de la guvernare, iar cine va veni va fi obligat sa taie din nou in carne vie pe modelul Boc. Astfel, in memoria colectiva, PSD va ramane ca "partidul care au dat poporului bani si a vrut doar binele sau" si orice alta formatiune politica va fi un "bau-bau". 

7. Imprevizibilitatea, lipsa de predictibilitate din economie

In Romania anului 2017 numai manager / patron sa nu fii. Companiile de pe piata romaneasca se confrunta cu o lipsa acuta de predictibilitate. Nu poate estima nimeni ce le mai poate trece pe sub pix guvernantilor, care le sunt planurile, ce legi si taxe vor exista de la o luna la alta. In doar cativa ani, am trecut prin 3 (trei) schimbari majore ale cotei de TVA plus cele pentru produse alimentare si turism. Iar, mai nou, Liviu Dragnea a depus un proiect de lege pentru eliminarea TVA la achizitionarea locuintelor de catre persoanele fizice si pentru serviciile de publicitate in mass media. Au fost eliminate anumite taxe, multe achitate foarte rar si implicit cu impact minor asupra economiei, insa sunt pe banda pentru introdus altele noi (asteptati ca vine taxa auto "reincarnata").

8. Politica pumnului in gura

Am asistat saptamanile trecute la o incercare de intimidare a celor care au avut curajul sa protesteze impotriva Guvernului. Iata doar cateva exemple clare: 

  • Mai intai au fost vizati parintii care si-au scos copiii in piata. Nu mi-am dus copilul la proteste, insa nici nu blamez parintii care au facut-o. Fiecare e liber sa isi creasca propriul copil asa cum considera. Ceea ce ma revolta este faptul ca s-a trunchiat legislatia si s-a preluat un articol care nici macar nu se referea la dreptul copiilor la a participa la intruniri publice pasnice, ci la dreptul la imagine al copilului. Madam Firea, urmata de madam Olguta (care nici nu-si amintea bine legea), au dat-o bine de gard solicitand Protectiei Copilului sa iasa la raport si sa faca anchete sociale. N-au catadicsit sa citeasca si cateva randuri mai jos in textul legii, cele care ii ofera copilului dreptul la informare corecta, dreptul la a participa la manifestari cu caracter pasnic, dreptul la a avea propria credinta si educatie, libertatea de a-si forma si exprima propria opinie. Expres e trecut in lege ca parintii NU pot ingradi aceste drepturi decat in conditiile legii. Iar Unicef si alte organizatii internationale confirma aceste drepturi. In legislatia drepturilor omului, protestele sunt asimilate libertatii de opinie.
  • A doua incercare a fost strangerea de semnaturi pentru sustinerea guvernului. E de la sine inteles ca angajatii din institutii au semnat la presiunea prierderii locului de munca. Si cand au acasa guri de hranit, nu stiu cati s-au lamentat si au refuzat sa sprijine un executiv manjit. Mi se pare jignitor sa le ceri subalternilor semnatura de sustinere. Fiecare om are dreptul la propria opinie politica si nu cred ca e firesc ca toti angajatii din sistem sa fie acceptati pe criterii politice. Apropo de asta, se intentioneaza desfiintarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD)!!!
  • O alta incercare de inabusire a protestelor vine din partea Politiei, atunci cand niste agenti au incercat sa ii alunge pe protestatarii din Piata Victoriei. in plina zi, pe motiv ca si-ar pune viata in pericol, perimetrul nefiind ingradit de Jandarmerie. Subit, angajatii din MAI au devenit extrem de ingrijorati pentru integritatea protestatarilor.
  • Tot de politica punmului in gura tin si protestele de sustinere a Guvernului Grindeanu. E stiut faptul ca acolo oamenii nu au venit din convingere, ci pentru ca au fost "stimulati material", adusi cu autocarele si microbuzele de prin localitatile carmuite de primari PSD. Circula dovezi foto si video cu cele sus mentionate, nu e niciun secret ca protestatarii au primit 50-100 lei / ziua de protest. O alta dovada a faptului ca n-au venit din convingere sunt cei care au strigat "Jos Basescu!", "Jos Guvernul!" sau care habar nu aveau ce scrie pe pancartele lor. Saracia sau teama ca si-ar pierde locul de munca i-a scos la miting pro-PSD, nu sustinerea reala pentru Putere.

9. Saracirea poporului si manipularea lui

Aminteam mai sus de bugetul mult prea optimist pentru care ministrul de Finante trebuie sa dea explicatii in fata Comisiei Europene si sa clarifice cum va tine sub control deficitul bugetar sub 3%. E clar ca organizatiile internationale sunt ingrijorate de acest aspect, din moment ce au trimis zilele trecute o scrisoare Ministerului de Finante. Pe de alta parte, un popor saracit este mult mai usor de controlat, va accepta mai usor unele masuri care in conditii normale de trai ar fi inacceptabile (de ex. presiuni pe unii angajati intr-o anumita directie, sub amenintarea pierderii locului de munca).

Foto: Alexandru Socol bSk

10. Ignorarea valorilor romanesti si ingroparea lor in tina sau uitare

Din pacate, multe dintre valorile romanesti nu sunt sustinute de Putere. E mult mai important confortul alesilor decat acordarea de burse de merit sau suport financiar pentru cei care chiar depun eforturi pentru conservarea valorilor romanesti, pentru promovarea lor in afara granitelor tarii, pentru cercetarile din domenii cheie ale stiintei si tehnicii. La ce bun sa sprijini un tanar cercetator cand poti da niste sporuri in plus primarului, iar el iti va livra niste voturi...? La ce bun sa finantezi institutiile de cultura cand poti fi intr-o continua campanie electorala care stii sigur ca iti vor aduce inca un ciolan? Lasa, tinerii pot sa plece in afara, ce atata stiinta in tara?!

11. Tentativa de inlaturare a Codrutei Kovesi si a lui Augustin Lazar dupa ce acestia le-au scos la lumina faptele penale

Tocmai ce am asistat la un teatru ieftin avandu-l protagonist pe Calin Popescu Tariceanu, care, dupa ce DNA a scos la iveala fapte grave de natura penala savarsite in "noaptea neagra" de 31.01.2017, atunci cand s-a emis Ordonanta 13/2017, a sesizat Curtea Constitutionala, motivand ca aceasta si-a depasit atributiile si ca activitatea DNA a obstructionat activitatea normala a Guvernului. Presedintele Senatului a solicitat si demisia sefei DNA, Laura Codruta Kovesi.

Totodata, o judecatoare membra CSM, a propus cercetarea procurorului general Augustin Lazar dupa declaratia sa ca "ancheta in cazul OUG13/2017 isi va urma cursul normal". Propunerea sa a fost respinsa in sedinta CSM. Judecatoarea se numeste Simona Camelia Marcu, este detinatoarea unei averi impresionante, din a carei familie fac parte un avocat, un fost procuror si doi grefieri. De asemenea, ea este cea care a pledat permanent pentru remunerea peste medie a magistratilor si mentinerea la cote inalte a pensiilor speciale ale magistratilor. 

Daca DNA n-ar fi prezentat public filmul noptii de 31.01 si faptul ca in acea seara au fost distruse documente oficiale, altele au fost sustrase, s-au folosit alte avize decat cele legale pentru emiterea OUG13, s-au transmis informatii eronate institutiilor statului, s-a pus pesiune pe personaje cheie din Ministerul Relatiei cu Parlamentul pentru a face fals in acte, probabil ca totul s-ar fi ascuns sub pres. Imi e clar ca DNA sau Perchetul General nu pot cerceta legalitatea unui act, insa pot cu siguranta cerceta MODUL CUM AU FOST ELABORATE ACTELE LEGISLATIVE. Si daca exista dovezi ca s-au savarsit fapte de natura penala, atunci sa plateasca cei care au incalcat legea! Nu sa dea legi care sa ii scape de pedeapsa cu inchisoarea!

12. Modul cum CCR ia apararea coruptilor si da apa la moara faradelegilor

Curtea Constitutionala a Romaniei a admis ieri sesizarea depusa de Calin Popescu Tariceanu impotriva DNA, mentionand ca exista un conflict intre DNA si Guvern si ca activitatea guvernantilor a fost perturbata de intrebarile indiscrete ale procurorilor anti-coruptie. Am mentionat si la punctul anterior: sunt de acord ca DNA nu poate cerceta legalitatea, oportunitatea unui act, insa daca exista fapte de coruptie, trebuie sa fie cercetate. Cenzurarea DNA prin hotararea CCR nu face altceva decat sa dea frau liber faradelegilor si abuzurilor.


13. Taierea ajutorului oferit copiilor cu dizabilitati pemanente si umilirea lor

Un ordin datand de anul trecut din noiembrie prevede inasprirea conditiilor de evaluare a copiilor cu dizabilitati si acordarea ajutorului financiar de sustinere incepand cu acest an. Ministrul de la acea vreme a admis ca a fost o greseala, insa pana in acest moment nu s-au luat masurile necesare indreptarii situatiei, astfel incat foarte multi copii cu Sindrom Down, autism, handicap etc. au ramas cu o simpla alocatie de 200 lei din aceasta luna, pensia oferita asistentului permanent in valoare de cca 800 lei a fost taiata. Noile conditii de evaluare impun, printre altele, prezentarea acestor persoane cu dizabilitati in fata unei comisii de specialitate, in fiecare an. Un copil cu Sindrom Donw sau cu autism nu va fi niciodata in stare sa se descurce singur, la ce bun sa ii umileasca an de an? Unui copil fara un picior nu ii va creste altul in loc peste noapte, va fi invalid toata viata. 

Mergand pe logica PSD, nu-i nicio tragedie ca acesti copii raman fara sprijin financiar. In fond, ei NU POT VOTA nici daca din acei bani primiti de la stat ar face zilnic terapie, nu doar si-ar asigura traiul de zi cu zi.

14. Spor de 50% din salariu pentru stresul si disconfortul neuropsihic al functionarilor publici

Plenul Senatului a votat ieri acordarea unui spor de stres si solicitare neuropsihiatrica in valoare de 50% din salariul de baza pentru functionarii publici. Adevarul e ca se solicita mult neuronii in procesul de plimbare a hartoagelor dintr-un biroul in altul. Mai vine un idiot sa-si plateasca taxele, ii deranjeaza din procesul de rezolvare a unui Solitaire... Ajung acasa la ora 16 ferfenita. Stres mult!

15. Eliminarea plafonului pentru cheltuieli in administratia publica si alocarea unui buget de 30 de miliarde pentru Shhaideh

Pe banda, spre Senat, se afla legea pentru aprobarea OUG 9/2017, care prevede o derogare pentru un an in ceea ce priveste cheltuirea banului public. Cu alte cuvinte, se elimina plafoanele maxime pe care le aveau cei din administratia publica si fiecare primar are mana libera sa faca toate acele cheltuieli pe care le considera oportune pentru comunitatea in fruntea caruia a fost ales. Daca un primar va vedea oportunitatea de a da 1 milion de euro pe 3 straturi de panselute, NU va putea fi tras la raspundere intrucat pana la 1 ianuarie 2018 nu exista plafon maxim. Hai, pe cai, baieti! O sa va ajute si Sevil Shhaideh de la Ministerul Dezvoltarii Regionale, caci prin alta ordonanta, OUG 6/2017, i se serveste o "felie" de 30 de miliarde de lei, pe care o va portiona catre primari in mod discretionar, fara norme stricte, dupa buna cuviinta a "tatucului" Dragnea. 


16. Lipsa de reactie a Avocatului Poporului

Dupa toate cele mentionate, stau si ma intreb ca fraiera "Unde mama naibii e Avocatul Poporului?!" De ce nu are nicio reactie? Mai traieste? Daca da, sa iasa in fata, sa nu stea ca strutul! Daca nu, sa ne fi spus si noua cineva cand a trecut in nefiinta, mergeam cu totii la capela cu stir si frunze de brusture... Si-a amintit de un precedent cand l-a tras de maneca Iohannis si a ingaimat 3 lulele, dar de atunci nu l-am mai vazut. O fi la barbut cu Sebastian Ghita?!


***
Foto: Diana Popescu


Pentru cele de mai sus si pentru multe alte motive, am sa ies in Piata Victoriei in continuare pana cand Dragnea, Grindeanu, Tariceanu si toti demnitarii corupti din fruntea tarii isi vor da demisia. Nu pot accepta sa aduca tara la sapa de lemn, sa trecem iar printr-o criza economica, sa ne zbatem iar in mocisla saraciei. Nu acum cand s-au facut cativa pasi spre normalitate, cand eram in directia buna si se vedeau progresele. Cand se contura o societate libera, cand incepeam sa avem credibilitate pe plan international. Nu accept sa ne intoarcem la dictatura, cu alesi-zei si popor-sclav,

Dar nu pot cere singura demisia. Avem nevoie sa ne unim fortele. Miza nu e caderea OUG13, ci starpirea coruptiei, cei din administratie trebuie sa inteleaga ca nu vom mai accepta abuzuri, sunem cu ochii pe ei si vom actiona ori de cate ori situatia o va impune. Sa stam de veghe si sa ne aparam drepturile. Iesiti alaturi de mine in Piata Victoriei pentru macar 1 ora / zi, cereti bon fiscal, nu dati spaga, nu incurajati coruptia! Pentru binele vostru, pentru binele copiilor vostri!

Foto: Alexandru Socol bSk


Inchei cu o lista a unor personaje importante din politica romaneasca, membri de vaza PSD, manjiti mai mult sau mai putin. Lista circula de cateva zile pe retelele de socializare. Delectati-va!


1. Ion Iliescu, urmarit penal in dosarul mineriadelor
2. Liviu Dragnea, presedinte PSD, condamnat definitiv la 2 ani cu suspendare
3. Victor Ponta, premier, fost presedinte PSD, trimis in judecata
4. Robert Negoita, primar sect 3, urmarit penal
5. Olguta Vasilescu, ministru, urmarita penal
6. Paul Stanescu, senator, anchetat penal
7. Cristian Rizea, deputat, cercetat penal
8. Tudor Pendiuc, primar Pitesti, urmarit penal
9. Catalin Radulescu, deputat, condamnat in prima instanta
10. Gabriel Mutu, senator PSD, urmarit penal
11. Adrian Năstase, prim ministru, preşedinte PSD, condamnat definitiv
12. Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte PSD, deputat PSD, cercetat penal
13. Darius Valcov, ministru de Finanţe, cercetat în stare de arest
14. Dan Sova, fost ministru şivicepreşedinte PSD, trimis in judecata
15. Radu Mazăre, primar Constanta, cercetat în stare de arest
16. Nicusor Constantinescu, preşedinte CJ Constanta, cercetat penal
17. Bunea Stancu, preşedinte al CJ Brăila, condamnat definitiv
18. Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte PSD, cercetată penal
19. Marian Vanghelie, primar sector 5, cercetat în stare de arest
20. Gheorghe Nichita, primar Iasi, vicepresedinte PSD, cercetat penal
21. Adrian Severin, europarlamentar PSD, trimis in judecata
22. Mircea Cosma, presedinte CJ Prahova, cercetat penal
23. Vlad Cosma, deputat PSD, cercetat penal
24. Ovidiu Marius Isaila, senator PSD, trimis în judecată
25. Adrian Duicu, preşedinte CJ Mehedinţi, cercetat penal
26. Ilie Sârbu, senator PSD, urmărit penal
27. Miron Mitrea, vicepres. PSD, vicepres. Camera Deputaților, condamnat definitiv la 2 ani cu executare
28. Şerban Mihăilescu, senator PSD, urmărit penal
29. Dan Nica, europarlamentar PSD, cercetat penal
30. Ioan Adam, Senator PSD, cercetat penal în stare de arest
31. Ion Prioteasa, şef CJ Dolj, cercetat penal
32. Sebastian Ghiţă, deputat PSD, cercetat penal
33. Alexandru Mazăre, senator PSD, cercetat penal
34. Ristea Priboi, deputat PSD, trimis în judecată
35. Maior Lazăr Dorin,fost deputat PSD, condamnat la închisoare cu executare
36. Dumitru Ion, deputat PSD, trimis în judecată
37. Cristinel Bîgiu, presedinte CJ Buzău
38. Mârza Gavril, preşedinte CJ Suceava, trimis în judecată
39. Constantin Nicolescu, preşedinte CJ Argeş, condamnat definitiv
40. Cătălin Voicu, senator PSD, condamnat definitiv
41. Niculae Bădălau, senator PSD, cercetat penal
42. Ion Stan, deputat PSD, condamnat în primă instanţă
43. Nicolae Vasilescu, deputat PSD, trimis în judecată
44. Florin Pâslaru, deputat PSD, cercetat penal
45. Cutean Emilian Vasile, deputat PSD, fost secretar de Stat, condamnat definitiv
46. Constantin Contac, Preşedinte CJ Botoşani, condamnat definitiv
47. Duță Vasile, senator PSD, condamnat definitiv
48. Constantin Boscodeala, primar PSD Buzău, trimis în judecată
49. Victor Mocanu, senator PSD, trimis în judecată
50. Marian Ghiveciu, deputat PSD, trimis în judecată
51. ADĂSCĂLIŢEI CONSTANTIN, deputat PSD, cercetat penal
52. Alexandru Cordos, senator PSD, trimis în judecată
53. Adrian Simionescu, deputat PSD, trimis în judecată
54. Mircea Drăghici, deputat PSD, trimis în judecată
55. Nechifor Catalin, presedinte CJ Suceava, cercetat penal
56. Oana Mizil, deputat PSD, cercetata penal
57. Dontu Ovidiu, senator PSD Suceava, cercetat penal
58. Toni Grebla, urmarit penal
59. Marian Neacsu, vicepresedinte Camera Deputatilor, trimis in judecata pentru conflict de interese
60. Constantin Nita, sef al organizatiei PSD Brasov, fost vicepresedinte PSD, urmarit penal
61. Gheorghe Nețoiu
62, Antonie Solomon, primar Craiova, cercetat penal
63. Marian Neacșu, fost deputat PSD
64. Marius Oprescu, președinte CJ Olt, cercetat penal
65. Silvian Vasile Ciupercă, președinte CJ Ialomița
66. ... (completati voi!)


***

"Sa-ncercam sa facem NOI un oras fara pacate!"



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu