luni, 11 aprilie 2016

Relaţiile online şi încrederea în oamenii din spatele tastelor

Odată cu explozia incredibilă a tehnologiei, oamenii şi-au schimbat radical obiceiurile de zi cu zi, tradiţionale, şi-au robotizat activităţile şi şi-au transferat viaţa în mediul virtual. Acum trăim, iubim, visăm, vorbim, surprindem, minţim, învăţăm, ne distrăm, muncim, facem cumpărături, plăţi, rezervări, totul ONLINE.

Totuşi, ne place să credem că viaţa noastră virtuală e oarecum paralelă cu cea fizică, palpabilă. Avem senzaţia că putem fi oricine dorim şi mulţi dintre noi ne construim o lume doar a noastră, apropiată de idealul oricărui individ (în viziune proprie). Postăm pe reţelele de socializare numai fotografii reuşite şi în care suntem fericiţi, prezentăm crâmpeie rupte din viaţa de zi cu zi numai dacă ne pun într-o lumina favorabilă în ochii celorlalţi sau stârnesc empatie. Ascundem la interviurile de angajare posturile ocupate temporar şi care credem că aduc atingere imaginii noastre.

De ce-i aşa de important cum ne percep cei din jur? Pentru că suntem oameni şi obişnuim să facem comparaţii, ne place să ne asociem numele cu alţi oameni de succes, să fim la rândul nostru incluşi în anumite nişe, elite, indiferent de domeniu. Ne place să ni se acorde încredere, să conteze cuvântul nostru, să fim formatori de opinie şi oameni de bază, să avem acel loc al nostru.

Noi, bloggerii, chiar şi cititorii ni-i alegem în funcţie de conţinutul pe care-l publicăm zi de zi pe bloguri. De fapt, îi selectăm fără să ne dăm seama. Eu aleg cu grijă subiectele de pus pe blog şi am speranţa că voi atrage cititori de calitate care să găsească utile rândurile mele sau măcar le voi smulge un zâmbet în colţul gurii. Evident, am şi advertoriale presărate pe ici-colo, am şi colaborări refuzate pentru că nu-mi văd blogul ca pe un loc în care să public chiloţăreală ori manele. Nu pot şi basta! Eu merg pe principiul că cine se aseamănă se adună şi tot ce scriu pe blog se reflectă în numele meu de-a lungul vremii. (Apropo, oare există bloguri de manele? Cine le-o citi şi cum arată ele? Dacă ştiţi vreun asemenea blog, arătaţi-mi unul, să nu mor proastă! :D). Prefer Floarea Calotă "Constantine, Constantine", nu Florin Salam.




Nu-i simplu deloc să construieşti un nume în online. Pentru că noi înşine dăm o anumită direcţie imaginii noaste publice, în relaţia cu ceilalţi suntem suspicioşi şi căutăm să vedem dincolo de monitoare, să descoperim realitatea nealterată, oamenii din spatele unor nume şi titluri. Dacă mă interesează un anume subiect şi vreau să construiesc cu cineva o relaţie bazată pe seriozitate (parteneriat, colaborare, amiciţie etc.), nu ezit să dau o căutare pe internet. Pe baza informaţiilor pe care le găsesc, încerc să-mi conturez o imagine despre acea persoană. Totodată, sunt convinsă că e reciproc valabilă regula şi pentru cei cu care interacţionez, iar eu sunt cea vizată.


Să-ţi zideşti în temelii groase reputaţia nu-i aşa de uşor ca atunci când vrei să iei un credit de nevoi personale de la vreo bancă sau broker de credite şi aduci de acasă buletinul, o adeverinţă de venit şi gata, ai banii în cont în 4-5 zile. E cumplit de greu, se realizează în ani de muncă şi se poate pierde într-o clipită.

Cum îi câştigi pe oameni? Trebuie să-i convingi că meriţi respectul lor, să-ţi dea girul, să-ţi citească rândurile scrise pe blog sau pe conturile de socializare. Nu-ţi transferi rapid 5 euro credit de pe un telefon pe celălat în câteva secunde ci în fiecare zi ai grijă să te fereşti de etichete puse după anturaj şi bisericuţe de radio şanţ, ai grijă ce spui şi înainte să deschizi gura nu uiţi să conectezi creierul, nu publici în prostie pe Facebook poze cu pisicuţe şi citatele celebre ale lui Poptămaş, eşti atent la greşelile gramaticale şi NICIODATĂ nu scrii "Frumoas-o, ce m-ai faki? Eu stau la prima casă pe dreapta, i-mi faki o kfea l-a filtru?".

Alege să promovezi lucrurile care chiar valorează ceva, că-ţi sporesc creditul rapid în ochii celorlalţi, încheie parteneriate cu firme serioase şi bloggeri de succes, promovează cultura, turismul autohton, micii meşteşugari şi creatorii de produse hand-made, nu chinezăriile ieftine. Dacă te bagi în troacă... te mănâncă şi pe tine porcii.





*Articol scris pentru Spring SuperBlog, proba 16, Cum câştigi credit în mediul online, sponsor AVBS Credit

avbs credit sigla


2 comentarii:

  1. Eu cred că de fapt ne-am împărțit viața între online și offline, una o influențează pe cealaltă, una o ajută pe cealaltă, una o completează pe cealaltă și una o știrbește pe cealaltă și tot așa. :)
    La cât mai mult credit moral! Să ai parte de o evoluție frumoasă și fructuoasă!
    Mulțumim pentru articol, mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce surpriză plăcută! Vă mulţumesc şi eu, mi-a făcut plăcere să-l scriu!

    RăspundețiȘtergere

Hei, nu plecati inainte de a-mi spune doua vorbe! Pentru mine conteaza parerea voastra! :)