Priveam fermecata cum invarte ceasca veche, ingalbenita de vreme, cu arta si migala. Bolborosea ceva neinteles omului, ca un descantec. Din cand in cand isi stergea coltul ochiului cu esarfa de matase turceasca si casca des, aproape picand de somn. Nerabdarea crestea in mine, imi ardea maruntaiele cu foc naprasnic, cum arde soarele nisipul desertului cat e ziua de lunga. Ce-o astepta atat, de ce nu-mi spune ce vede in ceasca?
- Haide, Sevda Seher! O sa crape inima-n mine. Nu ma mai fierbe!
- Rabdare, fata draga, rabdare. Ia, sufla de trei ori peste ceasca, roteste-o spre dreapta si pune-o repede cu gura-n jos aici, pe farfurie.
Execut indemnul abia soptit al femeii, cu mana-mi tremuranda de emotie. Ea se ridica si paraseste iatacul. In semiintunericul creat de lumanarea de pe masuta rotunda, pot zari perne moi asezate pe jos, covoare persane scumpe, pereti frumos impodobiti. Perdele diafane se misca-n adierea vantului tomnatic. Prin fereastra deschisa pot vedea o semiluna strajuind noaptea ce sta sa cada. Inima-mi bubuie-n piept si pot s-o aud. In nari simt parfum de crizantema brumata.
Nu stiu cat a trecut pana a revenit Sevda in odaie. N-am apucat sa-mi ridic ochii de la ceasca de nerabdare. Imi inalt privirea intr-un tarziu. Sevda zambea si fata a inceput sa i se lumineze putin cate putin pe masura ce intorcea cana. In incapere, rand pe rand, ca din aburi au prins chip 3 cadane frumoase in vesminte stravezii. Intind mana si ating pe una sa vad daca-mi joaca feste mintea. Sunt aievea, calde. Inmarmuresc. Cuvintele-mi
raman in gat, nu-si mai gasesc loc sa curga.
Prima, cu un ibric in mana, imi toarna din nou cafea neagra in ceasca. Ma imbie sa iau o gura. Ma uit la Sevda confuza, ea incuviinteaza dand din cap. Iau o inghititura. E foarte aromata, cu gust placut, dulceag. La fel ca cea facuta de Sevda la cafetiera profesionala.
A doua ma prinde de mana si ma indeamna sa inchid ochii si s-o urmez. Fara sa crasnesc, ma ridic de pe divan. Inchid ochii. Ii deschid cateva clipe mai tarziu. Ma aflam deja intr-o piata turceasca de prin secolul XVI, printre saci cu boabe de cafea. O mie si una de arome ma invaluie si ma imbata pe loc. Ma opresc in fata unui sac cu marginile intoarse si-mi trec degetele printre boabele proaspat prajite. Negustorul priveste la noi cu un suras si ne pofteste sa gustam mai intai cafeaua si apoi sa luam marfa daca ne place. Deasupra tarabei lui scrie cu litere sculptate in lemn Magazinul MarketOnline.ro. Ia un pumn de boabe din sacul in care ma jucam eu, le pune in rasnita si le macina pe loc. Pe plita incinsa, un ibric mic plin cu apa fiarta statea cuminte asteptand sa-si faca treaba. Cateva minute mai tarziu, imi desfatam simturile cu o licoare pura, frumos inmiresmata, cu gust familiar. Era fix acelasi gust al cafelei de mai devreme, de la Sevda, scurse din cafetiera Arzum. Apuc sa beau numai o gura si ma trezesc din nou pe divan, in odaia semiluminata a batranei femei.
A treia cadana-himera canta la harpa, stand cu picioarele incrucisate pe o perna de catifea. Celelalte doua incep un dans fluid, ca un zbor lin de pasare. Una dupa alta, dispar in lumina zorilor. Ma-ntreb unde au plecat. Oare am adormit? Am visat? Cat am dormit? Unde-i Sevda? De ce ma doare palma stanga? Deschid pumnul bine strans. Cateva boabe de cafea luate din sac mi-au ramas in mana. Le miros. Simt inca aroma cafelei de acum vreo cinci secole, preparata traditional la ibric de negustorul turc. In pragul usii o vad pe Sevda, cu salul pe umeri. Vine spre mine. Unde a fost cand eu am gustat din magia Orientului?
* Articol inscris in competitia SuperBlog 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Hei, nu plecati inainte de a-mi spune doua vorbe! Pentru mine conteaza parerea voastra! :)