joi, 17 septembrie 2015

Facebook-ita, boala fara leac

Oriunde-mi intorc privirea in oras vad oameni butonand frenetic telefoanele si tabletele. Indiferent ca-s in restaurant, terase, teatru, parc, transport in comun, mall, farmacie, la coada la covrigi, cabinete medicale, spa, ei butoneaza. Nu-i greu sa ghicesti pe unde-si mananca timpul. Facebook-ita, boala secolului pentru care nu cred ca exista tratament de lunga durata si eficient.

Zilele trecute intreb o copilita din familie pe care-o vad plecand grabita spre buda cu telefonul in mana: "Da' cu telefonul ce faci?", iar raspunsul vine in secunda 2: "Pai, sa nu ma plictisesc!". N-am replica. Stiam ca o sa se screama 3 minute mai tarziu in timp ce o sa-i dea like lui Poptamas la vreun citat de corason.

La cateva zile distanta, intamplarea face sa
ma intalnesc cu un tip cu care am copilarit si pe care nu l-am mai vazut de vreo 12-13 ani. Evident ca ne-a bucurat revederea si din vorba-n vorba ajungem la "Facebook ai?". In cateva minute ne-am pus la curent cu o gramada de lucruri pe care le-am facut fiecare in toti anii trecuti cu doar cateva click-uri.

Vorbesc la tara cu rubedeniile iesite la pensie. Ma-ntreaba de odrasla mea draga, incep sa povestesc cum creste, ce mai face si la un moment dat aud "Aa, da asta stiu de pe Feisbucu' ala, sau cum i-o zice. Mi-a aratat nepoata-mea deunazi." Constat ca-s la curent mai ceva ca cei tineri. Nu m-asteptam sa retina numele retelei cand abia pot sa pronunte expresii ca "vopsea lavabila".

Discutie cu mam', la o cafea: "Te saluta X-uleasca, fosta mea colega si-ti transmite felicitari pentru printesa." "Da' de unde stie?" "Aa, pai am distribuit eu poza aia cu rochita rosie si i-a placut tare, a lasat un comment. Da-i si ei add in lista ta." Fac ochii ca melcul de uimire, dau din cap aprobator si-i multumesc, dar parca rupta din realitate.

Acasa, seara, inainte sa ma bag in pat, mai trag cu coada ochiului la cine ce mai zice ori ce mai face. Dimineata, dupa ce-mi pregatesc puiul pentru o noua zi, mai arunc o privire pe net sa iau pulsul natiunii, dar tot de pe Facebook. Peste zi, cand iau cate o pauza de joaca ori de treaba, intru iar online. De multe ori imi vine-n minte acel banc: Facebook e ca frigiderul, stii ca nu-i nimic nou acolo, dar tu tot deschizi sa mai verifici inca o data. Cred ca m-am molipsit de Facebook-ita. Grav. Nici nu mai stiu de cand n-am mai deschis messenger-ul de la Yahoo.

Realizez ca pe langa timpul (mult!) pe care-l consuma inutil, Facebook face si ceva oarecum bun: aduce oamenii impreuna, odata cu impartirea vestilor. Pe mine ma cam lasa rece ca vecina de peste drum s-a cuplat cu inca unul urat, ca tanti Lucia e iar bunicuta dupa ce i-a fatat purceaua, ca Georgica si-a busit masina-ntr-un cap de pod si si-a facut selfie cu ea morman de fiare ori ca Mirela e obosita franta dupa o noapte grea in club si-i trebuie un trafalete bun si-o juma' de kil de vopsea s-acopere urmele de pe fata pentru diseara. Dar VAD. Sunt la curent cu ce mai face fiecare important (pentru el). Nu trebuie sa mai suni sa intrebi ce face, arunci o privire pe wall si-ai aflat.

Ce papirus, ce calimara si penita, ce scrisori, telegrame, telefoane, mailuri?! S-au invechit. Acum sunt la putere Facebook, Instagram si WhatsApp. Daca n-ai Facebook, nu existi! Iar daca ai, esti sau devii dependent. Microbul de Facebook-ita e destul de rezistent la tratamentul cu doze de viata offline.

Ma duc sa dau un share din tigaie in farfurie la oferta de carnati moldovenesti, unul la pret de doi. Sau era invers, doi la pret de unul? Am ametit de-atata Facebook. Sper sa nu dau pe pereti, ca-mi primesc Unlike de la Om.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu