miercuri, 8 februarie 2017

Nu-mi vand sufletul pe cativa lei

Sursa foto

Ma suna zilele trecute un fost sponsor dintr-o campanie de advertoriale sa imi propuna o colaborare cu viitoarea sa agentie SEO. Il refuz politicos, eu urmand sa fac upgrade blogului trecand pe domeniu propriu in acest an. Pana atunci nu doresc sa incurc pe nimeni. Il rog sa imi dea pe mail propunerea si o am in vedere pe viitor.


"- Pai..., nu am o oferta, sa vedem cum facem..., cautam mai multi bloggeri care sa scrie ceva similar... Avem acum vreo 2 colegi care colaboreaza cu cativa bloggeri..." 

Ii spun ca imi doresc sa livrez rezultate si nu sa am balast si il invit sa vada live pe blog ca in ultima vreme nu am mai scris advertoriale (articole sponzorizate). 

"- Pe noi ne intereseaza mai mult cantitate... Dar care-i blogul Dvs.?
- Adica ma sunati sa imi propuneti colaborare si nu stiti care-i blogul meu?!
- Pai... aveti mai multe si nu stiu care-i cel oficial...
- Nu, am doar unul singur, cel pe care v-am postat candva si Dvs. un articol..."

Cauta sa imi spuna care e, nu reuseste. Tacere. 

"- Lasati, am inteles. Deja ma simt jignita de abordarea Dvs. neprofesionista, haideti sa ne oprim aici."

Incerca sa caute in continuare numele blogului. L-am sfatuit ca nu mai e cazul, vreau sa investesc in calitate, nu-mi e benefica colaborarea cu echipa lui. Insista printre balbaieli sa ma ajute macar la upgrade si SEO. 

Din discutia cu el mi-am facut o parere destul de clara despre cum sunt priviti bloggerii de catre multi dintre cei care scot banul pentru promovare si fac campanii de advertoriale: niste "firimituristi" care accepta orice, oricat. Nu conteaza ce blog au, cum scriu, daca o fac bine sau prost, daca livreaza sau nu rezultate, care-i nisa, important e sa fie la numar articolele atunci cand ei isi vor incasa banii de la viitorii sponsori. 

Aceeasi senzatie mi-au lasat-o si alti sponsori care ar fi vrut campanii pe mai nimic. Stiu, blogul meu e mic, cititorii sunt relativ putini comparativ cu ai "titanilor" din blogosfera, insa nu am de gand sa scriu aproape gratis. Ideile mele, bune, rele, sunt ale mele. Timpul e si el al meu, din ce in ce mai pretios. Blogul e parte din sufletul meu, aici imi astern gandurile, trairile, e casuta mea virtuala in care ma furisez sa fiu doar eu cu mine. Pentru a aduce valoare unui articol trebuie sa muncesc, nu-mi pica nimic din cer. Cuvintele cheie trebuie sa fie aranjate cu cap daca vreau sa aiba impact articolul. Si cel mai important, nu scriu pentru bani, scriu de drag. Prefer sa-mi scriu "tembelismele" gratis pe blog, chiar promovand diverse lucruri care mi-au placut, decat articole la comanda cu sula-n coste si umilita cu te-miri-ce ciurucuri. N-as mai avea tragere de inima si n-as mai evolua.

Dragi bloggeri, indiferent ce blog ati avea, nu acceptati umilinta, nu acceptati orice colaborare doar pentru ca ati mai ciupi cativa lei. Doar ridicand standardele vom avea respectul cuvenit si munca rasplatita. Celor care "ne vaneaza" trebuie sa le fie clar ca nu vindem cuvinte la kg ci oferim solutii la problemele cititorilor nostri, oferim idei, spatiu de expunere pentru branduri pe termen nelimitat (articolele raman pe blog si odata indexate, vor fi gasite de catre cititori si peste ani), scriere creativa si continut unic, cheltuim timp pentru documentare, SEO, interactiune cu cititorii, distributie in social media, intr-un cuvant MUNCA. Pretuiti-va munca!

Inchei cu o expresie golaneasca, dar adevarata (evident, usor cosmetizata, era mult mai vulgara in forma originala), care scoate in evidenta valoarea muncii pe care noi insine o stabilim: 

Tarfa care-si face treaba pe 50 de lei nu se va putea aranja niciodata cat sa poata sta in genunchi pe 500! 

5 comentarii:

  1. Asa imi vine sa ma bat cand imi amintesc cate greseli am facut si de cate ori am fost chiar incantata sa scriu pe sume de nimic, de cate ori am acceptat sa postez niste articole penibile pe 10 lei... M-as bate degeaba. Bine ca mi-a venit mintea la cap macar acum. De aia nici nu ii pot judeca prea aspre pe cei care sunt la inceput pentru ca si eu am fost ca ei si nu am stiut sa pretuiesc ceea ce pot oferi. Acum mi-e clar ca, decat sa muncesc 5 ore si sa umplu blogul cu 5 articole penibile pe care iau in total 100 de lei, mai bine iau unul singur, fac un articol bun si iau chiar mai mult de 100.

    RăspundețiȘtergere
  2. Trist si jenant! Sa iti doresti reclama pe un blog, dar sa nu stii ce adresa are acel blog este ca si cum iti doresti sa cumperi o casa dar nu stii in ce zona se afla sau in ce stare se afla. Dar tu musai o vrei pe aia! :D (fara aluzii)
    Ce frumos ai grait... Recunosc, pe la inceput si eu mai faceam greseli, dar am invatat ceva din ele. Pacat insa ca printre noi exista inca veterani care se bucura sa scrie pentru 10 lei.
    P.S. Daca imi place un produs foarte mult sau am fost impresionata de un anumit brand, pot scrie gratis si din tot sufletul despre acea experienta. E valabil si invers! ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa invatam din greseli, sa ne ridicam si sa mergem mai departe. Toate fac parte din viata si nu putem intoarce timpul. Uneori sunt necesare aceste lectii, asa constientizam unde mai avem de lucrat si care-i directia buna, cu cine merita sa ne asociem numele si de cine sa fugim ca... de tamaie.

    S-avem spor si inspiratie, fetelor! :) :*

    RăspundețiȘtergere
  4. Mmmm da!!! Asa este. Eu nu știam ca pot primi bani din blog si treptat am învățat ca munca mea trebuie prețuita, ca timpul meu liber il pot petrece cu cei dragi nu muncind pe doi lei si ca ar trebui sa realizez ca blogul a crescut!
    Este adevărat ca nu suntem apreciați si sper ca treptat sa realizeze ca aceste cuvinte pit spune multe. Nu sunt la kilogram!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Doar de noi tine sa ne valorificam munca, Ramona. Acceptam sau ba colaborarile care nu merita efortul. Sponsorii incearca, e interesul lor sa obtina un tarif cat mai redus, nu? :)

    RăspundețiȘtergere