Smile. Cris Smile.

- Si sigur n-o sa ma doara? Am o fobie pentru bazaitul ascutit la frezei si pentru tot ce inseamna stomatologie.

- Nu-ti fa griji, facem o anestezie in gingie. Inteapa un pic, apoi n-o sa mai simti pic de durere.

- Mi-am facut la un moment dat un detartraj cu ultrasunete si am ramas cu amintiri neplacute. Vreo cateva zile parca auzeam in creier acel sunet enervant.

Imi da dentistul din nou asigurari ca totul va fi bine si n-are ce sa mi se intample rau. In fond, venisem la clinica stomatologica sa ma fac bine, sa imi tratez niste carii aparute in ultimul an. Cu palmele umede de transpiratie, m-asez pe scaunul stomatologic.

Ia "traditionala" oglinda rotunda cu maner, face inventarul cariilor, apoi

Frig, neica, frig!

O imagine sobra, cu oameni zgribuliti batand tastele imi taia cheful de munca de cum intram pe usa. Zgomotul tastelor imi rasuna in timpane cat era ziua de lunga. Cand si cand taraia cate un telefon. Fete triste, crispate, ma inconjurau de cand intram in cladire si pana ma asezam la birou. O atmosfera apasatoare imi incetosa mintea. Incercam sa ma invoiosez cu o cafea fierbinte, insa ea parca imi ascutea simturile si ma afundam la randu-mi in munca si tacere. Laptopul rece, biroul rece, ambianta rece. Colegii imi raspundeau la salut dand din cap, iar discutiile intre noi se limitau la strictul necesar, nici urma de gluma, arar cate un zambet stingher in coltul gurii. Urata plansa pictata in fata ochilor mei de catre un pictor amator, inghetat si el de frig, la fel ca noi toti, din octombrie pana in aprilie.

Cam asa arata o zi obisnuita la vechiul birou, cu vreo 3 ani in urma, la parterul unui bloc din Bucuresti. Cladirea in care lucram era de prin anii 80 si cam tot de pe atunci n-a mai investit nimeni in modernizarea ei. Aceleasi calorifere vechi de fonta, aceleasi geamuri inalte de sticla subtire cu rama de lemn, aceiasi pereti fisurati pe la colturi de vreme. Nici interiorul nu era tocmai grozav. Ultima oara cand se intervenise asupra peretilor a fost cand in spatiul de deasupra noastra s-a fisurat o teava de apa si ni s-a decorat fortat un perete cu flori de igrasie. Frigul imi intrase in oase, era colegul meu de nedespartit. Imi venea sa-mi dau demisia pe motiv de "frig, neica, frig!"

Conducerea incerca pe cat posibil sa ne

Darul meu, amprenta mea

- La modelul asta aveti si marimea 40?

- ?!?

- As vrea o pereche bej, insa nu gasesc.

- Si eu ca sa-ti fac? Cauta-ti o pereche bej, marimea 43!

Dupa ce-i arunc cu privirea o tolba-ntreaga de sageti otravite, intorc iar spatele, iau carutul meu de cumparaturi si plec confuza. Ce-o fi in mintea ei de ma-ntreaba de papuci? Ma lamuresc cateva rafturi mai incolo, unde un angajat al hipermarketului aranja frumos marfa. Purta un tricou rosu, personalizat in zona pieptului cu sigla magazinului. Pe data ma dumiresc: aveam si eu tricou rosu si pantaloni negri si tipa de mai devreme m-a confundat cu cineva din echipa. Zambesc sec. Ce idioata am fost c-am repezit-o pe femeie fara sa poarte vreo vina!

Tot personalul angajat avea tinuta obligatorie personalizata cu insemnele oficiale astfel incat clientilor sa le fie usor sa ii identifice pe raioane daca au nevoie de ceva. In plus, tricourile rosii le aminteau cumparatorilor sau le intipareau in minte brandul, culoarea, mesajele de promovare ale companiei, sloganurile. Si una-i sa-l vezi pe Georgica imbracat cu trening verde cum aduce lada cu morcovi, pe Ileana cu strampi mov si bluza turcoaz la casa, pe Violeta cu fusta roz si bluza cu spatele gol asezand cartofii si alta-i sa ii vezi pe toti imbracati cu acelasi tip de tricou, aceeasi culoare. Emana seriozitate si profesionalism, intarind legatura dintre client si vanzator. Din punct de vedere financiar, nu-i o investitie foarte mare cumpararea unor tricouri personalizate pentru toata echipa, insa din punctul de vedere al imaginii companiei, inseamna extrem de mult. E practic o investitie in viitorul businessului.

Nu-i ceva care sa ma mire. Si eu port la targuri si expozitii tricouri cu logo-ul companiei si-s tare mandra sa-mi asociez imaginea proprie cu brandul puternic al societatii pentru care lucrez. Deci, e o investitie si in personalul angajat.

Filosofand in mintea-mi odihnita cele de mai sus, plec in tihna spre

Dorica lu' Dorel

Mustacioara lui / Pana corbului,

Mustacioara ei / Cat lanul de mei...

An vara (adica anul trecut in vara, tradus din moldoveneasca pura), pe caldurile mari din Bucuresti, m-am hotarat sa ma dau pe purtat fuste in viata de zi cu zi, nu doar la nunti si cumetrii. Ma uit la mararul / patrunjelul / leusteanul de pe glezna, ma uit in agenda, n-am timp s-ajung la cosmeticiana mea. Hai ca mai merg panatalonii de in inca putin, mai am o rochie lunga, am s-o scot si pe aia pe strada... Mai trec vreo doua-trei zile-n care ma coc la "subrat", nu mai suport si-o sun pe "madam Jupuleasca". Era cu sezatoarea-n sus, se prajea la soare. Abia a plecat in concediu, vine peste o saptamana si ceva la munca. Iar la colega ei nu ma duc nici sa ma pici cu ceara (o sa fac un articol separat dedicat ei). Ghinion de nesansa. Da' eu nu mai pot sta asa blanoasa nici platita.

Caut repede un salon intr-o pauza scurta de munca, sa-mi faca cineva o epilare cu ceara si un pensat. Gasesc unul mic cu nume frantuzesc in zona Romana, Campiile nu-stiu-cum, in traducere libera. Fac programare pentru dupa amiaza, cand ies de la munca. Tii, ce noroc pe mine! Rezolv chiar azi problema spinoasa paroasa. De cand am umplut toata casa cu fum de ceara traditionala si mi-a mirosit a satra o saptamana, nu ma mai apuc sa ma penesc singura.

Se apropie ora stabilita, nadusind intru pe usa salonului. Receptionera si coafeza stateau la

In alta viata

Cand n-ai ce face, te-apuci si gandesti. 

Ieri, duminica, ploaie, frrrrig de-mi clantaneau dintii in sir indian. Stand cu ochii in tavan, singura sub asternut, m-apuca o criza de gandire (sunt rare, de-asta le numesc crize): oare ce-oi fi fost eu intr-o viata anterioara? In ce o sa ma reincarnez intr-o viata viitoare? Habar n-am daca exista asa ceva, dar e interesant cum imaginatia a-nceput s-o ia pe campii, tesand scenarii, cosandu-le cu simboluri, alergand aiurea, haotic prin corcodus.

M-am transformat in "n" obiecte si fiinte in numai cateva clipe. Cautand trasaturi comune la mine cea de toate zilele, m-am gandit ca as fi putut fi alta data o veverita - iute de picior, haioasa, grabita sa adune merinde, timida, fugara din calea ochilor curiosi. Sau poate am fost lan de mac - placuta privirii, mereu in bataia vantului, ploii si-a soarelui arzator. Dar daca am fost un cavaler templier? Cu armura potrivita permanent, cu sulita pregatita pentru a reactiona in caz de necesitate, atenta la tot ce misca-n jur, intangibila in lumea mea. Nu, nu, am fost lac de munte - rece, cu adancuri de piatra seaca, oglinda cerului, fantana zburatoarelor.

Ba am fost mar rosu. Daa, asta e! Mar am fost intr-o viata anterioara. Am inceput sa

Caderea parului dupa nastere

Sa te iei cu mainile de par nu alta cand vezi cum coama ta frumoasa si bogata s-a transformat in matura la scurt timp de la aducerea pe lume a unui sufletel! Dupa ce ca nu dormi noptile (si nici pe timp de zi n-ai ragaz sa-nchizi un ochi), te doare cate ceva si te vaicaresti ca o baba, abia ai timp sa ajungi la cosmetica ori la coafor si-i sarbatoare cand apuci sa dai un balsam pe buze, sa te vezi in oglinda cu o claie-n loc de par... nu-i cea mai incurajatoarea imagine pentru o proaspata mamica. Insa nu dispera, e absolut normal fenomenul. Hai sa-ti spun cum sta treaba:

In timpul sarcinii ai avut hormoni garla, estrogen din belsug si podoaba ta capilara a fost in culmea fericirii, ai avut parte de par frumos si sanatos cum n-ai avut nicicand. Parul tau e "viu", are doua faze: una de crestere, una de stagnare. Apoi pica. Estrogenul in cantitati foarte mari prelungeste faza de

Magicul Orient

Priveam fermecata cum invarte ceasca veche, ingalbenita de vreme, cu arta si migala. Bolborosea ceva neinteles omului, ca un descantec. Din cand in cand isi stergea coltul ochiului cu esarfa de matase turceasca si casca des, aproape picand de somn. Nerabdarea crestea in mine, imi ardea maruntaiele cu foc naprasnic, cum arde soarele nisipul desertului cat e ziua de lunga. Ce-o astepta atat, de ce nu-mi spune ce vede in ceasca?

- Haide, Sevda Seher! O sa crape inima-n mine. Nu ma mai fierbe!

- Rabdare, fata draga, rabdare. Ia, sufla de trei ori peste ceasca, roteste-o spre dreapta si pune-o repede cu gura-n jos aici, pe farfurie.

Execut indemnul abia soptit al femeii, cu mana-mi tremuranda de emotie. Ea se ridica si paraseste iatacul. In semiintunericul creat de lumanarea de pe masuta rotunda, pot zari perne moi asezate pe jos, covoare persane scumpe, pereti frumos impodobiti. Perdele diafane se misca-n adierea vantului tomnatic. Prin fereastra deschisa pot vedea o semiluna strajuind noaptea ce sta sa cada. Inima-mi bubuie-n piept si pot s-o aud. In nari simt parfum de crizantema brumata.

Nu stiu cat a trecut pana a revenit Sevda in odaie. N-am apucat sa-mi ridic ochii de la ceasca de nerabdare. Imi inalt privirea intr-un tarziu. Sevda zambea si fata a inceput sa i se lumineze putin cate putin pe masura ce intorcea cana. In incapere, rand pe rand, ca din aburi au prins chip 3 cadane frumoase in vesminte stravezii. Intind mana si ating pe una sa vad daca-mi joaca feste mintea. Sunt aievea, calde. Inmarmuresc. Cuvintele-mi

Doi purici

Pe spinarea unei cateluse, doi purici stau la taclale si discutii aprinse. De fapt, se cearta de zor de cateva ore. Primul a ciupit catelusa de piciorul din spate, unde era "teren" caldut si ea nu se poate scarpina, deci deplina siguranta. Al doilea, a ciupit de coada, loc rece, sarac si periculos de alunecos. La poarta casei opreste o masina colantata cu "Servicii dezinsectie Timisoara" in rosu si negru. Ei o ignora si continua cearta:

- N-ai sa te inveti minte niciodata? Ti-am zis de zeci de ori, n-ai ce sa gasesti pe coada unui caine, nici colaci, nici merdenele. Daca vrei sa traiesti, alege o portiune buna de caine. Nu-ti convine ce-ai gasit? Sari in alta parte, nu te multumi cu putin. Alege calitatea! Ah, voi, tineretul fara minte...

- Mda, bine ca le stii tu pe toate. N-ai auzit cat de daunatoare sunt grasimile de pe burta? Grasimea creste colesterolul, afecteaza inima, scade imunitatea. Si daca mie-mi place sa fiu suplu sa pot sari usor, ce ai cu mine? Da' tu ce cautai in varful urechii drepte? Te credeai alpinist pe Everest?

- Incercam sa imi dau seama ce mai zic aia cu doua picioare prin bucatarie. De dimineata era

Nasterea la Maternitatea Bucur

Mereu m-am considerat o norocoasa si cand mi-a fost mai dificil am vazut ca "Doamne-Doamne ma iubeste" si toate au un rost, bune, rele, oricum le-as primi. Mi-am dorit si asteptat o minune de copil ani de-a randul. Iar cand a venit vremea, am cunoscut implinirea. EA e fericirea mea. Lumina din ochii mei. Bucuria zilei de ieri, de azi si de maine.

Cu mici exceptii, am avut o sarcina usoara. N-am stiut ce-s greturile matinale, regimul alimentar strict, constipatia, nici foarte des pacatoasele infectii aparute de obicei din cauza sistemului imunitar slabit. Am avut o alimentatie variata si echilibrata, bogata in fructe, legume si produse cat mai de calitate. Bineinteles, nu intra aici merdenelele pe care le-as fi mancat in fiecare zi, slabiciunea mea din sarcina :D. Pofte... in limite normale, n-am visat la muraturi cu inghetata, nici la corcoduse cu lapte in decembrie. Daca mi-a fost foame in miez de noapte, am spart usa frigiderului, nu m-am uitat la ceas. Iar la "cantarul oficial" am avut fix 14 kg in plus. Mai mult decat perfect!

Cele 9 luni au trecut incredibil de repede. Aproape 8 am lucrat, iar ultima a fost de odihna (obligat-fortat de durerile crunte de spate, altfel nasteam in redactie, n-aveam stare acasa :D). In ceea ce priveste monitorizarea sarcinii, am facut tot ce trebuia facut, toate analizele si investigatiile recomandate de medicul meu, un OM minunat inainte de a fi doctor. Sau un doctor si jumatate, fara nicio exagerare. M-am bazat pe el de la bun inceput, am stiut ca e persoana in care ma pot increde fara nicio retinere, ca pot sa ii las in maini viata mea si a copilului meu. Mi-ar placea sa intalnesc in spitalele noastre cadre medicale la fel de dedicate profesiei cum este As. Univ. Dr. Gabriel Octavian Olaru de la Maternitatea Bucur, acum sef de sectie Obstetrica Ginecologie. Sigur pe el, prompt, grijuliu, atent la pacient, cu raspuns detaliat si pe intelesul nostru pentru orice intrebare, oricat de tampa ar parea. Si eu am avut destule astfel de intrebari, frecvent cate o lista cu nedumeriri. In cabinetul sau privat din zona Tineretului m-am simtit cu mult mai respectata decat in clinici de fite. Prefer un medic in papuci de cauciuc decat unul care ma consulta fara sa poarte macar halat. Am mai vorbit despre asta aici.

Domnul doctor mi-a respectat fiecare decizie si m-a informat despre orice mica nelamurire a mea, nu m-a trimis pentru investigatii suplimentare, analize si ecografii la clinici de la care el si-ar putea lua comision, cum se cam practica in domeniu, ci m-a lasat sa aleg eu, doar isi expunea parerea "acolo e asa, dincolo e asa". M-a pregatit pentru situatia in care nasterea naturala nu e posibila dpdv medical (asa nu mi-am facut procese de constiinta si nu m-am simtit vinovata ca Natura a avut alt plan pentru mine si in loc de nastere naturala am ajuns la cezariana). Nu mi-a recomandat/refuzat epidurala, dar mi-a spus care-s avantajele si dezavantajele. Nu mi-a recomandat/refuzat recoltarea si stocarea de celule stem, dar m-a informat despre avantaje si dezavantaje. E si un foarte bun psiholog, m-a facut sa inteleg ca nu din vina mea am pierdut la un moment dat o sarcina si m-a ajutat atunci sa ma ridic moral, ca eram prabusita.

Cand sorocul s-a apropiat, a trebuit sa vin la Maternitatea Bucur, aflata sub jurisdictia Spitalului de Urgenta Sf. Ioan si localizata in sectorul 4, zona

Cenusiu de tanara mama

Zambeste si nimeni nu va sti cat esti de trist.

Trec zile in sir in care nu-ti vine sa iesi din casa, te izolezi complet de restul lumii. Nu mai pornesti un tv, nu mai asculti o muzica, nu mai ai pofta de mancare, n-ai rabdare si chef de musafiri, de nimeni si de nimic. N-ai mai vazut un film de nici nu mai tii minte cand. Prietenii de alta data si cei la care tii te-au cam uitat. Te-ntrebi permanent daca ai vreo vina pentru asta. Telefonul sta rece pe birou, nemiscat de o buna bucata de vreme. Cauti in casuta de mail si te izbesti de "Folderul nu contine niciun mesaj". Ai numai spamuri. Te imbarbatezi "hai, poate am vreun instant". Verifici. Nu ai. Intri pe Facebook. Nici aici n-ai mesaje. Doar un like ratacit la o poza veche, candva haioasa si o lista cu 178 de "prieteni". Lasi laptopul pe masa si te arunci pe canapea plangand.

Sursa foto 

Erai candva in priza de dimineata pana seara, inconjurata de oameni de tot felul, zambete si probleme de rezolvat urgent. Iti curgea sangele prin vene cu jet de cascada. Erai pe val, in plin succes. Te simteai importanta, iubita. Iti placea ce vezi in oglinda dimineata. Mereu vedeai ca o femeie frumoasa iti zambeste, chiar si ciufulita. Uneori radeai tu de ea. Radeati amandoua. Acum vezi numai o momaie desfigurata de tristete, imbracata neglijent, fara urme de fard de multa vreme, cu buze crapate si ochii adanciti in orbite, cu manichiura ciobita si parul ravasit. Ti se pare ca toate hainele au intrat la apa cu doua numere. Nici cheful de shopping de alta data nu se-arata. De cand n-ai mai colindat prin magazine?

N-ai pus geana pe geana asa cum trebuie de jumatate de an. Cand pui capul pe perna s-adormi vreme de un ceas, trei sferturi din timp te smiorcai necontrolat, certandu-te cu tine, facandu-ti procese de constiinta pentru nimicuri. Tot haosul din jur e provocat de tine. Si pentru ca afara ploua, tot vina ta e. Diseci tot ce nu-ti convine si imparti vina in stanga si in dreapta fara mila. Nu mai esti in stare sa cauti sursa problemelor, sa cauti solutii, ci doar imparti vina. Ti-ai pierdut din puteri si din stima de sine, transformandu-te treptat din micuta iubita in nevasta casnica cicalitoare, mereu tafnoasa si nemultumita din te-miri-ce. Realizezi ca asa e si plangi din nou.

Tragi de tine sa-ti revii. Pui mana pe telefon si