Aş inventa... O MAMĂ DOAR A MEA

Stingher, cu ochii goi şi pierduţi, cu mâinile tremurânde, încearcă să încropească stângaci un mini-roboţel din diverse materiale. Nu ştie dacă va reuşi, dar nu dă înapoi. Trebuie să reuşească!

Are emoţii gârlă. Atât de mulţi copii veseli nu a mai văzut niciodată! Nu în lumea lui gri. E totodată încântat şi fascinat de cursurile Academiei inventeaza.ro. Un om cu suflet l-a înscris, cu gândul că i-ar fi de folos în viaţă, că ar putea cândva să-i aducă un zâmbet pe chip, că ar putea să se descurce singur, fără ajutor, ca un copil şi om normal.

Fusese abandonat când avea mai puţin de un an, probabil când cea numită "mamă" şi-a dat seama că va avea un copil cu handicap pentru o viaţă întreagă. Fără inimă, l-a lăsat înfăşurat în cârpe, într-o geantă mare, lângă calea ferată. N-a cunoscut-o niciodată. N-ar fi judecat-o, deşi i-a simţit lipsa toată copilăria. A fost găsit de acar vânăt de frig şi aproape fără suflare, apoi a crescut într-un centru de plasament cu ziduri şi feţe reci în jur, cu program strict şi bătaie regulată, cu mâncare puţină şi proastă. Mâncare pentru care se lupta cu cei mai mari, cei care aveau nevoi pe măsură vârstei, la fel de mult precum lipsurile din orfelinat.

A învăţat greu să vorbească şi nici acum nu se descurcă prea bine. N-a avut cine să îl corecteze când pocea cuvintele sau pronunţa greşit anumite sunete. Erau prea mulţi copii şi prea puţine îngrijitoare. Nici jocuri nu ştia să practice, în afară de şah, furat de la cei mari. Visul său era să joace măcar o dată fotbal ca alţi copii. Ştia însă că e o utopie dorinţa lui. Piciorul său strâmb, inert, n-o să lovească niciodată o minge. N-o să dea şut la poartă, n-o să primească aplauze pentru vreun gol. Oh, măcar un gol... Un altfel de gol, nu ca acela din sufletul său de copil orfan.

Glasuri vioaie de copii răsunau în atelierul de creaţie. Entuziasmul şi bucuria lor l-au molipsit, a prins curaj şi a început să lucreze cu şi mai multă ambiţie la roboţelul lui. Voia să inventeze un robot unic, dar care să-i rămână lui, să-l păstreze şi după ce va termina cursul de robotică. Ştia că îşi va putea păstra creaţia şi asta-i dădea aripi până la cer.

Deşi în centrul de plasament oportunităţile erau limitate, a căutat mereu căi să cunoască lumea tehnologiei, să înveţe tainele ingineriei, să scape de corvoada neputinţei sale fizice. Cu ajutorul trainerilor de la Academia Informală de Robotică STEM, la cursurile de robotică şi electronică pentru copii, micul pui de om, cu tot entuziasmul din lume adunat în sufletul sau, şi-a lăsat imaginaţia să-i zboare departe, departe. Cu fiecare modul parcurs, simţea că e tot mai aproape de realizarea acelui roboţel care i-ar fi adus o fericire nemarginită. 

Cu piese mici în jurul său, strategii şi calcule amănunţite făcute de unul singur sau în echipă cu alţi copii, dar cu obrazul şiroaie de lacrimi amare. Aşa l-a surprins ziua de 8 Martie. Unul dintre mentori incearcă să-l înveselească:

- Puiuţ, azi n-ai scos o vorba toată ziua. Nu vrei să-mi vorbeşti puţin despre roboţelul tău? Lucrezi la el de zile-n şir şi tare curios sunt să aflu ce roboţel va ieşi din mânuţele tale.

Suspinând, copilul răspunse cu o voce stinsă:

- Aş vrea să inventez... O MAMĂ DOAR A MEA! Să mă ţină-n braţe seara, s-adorm la pieptul ei, să-i simt mâna caldă cum mă mângâie pe creştet. Mi-ar plăcea tare mult să-mi cânte, căci mie nu mi-a cântat nimeni niciodată şi abia ştiu să vorbesc. O mamă care să nu mă certe dacă greşesc, sunt sătul de ceartă. Să mă înveţe lucruri frumoase şi să mă asculte atentă când vreau să îi povestesc despre ce am făcut azi, sau ieri, sau alaltăieri, despre ce vreau să fac mâine sau poimâine. Să o găsesc veselă acasă ori de câte ori vin de la şcoală şi să facem împreună temele, apoi să ne jucăm. Să mă învelească blând atunci când dorm. O MAMĂ care să fie mândră că POT să mă descurc SINGUR chiar dacă am un picior invalid. Iar mai presus de toate, să NU MĂ PĂRĂSEASCĂ şi în fiecare an de 8 Martie să am cui spune "Mami, TE IUBESC!".

Privirea mentorului s-a întunecat deodată şi glasul i-a pierit. Orice cuvânt ştia, acum îl uitase. Cum să-i spună copilului că aşa ceva nu se poate inventa, cum să-i taie şi ultima fărâmă de speranţă? Ştia că viitorul aparţine tehnologiei, că pe măsură ce timpul trece vor apărea roboţi care mai de care mă inteligenţi, capabili să împrumute multe însuşiri omeneşti cu ajutorul senzorilor şi al inteligenţei artificiale, al comenzilor wi-fi, însă o MAMĂ nu se poate inventa. Niciodată...

 ***

Povestea de mai sus e povestea multor copii crescuţi în centrele de plasament, de aceea puiul de om nu poartă niciun nume şi poate fi din orice colţ al ţării. Dă un share acestei postări şi poate un astfel de copil va putea merge la cursurile de robotică organizate de Academia inventeaza.ro. Cursurile sunt gândite de specialişti în domeniu şi structurate pentru 3 nivele de înţelegere şi lucru: începătorilor cu vârste între 7 şi 10 ani, celor care deţin deja cunoştinţele de bază şi au vârsta între 9 şi 16 ani, precum şi celor pasionaţi de tehnologie până-n măduva oaselor şi încadraţi în grupa de vârstă 12-18 ani. 

Copiii învaţă prin joacă noţiuni elementare de tehnologie şi robotică, găsesc soluţii pentru anumite probleme întâmpinate indiferent dacă ţin de hardware sau software, învaţă să solicite şi să ofere ajutor, să socializeze şi să lucreze în echipă, li se stimulează inteligenţa creativă şi logica şi li se deschide drumul spre un job în ITcând va fi vremea. Aici e locul unde visele copiilor devin realitate şi ei reuşesc să creeze propriul robot fix aşa cum şi l-au imaginat. 

Îţi închipui câtă bucurie e în ochii copilului care participă la aşa cursuri? Dacă eşti părinte, du-ţi copilul la cursuri de robotică. Limita va fi doar imaginaţia lui!

Hai, share te rog! :)