duminică, 22 mai 2016

Închiriere jucării pentru 1 Iunie

Peste doar câteva zile, cu mic cu mare, vom sărbători 1 Iunie, Ziua Copilului. Vă mai aduceţi aminte cât de bucuroşi eram de ziua noastră, a copiilor? Nu mai ştiu cu cât fast se petrecea pe atunci, însă era ziua noastră şi noi eram centrul universului, buricul pământului. De multe ori, un simplu suc de la aparatele TEC ori o banală îngheţată de la dozator erau cele mai apreciate cadouri cu ocazia acestei sărbători şi ne umpleau sufletul de bucurie şi ochii de strălucire.

Anii au trecut şi copiii de atunci au la rândul lor copii. Nu mai există Cico la pahar pe stradă, ici şi colo mai vezi câte un aparat de îngheţată. Dar părinţii nu mai cumpără aşa ceva pentru odraslele lor. Şi asta pentru că sunt responsabili şi se gândesc la sănătatea şi binele puilor de om şi la câte chimicale conţin aceste produse.

Firesc, fericirea copiilor e mai presus de orice. Părinţii nu mai ţin cont de bani atunci când în joc e zâmbetul gingaş sau râsul în hohote al micilor poznaşi. Cu orice ocazie, nu ezită să le cumpere jucării scumpe, gadget-uri de ultimă generaţie, jocuri sofisticate, moderne. Indiferent de valoarea lor, în cele din urmă, acestea tot vor ajunge să zacă aruncate printr-un colţ de cameră. Prichindeii se plictisesc repede de noile achiziţii şi vor cere mereu altfel de jucării. Mai ţipătoare, mai colorate, mai mari, mai inteligente. Invariabil, le primesc. După câteva zile, intră în acelaşi cerc: se plictisesc de ele, au văzut altceva şi dau uitării proaspăta jucărie.

Pornind de la acest comportament instabil şi costisitor, de câţiva ani, pe piaţa din România a apărut un serviciu genial care salvează bugetul familiei şi satisface nevoia copilului de a avea o jucărie mare, nouă, doar pentru el sau pe care să o folosească împreună cu prietenii: închiriere jucării gonflabile. Este vorba despre acele jucării mari în formă de tobogan, castel, saltea, piscină cu bile, centre de activităţi, potrivite pentru unul sau mai mulţi copii, la joacă în curte, în faţa blocului, la grădiniţă sau la petreceri pentru copii.

 tobogan saltea  piscina cu bile soccer

duminică, 15 mai 2016

Scurtmetraj cu multe emoJii la FFE 2016

👯💍👦
👯💖👲
👲🐎

👯🍌🍌🍌👲

👲😈👊 👊👊🚮👯

👯😭😭😭😭😭😭

👯 🍷🍻🍸🍹

👯💔➡️💍👦

👯👦🔄💑



Ptiu, aproape mi-am scrantit "dejtele" de cate emoJii am trait povestind scurtmetrajul Ecouri (Republica Moldova, 2015), proiectat acum o saptamana la Festivalul Filmului European. Dacă n-ai inteles mare branza, hai sa-ti traduc in 2-3 vorbe emoticoanele de mai sus: 

O duduita maritata se incurca ceva mai mult cu un mascul. Altul decat cel din batatura. Baiul e ca prospatura suferea de o forma cronica de miserupism si-i cam da cu flit gospodinei infierbantate, dorindu-si ceva pasager, fara batai de cap. Ma rog, fara anumite batai de cap, cele care i-ar fi afectat LUI cutia craniana. Tanara nu suporta tratamentul aplicat de armasar, asfel incat se-apuca de drojdit bine. Atat de bine si cu seriozitate, pana pica-ntr-o depresie acuta, sora cu moartea. Incornoratu' care-a trecut-o candva pe numele lui incepe sa aiba regrete pentru asa nesabuinta si-o da-n scaieti. Cu inima franta, tanara lupta sa-si salveze mariajul, sa n-o treaca babele in pomelnicul de duminica de la Radio Sant. 

miercuri, 11 mai 2016

Dobanzi fabuloase la depozitele bancare

Primesc azi extras de cont de la banca:
1. dobanda depozitului de XXXX lei (suma cu 4 cifre): 0.13 lei
2. impozit pe dobanda: 0.02 lei
3. dobanda neta: 0.11 lei


Intrebare: daca scot de la bancomat dobanda castigata, mi se opreste comisionul de retragere de minimum 5 lei? Sa stiu cu cati bani trebuie sa vin de-acasa pentru a-mi tine banii blocati prin banci. :))

marți, 3 mai 2016

Traditii si obiceiuri pascale romanesti

De cand e lumea lume, Pastele a tinut 3 zile. Au trecut peste omenire vanturi si ploi, razboaie si iubiri aprige, troiene si arsita, foamete, crize financiare, boom-uri economice. De cand se stie, romanul tot 3 zile a petrecut, indiferent de context. Dupa o indelunga analiza, am ajuns la concluzia ca cele 3 zile ale Pastelui romanesc arata cam asa:

Ziua I:

- in popor e cunoscuta ca Ziua Sfantului Gratarie sau Ziua Imbuibarii;
- dupa 364 de zile de post aprig, romanul baga-n el ca spartul (orice in afara de stevie si loboda), cine stie cand (daca) mai prinde o zi de mare sarbatoare?!;
- azi invie pofta de iarba verde, asa ca multi isi scot gloata la pascut, oriunde vad un palc viu de iarba sau un pom nedefrisat;
- fiecare se afuma cum poate, unii pe balcoane, altii prin cluburi, altii prin biserici si cimitire;

gratar-in-lumanarar-funny-idiots
Sfantul si Preamaritul Martir "MIC", cel care si-a dat obstescul sfarsit in zi de mare sarbatoare crestineasca.
Amin si bogdaproste, odihneasca-se in mate!

- credinciosii se saluta pios cu "HAI Nechen!", de "HAI Noroc" si "HAI Burger" sunt satui in fiecare zi;
- cei mai norocosi reusesc sa-si lege singuri sireturile de la tenisii noi, luati special din Spania pentru Paste;
- gospodinele pun pe masa flori (in general muscate si limba soacrei), in amintirea momentelor cand primeau flori de la (candva) capul familiei;
- pe vremuri, ouale se inroseau cu urzici in zorii primei zile de Paste, sa fie nuanta mai proaspata; azi se inrosesc in Joia Mare cu Dr. Oetker sau cu Dr. Ciomu; se depoziteaza la loc intunecat, sa nu faca intamplator condens si sa-si piarda culoarea si luciul si sa necesite lustruire temeinica;
- in prima zi, ouale se ciocnesc cu capul; cine nu mai are oua de spart poate trece la farfurii.

Ziua a II-a

- popular stiuta si ca Ziua Sfantului Colebil, pe alocuri chiar Ziua Sfantului SMURD;
- in unele zone, azi se practica stropitul cu apa (de obicei, peste cei lesinati cu burta plina);
- traditia spune ca daca azi nu incerci Colebil, Triferment, Dicarbocalm si Espumisan, ai ficatul tare si trebuie sa-l dregi cu trascau de prune;
- in unele zone, dupa ridicarea din asternut, se recomanda Smecta, Dulcolax sau zeama de varza, dupa caz;
- pentru cei cu deficit de bila (fiere), se recomanda o soacra;
- azi se practica ritualul bocitului in fundul curtii, nu conteaza pentru ce, dar e obligatoriu; frecvent intalnim doinele de jale Au ficatu', Au capu', Unde-ai dormit aseara, Gheorghe?, Maine-i zi de lucru iara etc.;
- dac-a mai ramas Lumina din prima zi, azi se stinge, pentru ca nu cumva Enelul s-o factureze cu suprataxa, fiind zi de luni.

vineri, 29 aprilie 2016

Fa un sharing cu Usturoi!

Povesteam incantata in acest articol ca am vazut filmul Usturoi la Cinema Muzeul Taranului Roman. In acea perioada mai rula in Bucuresti la Cinema Scala, in mall-uri fiind aproape imposibil sa intre fara "sustinere", desi pelicula e exceptionala. Azi am avut o surpriza tare placuta de la Groparu (agricultorul de serviciu Radu Bazavan): anunta cu surle si trambite ca de-acum putem vedea filmul si din fundul curtii, fiind disponibil pe Vimeo pentru vizionare si download (n-am inteles ce-i trebuie lui surle si trambite cat inc-o are pe soacra-sa, da' asta-i alta poveste).

Iote link catre contul dedicat filmului Usturoi, cel mai anapoda film, cel mai neromanesc film romanesc, cel mai... (cum vreti voi, da' completati dupa ce-l vedeti!): 

Asadar, ca tot se anunta ploi in zilele urmatoare, scoateti de la chimir 10 lei (2 dolarei si cativa centi), fix cat ati da pe juma' de pachet de tigari sau vreo doua beri, adunati-va gasca si petreceti timp fain impreuna, cam un ceas jumate. Daca faceti cheta, iesiti chiar mai ieftin, practic platiti toti numai "un bilet". Virusati-va cu stilul inconfundabil ardelenesc si trageti o palinca pe gat, cat va canta in fundal muzica autentic romaneasca si va spala retina imagini de o frumusete rara. Nu va zgarciti la asa suma, ati cheltui mai mult daca v-ati scoate muierile in oras la film. Basca... incurajati si CAP-ul romanesc sa cultive talente, sa creasca mladite artistice, sa nasca alte pelicule tamaduitoare de suflete.

Pentru coate goale si zgarie branza,

marți, 19 aprilie 2016

Când nu poţi merge pe bicicletă, fă-ţi aripi şi zboară!

"Nu-s fericită pentru mine cât sunt pentru tine." 

Asta am simţit să spun din tot sufletul, plină de emoţie, la afişarea notelor de la ultima probă SuperBlog şi i se adresează câştigătoarei din acest an, Alina Gheorghe, autoarea blogului Litere Stacojii. Poate că la prima vedere sună a vorbe-n vânt, dar nu-i aşa. M-am bucurat pentru ea mai mult decât pentru mine, deşi mă aflu pe locul 23 din 146, o poziţie destul de bună în clasamentul general.

Alina e prima persoană cu care am interacţionat în cadrul competiţiei Spring SuperBlog. Se întâmpla anul trecut în martie, iar eu mă aflam la întâia mea participare. Habar n-aveam cu ce se mănâncă acest concurs, dar m-am prins în horă. În primul articol, am pus link pe toate cuvintele cheie. Mi se părea ciudat că un sponsor cere atât de multe link-uri, dar de fapt eu nu înţelesesem cerinţa şi ce trebuie să fac şi am pus link-uri după cum m-a tăiat capul. Ea mi-a dat soluţii, m-a încurajat şi mi-a explicat ce e de făcut pentru ca articolul meu să fie ok. Un ajutor nesperat, nesolicitat dar teribil de bine primit de la o persoană pe care nici n-o cunoşteam, nu-i ştiam nici măcar chipul.

În timpul competiţiei, am început să caut mai multe informaţii despre SuperBlog, să caut înregistrări şi fotografii de la gale. Mi-au atras instant privirea două concurente. Una în baston, alta cu vizibile probleme de sănătate. M-a emoţionat tare imaginea lor şi mi-a rămas întipărită în minte până azi. În sufletul meu, cele două bloggerite au căpătat un respect enorm. Bunicul meu a fost invalid (fără picioare) şi ştiu cât de dificil le este persoanelor cu dizabilităţi să iasă în lume, să îşi câştige existenţa, să se ţină de anumite activităţi. Chiar şi lucrurile banale reprezintă pentru ele un efort considerabil. Mi s-a părut incredibil de frumos să le văd finaliste într-o competiţie de aşa amploare. Acest lucru mi-a dat curaj şi m-a ambiţionat să-mi pun mintea la contribuţie şi să scriu cu seriozitate.

duminică, 17 aprilie 2016

Lapte cu cafea Lavazza

Ca mai tot omul, am si eu tabieturile mele. Daca nu beau dimineata o gura de cafea, nu functionez toata ziua, neuronii imi raman inclestati de-a binelea, nu mai comunica-ntre ei si inoata-n cutiuta craniana ca-ntr-un ulei ranced, ingrosat de gerul iarnii. Primii 2-3 neuroni mai dezghetati din dimineata zilei de ieri imi transmit ca-i musai, da' musai!, sa merg sa-mi cumpar o cafea, sa-mi pot intrebuinta mintea la birou chiar si sambata.

Nu-s in stare sa merg prea departe, aleg o cofetarie mai de fite din Piata Romana. Stiva de pahare inscriptionate cu Lavazza imi face cu ochiul din vitrina inalta, frumos amenajata. Parfum de cafea proaspata ma invadeaza de cum intru in incapere si-mi gadila simturile. Ca teleghidata, ma-ndrept spre vanzatoare si cer o cafea mare cu lapte. Pana-i gata cafeaua, mai arunc ocheade prin cofetarie. O stiu de foarte mult timp, cred ca-i deschisa de prin anii '90, iar de curand a fost renovata. Interiorul e cu mult bun gust decorat, se vede clar ca investitia a fost consistenta. Ziua se pot servi preparate de cofetarie / patiserie afara, in fata, pe bulevard, la mesele special amenajate, ca-n marile metropole occidentale.

luni, 11 aprilie 2016

Relaţiile online şi încrederea în oamenii din spatele tastelor

Odată cu explozia incredibilă a tehnologiei, oamenii şi-au schimbat radical obiceiurile de zi cu zi, tradiţionale, şi-au robotizat activităţile şi şi-au transferat viaţa în mediul virtual. Acum trăim, iubim, visăm, vorbim, surprindem, minţim, învăţăm, ne distrăm, muncim, facem cumpărături, plăţi, rezervări, totul ONLINE.

Totuşi, ne place să credem că viaţa noastră virtuală e oarecum paralelă cu cea fizică, palpabilă. Avem senzaţia că putem fi oricine dorim şi mulţi dintre noi ne construim o lume doar a noastră, apropiată de idealul oricărui individ (în viziune proprie). Postăm pe reţelele de socializare numai fotografii reuşite şi în care suntem fericiţi, prezentăm crâmpeie rupte din viaţa de zi cu zi numai dacă ne pun într-o lumina favorabilă în ochii celorlalţi sau stârnesc empatie. Ascundem la interviurile de angajare posturile ocupate temporar şi care credem că aduc atingere imaginii noastre.

De ce-i aşa de important cum ne percep cei din jur? Pentru că suntem oameni şi obişnuim să facem comparaţii, ne place să ne asociem numele cu alţi oameni de succes, să fim la rândul nostru incluşi în anumite nişe, elite, indiferent de domeniu. Ne place să ni se acorde încredere, să conteze cuvântul nostru, să fim formatori de opinie şi oameni de bază, să avem acel loc al nostru.

vineri, 8 aprilie 2016

Epilare-n 3 minute

Un copil iti schimba viata radical, ti-o zdruncina si ti-o da de toate gardurile cum nici n-ai fi crezut vreodata. Nu-ti mai apartii ca femeie, corpul tau ingrijit si dichisit, uns cu toate alifiile, devine incet dar sigur o prea fericita amintire. Habar n-ai cand ai ajuns ultima oara la salon pentru o manichiura sau o coafura noua. De cum da frigul lunii octombrie si pana se scutura florile de aprilie, nici cosmeticiana nu te mai recunoaste. Iti ascunzi picioarele cu pantaloni ori ciorapi grosi, iar o epilare profesionala completa mai faci cand apuci, poate cand primesti un cadou special de sarbatori de la partenerul satul de mangaiat miristea, pe la Craciun ori la Paste. Te multumesti cu o "sedinta de paruiala rapida" doar prin zonele unde-i musai si urgent, ca timpu-i tare pretios si bebe cel galagios si atasat de mami e mult mai important decat orice. Nu te gandi ca-s exceptia de la regula. Nici eu nu mai reusesc sa ajung pe la salon cat de des as avea nevoie. Noroc ca nu-s prea blanoasa de fel, firul de par e destul de subtire si creste greu. Dar tot creste.

Timpul meu se masoara acum activitati domestice si bebelusesti. Nu mai spun "te sun in 3 minute" ci "stai sa o spal pe motata pe maini si apoi revin cu telefon", "sterg mancarea de pe pereti si te sun", "asteapta sa schimb scutecelul fetei", "ma uit pe mail dupa ce reusesc sa o incalt cu ciorapeii", "acum a adormit, lasa-ma sa merg la baie si apoi iti dau un telefon". Pentru mine 3 minute nu mai sunt demult 3 minute, de fiecare data poarta alta denumire. Fac totul contracronometru de parca-s la 100 metri garduri.

In incercarea de a recapata cat de cat imaginea de femeie normala si ingrijita, evident ca am inceput sa caut solutii eficiente si rapide pentru a scapa de pilozitatea cea de toate zilele fara sa fiu nevoita sa pierd vremea pe coclauri pe la saloane. Prietena cu lama n-am fost decat in perioada sarcinii, atunci cand din motive obiective alte metode nu puteau fi aplicate. Ceara calda ar fi putut face vasodilatatie si ma pricopseam cu varice, epilarea traditionala nefiind tocmai indicata gravidelor. Nici creme depilatoare nu puteam folosi deoarece substantele chimice din compozitia lor ar fi putut afecta fatul. Insa dupa nastere, cand totul se-nvarte in jurul bebelusei, de mare ajutor mi-au fost o crema depilatoare pentru piele sensibila si o crema depilatoare rapida, ambele de la Farmec.

crema depilatoare piele sensibila
Pe prima am incercat-o acum cateva luni, m-am gandit ca si asa am soriciul destabilizat hormonal, daca-l mai agresez si eu cu chimicale... ajunge vai mama lui. Mi-a placut tare ca nu mirosea a sulf ca orice crema depilatoare, ci a vanilie. Emana asa o aroma feminina, in plus mi-a lasat pielea hidratata si catifelata. Se aplica in stat subtire in zonele sensibile si are cam 8 minute timp de reactie, dupa care se clateste cu apa calda si un burete sau o manusa.

crema epilat farmec 3 minute
De curand, am descoperit-o si pe cea de-a doua, cea cu actiune fulger. In vreo 3 minute, in timp ce ma ocupam de bebica mea draga si-i pregateam schimburile, ea-si facea treaba cuminte. Practic, mi-am aplicat-o pe cracanele si mi-am vazut de treaba, in timp ce motata dormea. Apoi m-am intors  in baie, am indepartat-o cu apa calduta a dusului si gata. Pana si cele mai mici fire de par s-au dus pe apa sambetei, pielea mi-a ramas placuta la atingere datorita uleiului de argan din compozitia cremei. Acesta are calitatea de a fi un excelent emolient si hraneste pielea supusa agentilor chimici.

Uitandu-ma acum pe pagina de Facebook Farmec sa gasesc pozele de mai sus pentru articol, am vazut ca au scos pe piata si o crema depilatoare pentru barbati. Cand e vorba de epilare masculina, pe ei ii vad mai degraba ca fiind utilizatori de benzi depilatoare si ceara roll-on ori de ceara traditionala perle. Nu ca as fi sadica, dar ei oricum rezista mai bine la durere, au firele de par mai groase si au ceva mai mult timp liber decat noi. Nu stiu cand o sa-mi conving Omul sa incerce si el o depilare cu ceara, dar pana atunci voi avea grija sa-i aplic periodic un tratament de epilare domestica la portofel, cu mila conjugala. Tot in 3 minute sau chiar mai putin. Cand e vorba de money-money... sunt mai rapida decat orice crema Farmec, parol!

epilare funny par pe piept
Sursa foto: modapebune.ro

*Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016, proba 15, Ce poti face in 3 minute?

miercuri, 6 aprilie 2016

Meşteri de ocazie


Având casa răvăşită şi în plin proces de amenajare după ce a fost construită cu greu şi bani strânşi cu sudoarea frunţii, o tânăra familie caută soluţii eficientepentru a reuşi să finiseze câte o cameră pe luna prin forţe proprii, fără să mai apeleze la meşterii care i-ar stoarce de alţi bani. Fiecare leu e drămuit cu grijă şiorice mică economie e bine primită.


diego magazin deoratiuni


- Când plec de la muncă am să trec pe la Diego, nu mai vin pe acasă, măcar să-mi rămână vreo 2-3 ore de meşterit până la lăsarea serii, că mâine plec iar târziu de la birou. Mai vrei să cumpăr şi altceva în afară de ce-i pe lista de aseară? 
- Să te uiţi de galerie şi şină pentru perdea. Galerie pentru living şi şină de pus în balconul mic. Arde crunt soarele pe timp de zi pe partea din faţă a clădirii. Amvăzut pe site că au nişte seturi de galerii din metal tare interesante, e o colecţie nouă, lansată sezonul asta, alege şi tu ceva modern, să se asorteze uşor cu maimulte tipuri de perdele în decursul unui an. 
- Şina pentru perdea ar trebui să fie curbată, nu? 
- Da, curbată, să urmărească traseul ferestrei. Aa, iubi, să te uiţi şi după nişte iarbă artificială, măcar să vezi la ce preţ e. Poate vom reuşi să amenajăm şi terasa din spate vara asta. Of, măcar lasă-mă să visez că am încheiat subiectul amenajări interioare.

După un schimb de păreri şi nelipsitele dulcegării conjugale la telefon, soţul din dotare-şi continuă programul de lucru obişnuit. Mai pe după amiază primeşte un mail de la consoartă: