joi, 1 octombrie 2015

Cenusiu de tanara mama

Zambeste si nimeni nu va sti cat esti de trist.


Trec zile in sir in care nu-ti vine sa iesi din casa, te izolezi complet de restul lumii. Nu mai pornesti un tv, nu mai asculti o muzica, nu mai ai pofta de mancare, n-ai rabdare si chef de musafiri, de nimeni si de nimic. N-ai mai vazut un film de nici nu mai tii minte cand. Prietenii de alta data si cei la care tii te-au cam uitat. Te-ntrebi permanent daca ai vreo vina pentru asta. Telefonul sta rece pe birou, nemiscat de o buna bucata de vreme. Cauti in casuta de mail si te izbesti de "Folderul nu contine niciun mesaj". Ai numai spamuri. Te imbarbatezi "hai, poate am vreun instant". Verifici. Nu ai. Intri pe Facebook. Nici aici n-ai mesaje. Doar un like ratacit la o poza veche, candva haioasa si o lista cu 178 de "prieteni". Lasi laptopul pe masa si te arunci pe canapea plangand.

depresie dupa nastere
Sursa foto 
Erai candva in priza de dimineata pana seara, inconjurata de oameni de tot felul, zambete si probleme de rezolvat urgent. Iti curgea sangele prin vene cu jet de cascada. Erai pe val, in plin succes. Te simteai importanta, iubita. Iti placea ce vezi in oglinda dimineata. Mereu vedeai ca o femeie frumoasa iti zambeste, chiar si ciufulita. Uneori radeai tu de ea. Radeati amandoua. Acum vezi numai o momaie desfigurata de tristete, imbracata neglijent, fara urme de fard de multa vreme, cu buze crapate si ochii adanciti in orbite, cu manichiura ciobita si parul ravasit. Ti se pare ca toate hainele au intrat la apa cu doua numere. Nici cheful de shopping de alta data nu se-arata. De cand n-ai mai colindat prin magazine?

N-ai pus geana pe geana asa cum trebuie de jumatate de an. Cand pui capul pe perna s-adormi vreme de un ceas, trei sferturi din timp te smiorcai necontrolat, certandu-te cu tine, facandu-ti procese de constiinta pentru nimicuri. Tot haosul din jur e provocat de tine. Si pentru ca afara ploua, tot vina ta e. Diseci tot ce nu-ti convine si imparti vina in stanga si in dreapta fara mila. Nu mai esti in stare sa cauti sursa problemelor, sa cauti solutii, ci doar imparti vina. Ti-ai pierdut din puteri si din stima de sine, transformandu-te treptat din micuta iubita in nevasta casnica cicalitoare, mereu tafnoasa si nemultumita din te-miri-ce. Realizezi ca asa e si plangi din nou.

Tragi de tine sa-ti revii. Pui mana pe telefon si
suni la primul numar pe care-l vezi. Iti raspunde robotul, revino mai tarziu. Mai derulezi contactele din agenda. Mai apelezi un numar. Primesti ton de ocupat. Te gandesti ca-i o noua zi de rahat. Si totusi, simti nevoia sa vorbesti cu cineva, sa iesi pret de cateva minute din conul tau de umbra. La a treia incercare iti raspunde cineva. Era putin prins cu treaba, revine in jumatate de ora. Privesti pe geam. E toamna, rece, ploaia mocaneasca-ti intensifica mahnirea.

Gasesti un CD aruncat de vreo 3 zile pe noptiera cu intentia sa-l vezi si poate-l reasculti. E al unui vecin talentat, muntoman pana-n maduva oaselor. Hai ca poate dupa cateva melodii o sa te simti mai bine. Iti placea folk-ul. Sunt cantece frumoase, de munte, cantate la foc de tabara, la chitara. Inchizi ochii si iar ai nod in gat. Anul asta ai vazut muntele doar de la poale, vreo cateva zile. Ti-e dor sa iesi si sa cutreieri. Ti-e dor de tot ce inseamna socializare. Numeri pe degetele de la o mana de cate ori ai iesit in ultimele luni la restaurant, la teatru, la vreun concert ori vreun eveniment mai important. Cu ochii umezi te uiti la ceas si te duci spre bucatarie. E deja trecut de ora pranzului si tu n-ai luat nici micul dejun. Pui sa-ti fierbi doua oua desi stii c-o sa mananci numai unul. In fundal, in living, cantece de dragoste si dor pe acorduri de chitara umplu incaperea. N-ai chef de ele. De ce ai avea?!

Te duci sa-ti faci un dus, poate sub stropii fierbinti uiti de tot ce-i cenusiu in jur. Zabovesti in baie pana ti se increteste pielea. Siroaiele tale sarate se contopesc cu picaturile lasate pe fata de para dusului. Ti-aduci aminte intr-un tarziu ca ai lasat pe plita ouale la fiert. Apa a scazut din cratita si era cat pe ce sa mananci oua coapte. Dupa prima gura ti-a trecut oricum foamea. Nici paine n-ai coborat azi sa iei, mananci fara si doar un ou.

Te uiti la ce-i prin casa. Dezordine cu D. Nu-ti pasa nici de tricoul lasat aiurea pe canapea, nici de urmele de degete de pe oglinda, nici de praful nesters de cateva zile. Nu te simti in stare sa faci ceva. Nici sa gatesti pentru cina. Te simti doar inutila, depasita, coplesita de tristete. Fara o cauza anume. Pur si simplu esti deprimata.

Un tarait de telefon te trezeste putin din amorteala. Te gandesti ca-i cine ti-a promis ca te suna in jumatate de ora desi au trecut sigur vreo 2 ore de atunci. Dar nu e. Te suna omul drag. Are o mica pauza si vrea sa stie ce faci si cum te simti. E singurul care te vede pe marginea prapastiei si incearca sa te traga de maneca in sus. Zadarnic. Te afunzi in melancolie si inchizi repede telefonul sa nu-i dai de banuit ca iarasi bocesti, sa nu-l ingrijorezi. Are destule pe cap, nu vrei sa-i fii si tu povara.

Arunci apatica telefonul oftand adanc. Ai vrea sa scapi de starea in care esti, sa evadezi, sa te vindeci de neputinta. Ti se pare o lupta cu morile de vant. Esti constienta ca singura nu mai poti iesi din groapa-n care ai picat si strigi disperata dupa ajutor. Dar nu te auzi decat tu. De cand ai fost apostrofata de un apropiat ca "iar te plangi" te-ai inchis in tine. De-acolo strigatele de deznadejde nu mai razbat, nu mai au ecou. Ramai ancorata in universul tau, in lumea ta paralela, anosta, despre care nu poti spune nimanui.

Te gasesti din nou singura si plangi amar, din izvor nesecat de durere interioara. Esti doar o femeie singura zbatandu-se in fata uraganului numit depresie postnatala. Privesti in gol, fara sa vezi ceva. Doar cenusiu pana la orizont. Neputincioasa, mai strigi o data din toti rarunchii, poate totusi cineva te aude si te salveaza din ghearele nebuniei, al declinului mintal pana nu-i prea tarziu, pana nu trebuie sa intervina psihologul sau psihiatrul. Altfel, maine va fi la fel ca azi, difera doar meniul.

Dintr-un colt indepartat al casei, un glas subtire taie linistea lasata. Iti stergi lacrimile cu maneca si pornesti intr-acolo. Zambesti. Puiul tau de om nu trebuie sa te vada (iar) plangand. Pentru scurta vreme scapi de cenusiul de mama tanara, il alunga rozul lui bebe. Pana adoarme bebe iar.


Zambeste si nimeni nu va sti cat esti de trist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu