Când nu poţi merge pe bicicletă, fă-ţi aripi şi zboară!

"Nu-s fericită pentru mine cât sunt pentru tine." 

Asta am simţit să spun din tot sufletul, plină de emoţie, la afişarea notelor de la ultima probă SuperBlog şi i se adresează câştigătoarei din acest an, Alina Gheorghe, autoarea blogului Litere Stacojii. Poate că la prima vedere sună a vorbe-n vânt, dar nu-i aşa. M-am bucurat pentru ea mai mult decât pentru mine, deşi mă aflu pe locul 23 din 146, o poziţie destul de bună în clasamentul general.

Alina e prima persoană cu care am interacţionat în cadrul competiţiei Spring SuperBlog. Se întâmpla anul trecut în martie, iar eu mă aflam la întâia mea participare. Habar n-aveam cu ce se mănâncă acest concurs, dar m-am prins în horă. În primul articol, am pus link pe toate cuvintele cheie. Mi se părea ciudat că un sponsor cere atât de multe link-uri, dar de fapt eu nu înţelesesem cerinţa şi ce trebuie să fac şi am pus link-uri după cum m-a tăiat capul. Ea mi-a dat soluţii, m-a încurajat şi mi-a explicat ce e de făcut pentru ca articolul meu să fie ok. Un ajutor nesperat, nesolicitat dar teribil de bine primit de la o persoană pe care nici n-o cunoşteam, nu-i ştiam nici măcar chipul.

În timpul competiţiei, am început să caut mai multe informaţii despre SuperBlog, să caut înregistrări şi fotografii de la gale. Mi-au atras instant privirea două concurente. Una în baston, alta cu vizibile probleme de sănătate. M-a emoţionat tare imaginea lor şi mi-a rămas întipărită în minte până azi. În sufletul meu, cele două bloggerite au căpătat un respect enorm. Bunicul meu a fost invalid (fără picioare) şi ştiu cât de dificil le este persoanelor cu dizabilităţi să iasă în lume, să îşi câştige existenţa, să se ţină de anumite activităţi. Chiar şi lucrurile banale reprezintă pentru ele un efort considerabil. Mi s-a părut incredibil de frumos să le văd finaliste într-o competiţie de aşa amploare. Acest lucru mi-a dat curaj şi m-a ambiţionat să-mi pun mintea la contribuţie şi să scriu cu seriozitate.

Multă vreme n-am ştiut cum se numesc cele două fete. Una este Ramona Lengyel, scriitoare din Braşov, suferindă de paralizie cerebrală, cealaltă... Alina Gheorghe, bloggeriţă din Buzău, lovită de anumite probleme locomotorii. Aceeaşi Alina care mi-a întins mâna ei când nici nu ştiam că am nevoie de ajutor. Mi-a părut rău n-am apucat să-i mulţumesc personal, deşi am avut ocazia asta la gala din toamna. O voi face acum cu toată inima: MULŢUMESC!

Cu siguranţă, altă dată aş fi scris mai întâi despre mine în articolul de la finalul competiţiei de advertoriale SuperBlog, însă acum aleg să vorbesc despre un om cu totul special. Un om încercat de viaţă, dar care a răspuns de fiecare dată sorţii cu zâmbet şi i s-a împotrivit. A răzbătut prin tumultul de greutăţi şi durere, a demonstrat că ORICE SE POATE dacă îţi doreşti cu adevărat, indiferent de condiţii. Chiar şi macii devin albaştri! Alina a câştigat trofeul SuperBlog după 6 ediţii, nu s-a lăsat bătută şi n-a renunţat niciodată. E un exemplu de urmat pentru oricine se ascunde în spatele lui "nu pot". Un exemplu de dăruire, de ambiţie, determinare, putere şi efort.

În Spring SuperBlog 2016 mi s-a întărit convingerea că articolele bune izvorăsc din trudă şi chinuri, sunt ambalate în cuvinte de mătase şi idei îndrăzneţe, iar la cititor ajung pe post de nestemate şlefuite vreme de 7 zile şi 7 nopţi, ca-ntr-o poveste. Ca-n povestea Cenuşăresei, care la 23.59 trebuia să fie acasă, altfel vraja se rupea. În a şaptea zi, tot la ora 23.59, bloggerii trebuie să aibă deja înscrise articolele în platformă, altfel vraja se rupe şi punctele-şi iau zborul în stoluri de câte 10 puncte pentru fiecare zi de întârziere.

Să nu-mi migreze punctele precum păsările călătoare, cu emoţii gârlă şi mâna tremurând, am reuşit să evit "la mustaţă" penalizările şi oricât de greu mi-a fost, am reuşit să-mi trimit "capodoperele" la timp. La "doar" 12 probe din 16 am înscris articolele în ultimul minut, la ora 23.59 a ultimei zile. M-am jucat rău cu focul, orice secundă îmi putea fi duşman. O clasare pe locul 23, în primul sfert, apropiată de celelalte două ediţii, îmi da o satisfacţie enormă. A fost cumplit de greu, însă al naibii de frumos! Adrenalina de la deadline nu se compară cu nimic. Având în vedere condiţiile în care am scris pentru această ediţie, numai sub presiunea timpului, sunt convinsă că dacă aş fi dedicat mai mult timp, aş fi reuşit sa urc mult în clasament.

Claudia şi Albert, vă mulţumesc pentru toate trăirile din ediţia asta, pentru oamenii frumoşi pe care i-aţi strâns la un loc, pentru învăţăturile şi sfaturile primite de-a lungul competiţiei, pentru experienţa unică, irepetabilă! Aşa cum sigur va fi şi gala. S-o faceţi lată şi pentru mine la petrecerea de la berărie!

Alina dragă, n-ai reuşit să mergi pe bicicletă, dar ai reuşit să prinzi aripi şi să zbori până la cer. Nu mulţi reuşesc asta! Fii fericită şi bucură-te de succesul tău! Oamenii obişnuiţi merg pe biciclete dar numai îngerii zboară!

Superbloggeri, felicitări pentru munca depusă şi amalgamul de emoţii împărtăşite printre rânduri! Nu vă opriţi aici pentru că... verba volant, scripta manent!

LE: Cifra 13 îmi poartă mereu noroc: am câștigat proba propusă de Salon du Mariage Toujours l’Amour cu articolul Nuntă nu tarantele. Nu-s doar finalistă, ci și câștigătoare! :D

*Foto: La Marginea Căsniciei şi Facebook Alina Gheorge