Sărbători fericite

Crăciun 2015. Primul Crăciun când, stând lângă brad, tot ce îmi doresc este să fiu sănătoasă ca să mă pot bucura de ceea ce am deja. În fiecare an aveam câte o dorință arzătoare, câte un ţel măreţ, un proiect de anvergură pentru care aşteptam îndeplinirea, câte un lucru râvnit. Anul acesta vreau doar sănătate, în rest... am de toate: o familie minunată, oameni dragi alături, iubire cu carul, job-uri frumoase, puşculiţa întreagă, belşug pe masă, obiective atinse. :)

Sărbători fericite şi vouă! 

Vă "dăruiesc" un colind tare drag mie:

Craciunul Bloggerilor 2015 via Blogatu & BlogAwards

BlogAwards organizeaza, in parteneriat media cu Blogatu.ro, competitia Craciunul Bloggerilor 2015, campanie cu premii totale in valoare de peste 5000 lei, ale carei sponsori sunt: Scutecila, Allview,FlorideLux, Starshiners, Just4Girls si Dwyn.

Bloggerii sunt invitati sa-si puna in valoare creativitatea prin participarea la 6 campanii cu teme diverse si atractive.

Campaniile aflate in desfasurare sunt afisate mai jos.

Campania Scutecila.ro

Deadline: 23 Decembrie 2015

Premii:

Locul 1: 300 Ron

Locul 2: 200 Ron

Locul 3: 100 Ron

Campania Allview

Deadline: 20 Decembrie 2015

Premiu: Smartphone Allview X2 Soul Style

Ce chimie!

Ce zâmbet cald! Ce atitudine! Ce glas pătrunzător şi hotărât! Ah, ce chimie între noi!

O descopeream cu mulţi ani în urmă, într-o sală de clasă luminoasă, în corpul nou al şcolii. O mai zărisem pe coridoare, însă nu conta foarte tare cine este şi cu ce se ocupă. Auzeam doar pe la colţuri că-i strictă, exigentă şi serioasă, că dă note cu zgârcenie, însă în acel moment mai era mult până să-mi pese ce note pune în catalog. Ştiam că la rândul meu sunt silitoare şi că am să mă descurc chiar şi la orele dumneaei, dacă se adevereşte ce auzeam.

La cursuri însă... am uitat de bârfele de coridor şi lucrurile au curs frumos. În general nu-mi fac păreri despre oameni doar în baza a ceea ce zic unii şi alţii, ci a ceea ce simt, trăiesc, văd şi aud. Simţurile-s ale mele şi arar mă înşeală. Aşa am descoperit un om frumos şi sensibil, dedicat profesiei, muncind cu plăcere, împărţind carte, împărtăşind învăţătură.

Mi-era drag să vin la ore, abia aşteptăm să descopăr tainele lumii ascunse în molecule invizibile. Să înţeleg reacţiile dintre anumite substanţe în anumite condiţii, să inţeleg din ce-i compusă însăşi lumea. Să experimentez lucruri noi iar şi iar. Să văd artificii deasupra spirtierei. Adoram arderea magneziului, ieşeau scânteile mai luminoase şi mai puternice. Îmi plăcea cum se colorau în roz soluţiile din eprubetă în contact cu fenolftaleina. Îmi plăceau explicaţiile pe înţelesul meu, exerciţiile practice şi detaşarea cu care ajungeau la mine informaţiile.

Mi s-au întipărit în mintea mea de copil nu doar informaţiile ştiinţifice ci întreg ansamblul, împreună atmosfera caldă de la cursuri, lucrările de control care stimulau agilitatea, experimentele de laborator, notele corecte, raportate la volumul de informaţii acumulat de elevi şi bineînţeles cu EA, doamna profesoară de chimie Margareta Tanasă.

ShoeBox – Cadoul din cutia de pantofi

Inca o azvarlitura de bat si Craciunu-i la usa. Ma rog, intra pe horn, pe nesimtite, pe nevazute. Il simt mai sec decat in ceilalti ani, parca nici n-ar veni. Abia, abia realizez cat de aproape suntem de sarbatorile de iarna. Nu tu zapada, nu tu veselie, nu entuziasm, nu emotie. Nimic. N-am nicio tresarire, niciun zvac, niciun plan. Habar n-am unde s-au dus toate cele traditionale din anii din urma.

Am incercat sa intru in atmosfera de sarbatoare, sa imi pun in surdina colinde, sa pregatesc globurile pentru impodobirea bradului, sa caut cadouri pentru cei dragi, insa... in van. Entuziasmul nu vine si basta. Nu simt nimic. Am fost sa vad luminitele din centru atunci cand s-au aprins. Fara fast, totul fad. Am fost apoi la Bucharest Christmas Market, in Piata Universitatii. Anul trecut ne calcam in picioare pe mocirla, vant si lapovita. Anul asta, slaba miscare. N-am reusit nici acolo sa gasesc acea sclipire de sarbatoare. Nu stiu de ce totu-i tern si fara vlaga. Poate pentru ca nu-i zapada? Pentru ca am uitat noi sa ne bucuram, cufundati in viata de zi cu zi?

Ziceam de cadouri, ca am inceput sa colind magazinele, in cautarea acelui "ceva" potrivit pentru cei dragi ai mei si am pornit la pas din mall in mall si magazin in magazin, intorcandu-ma acasa cu sarsanalele pline sau cu traista goala.

Intr-una din zile, intr-un mall de aproape de mine, mi-a atras atentia aglomeratia dintr-un magazin de incaltaminte, Ecco Shoes. Nu era acea aglomeratie specifica promotiilor la tigai, reducerilor de Black Friday sau lichidarilor de stoc. Oamenii nu ieseau din magazin cu cumparaturi, ci veneau cu sacosele pline si ieseau zambind, cu mainile vanturand. Nu-i o imagine pe care s-o ignori si am fost curioasa sa vad ce se intampla acolo.

SuperBlog - in spatele cuvintelor scrise

Dupa 2 luni pline de emotii, stres, munca multa, neuroni storsi pana la ultima farama de vlaga in cautarea inspiratiei, bucurie, frustrare, nervi intinsi aproape sa crape, discutii interminabile, capete izbite de toti peretii, deadline-uri si probe noi de 3 ori pe saptamana, note pipernicite sau care te urca la cer, jocuri de cuvinte, limbi si idei impleticite, a venit si ziua cea mare, a Galei SuperBlog 2015. Am promis ca revin cu impresii despre editia de toamna a celei mai longevive competitii de creativitate din blogosfera romaneasca, asa ca voi face o scurta trecere in revista a ceea ce am trait in ultima vreme.

Ma aflu la a doua participare la SuperBlog, prima oara fiind in postura de concurenta in luna martie a acestui an, la editia Spring SuperBlog. Atunci eram insarcinata in luna a noua si bebica mea draga mi-a dat forta si m-a lasat sa scriu in voie, cu tot sufletul, pana la ultima proba. Bine, mai simteam cate un piciorus in ficat cand notele erau sub asteptari, insa in final m-am clasat pe locul 19 (la egalitate de puncte cu locul 18). Am mai scris despre asta aici.

Acum a fost cu totul diferit. M-am tinut de cuvant si m-am inscris in competitie, asa cum promiteam la editia anterioara, sperand sa urc in clasament. Numai ca n-a mai fost floare la ureche. Mogaldeata mea dulce mi-a acaparat 25 de ore din 24 si cu greu mi-am strecurat in program "orele de creatie". Astfel, mi-am reanalizat obiectivul: sa termin macar printre primii 20. Obiectiv indeplinit.

Am stat din nou cu sufletul la gura inainte de aflarea fiecarei note. De multe ori se intampla ca acestea sa vina cu putin timp inainte de deadline-ul altei probe si daca ma nemultumea nota proaspata, se reflecta imediat in a doua parte a articolului pregatit de publicare (ca deh, inspiratia imi venea in ultima zi din cele 7 avute la dispozitie, uneori chiar in ultimele 2 ore :D ). Totusi, din 24 de note, la 16 am luat peste 90 de puncte si ma numar si printre castigatorii de premii, nu doar printre finalisti. A, am si o penalizare de 10 puncte pentru 8 secunde de "blocaj laptopial" si puteam fi chiar mai sus in clasament, nu doar pe locul 20. Gandind la rece, e destul de buna pozitia pentru un blogger de ocazie, asa cum sunt eu, zic!

Despre ce am scris si ce am facut in cele 2 luni trecute fix? Uh, sa iau in ordine cronologica toate cele 24 de probe:

Fara SuperBlog viata e pustiu

2 luni de adrenalina s-au dus asa de repede! De o saptamana sunt in lipsa acuta de inspiratie.

Fara SuperBlog, viata e pustiu, parol! Mai iau maine seara o doza, la Gala, la Golden Tulip. Revin dupa cu impresii. :)

PS. Sunt printre finalisti.

Un Coolpad Modena ratat

7 decembrie s-a dus de tot. Ieri trebuia sa vina Mosul si la mine, aveam speranta ca am sa gasesc in ghetute un smartphone de la cea mai noua companie de profil intrata pe piata romaneasca: telefonul Coolpad Modena de la Coolpad Romania. Coolpad este brand-ul situat pe locul 7 la nivel global in topul celor mai vandute brand-uri de telefoane si chiar scrisesem o scrisoare lui Mos Nicolae sa fie bun si darnic, ca de obicei.

Nu stiu cum s-a intamplat, insa cred ca scrisoarea mea a ajuns in alta parte, ca m-am trezit cu ghetele pline de cartofi si ceapa. O fi adus Mosul cadoul pentru cineva de prin Afica sau de prin... vreun catun uitat de lume?!

Omul drag imi rade-n nas. Pai cum sa nu ma oftic la asa ratare?! Ori n-am fost destul de cuminte, ori Mosul se joaca bine-merci cu nervii mei? Hai sa-mi justific supararea, sa-nteleaga lumea de ce-mi doream asa de mult smartphone-ul Coolpad:

- rasnita mea de telefon s-a dus pe apa sambetei; ba nu, pe a toaletei, a avut grija fiica-mea de asta; mare grija, chiar! :D

- noua jucarie ar fi avut un ecran de 5.5", procesor Qualcomm Snapdragon 410, 64 bit, 4 core si placa grafica Adreno 306 GPU, clipurile video ar fi rulat perfect, la fel si muzica

- memorie de elefant de 8 Gb cu optiunea de extindere pana la 32 Gb folosind un card MicroSD

- numai bun pentru mine, cea in pas cu tot ce misca dar in acelasi timp in continua miscare; ador sa imortalizez momente si camera de 8 Megapixeli, dotata cu blitz LED si posibilitatea de a filma HD pana la o 1080p ar fi fost ideala; functia de corectare machiaj mi-ar fi venit unsa, la fel ca si cea de detectare zambet, pentru selfie-uri reusite cu camera secundara de 2 Megapixeli si autofocus

- sa mai spun de bateria de 2500 Ah, pentru zile lungi si grele? de tehnologia 4G LTE pentru net iepuresc?

- plus ca e smartphone dual SIM, nu mai car dupa mine caruciorul cu telefoane!

- sa nu uit si de ce-i cool: pentru ca foloseste tehnologie inteligenta, ultramoderna. Vrei sa apelezi pe cineva? Atingi display-ul aflat in stanby in forma literei C. Vrei muzica? Deseneaza un M imaginar. Ai nevoie de browser? Ia mazgaleste un E!

Am fost dezamagita ca n-am intrat in gratiile Mosului anul asta sau saracul o fi avut buget de criza...? Am inceput sa caut pe net sa vad de unde-mi pot cumpara singura gadgetul nou, acest smartphone Coolpad Modena. L-am gasit in doua magazine, e-Mag si Media Galaxy si daca nici Mos Craciun n-o sa fie prea darnic, sparg pusculita si tot imi iau una bucata jucarie high tech. Costa putin peste 650 de lei, mai accesibil decat credeam, in raport cu calitatea oferita.

Am ratat un Coolpad, insa nu-i totul pierdut! Coolpad Romania e la inceput de drum in tara noastra. Am mai vazut un model, Coolpad Porto, insa-i mai util pentru mine modelul Modena. Amandoua folosesc tehnologie de ultima generatie ascunsa bine cu ajutorul unui design premium, la un pret imbatabil. Sper s-o tina tot asa producatorul! ;)

*(P)

Ninsoare de decembrie

Ninge. Nu stiu cum e la voi, insa la mine ninge viscolit de cum am intrat in decembrie.

Pana acum mi-a nins pe la poarta, am strat gros de facturi si nu stiu ce oi fi facut cu lopata, ca n-o mai gasesc sa pot indeparta puzderia de hartoage urate. Al naibii de urate pocitanii!

Mi-a mai nins pe balcon cu niste articole de bricolaj nou noute. Abia astept sa le pun cap la cap pana iau nastere niste decoratiuni de Craciun hand made, sa nu stric traditia de a avea in fiecare an macar un obiect confectionat de mana mea.

Nu stiu cum a reusit omul meu drag, insa cand a ajuns aseara acasa era nins tot. Era plin de materiale de curatenie si m-a indemnat sa le folosesc pentru o curatenie generala, daca tot s-a intamplat sa vina asa ninsoare si viscol. Sa curat bine si hornul, ca nu cumva Mos Craciun sa-si innegreasca barba cand vine sa ne lase cadouri, ca doar am fost cuminte foc. Mai mult foc decat cuminte, dar asta-i alta poveste.

Vaaai, ce nameti de rufe am gasit in baie dimineata! Nu-mi venea sa cred cand s-a depus asa strat imens. Alt troian de rufe asteapta linistit pentru calcat. Sa mai astepte!

Numai in bucatarie n-a nins cu nimic. Cratita e goala, vad. Cred ca am tinut eu usa sau fereastra prea bine inchise... Hmm, parca nici prin portofel n-a prea fulguit.

Plagiatori fara obraz

- Da-mi, Ioane, lucrarea ta, sa scriu si eu cat sa nu raman corigent la chimie.

- Ia de-aici, insa ai grija sa nu copiezi cuvant cu cuvant, sa nu se prinda profa.

Asa a aparut la chimie termenul gheorghe negativ alaturi de ion pozitiv.

Sursa foto

Asa au aparut si plagiatorii, acea natie de oameni fara identitate, fara ganduri si pareri proprii, care nu depun efortul minim de a cugeta inainte de a-si insusi ideile si munca altora, mizand pe noroc si subestimand capacitatile celorlalti, sperand ca nimeni nu-si va da seama de micile diferente si de nota personala inexistenta.

Imi trec acum prin cap niste exemple de plagiat ieftin si jalnic:

- elevi si studenti care-si fac temele, referatele, lucrarile copiind mot-a-mot de pe internet sau din carti, asteptand sa primeasca o nota cat se poate de mare, chiar sa promoveze examene,

- jurnalisti care traduc articole de pe site-urile din strainatate (uneori fara a gasi corespondentul in limba romana, dand nastere unor perle: ulei de castor si acid maleic in loc de ulei de ricin si respectiv otet de cidru de mere amestecat cu apa),

- mesaje de sarbatori lungi cat toate zilele de post de peste an redirectionate, schimbata fiind numai semnatura si anul expedierii,

- scrisori de amor pentru iubita / sotie copiate si inlocuit genul de la feminin la masculin sa para ca masculul si-a strofocat neuronul pana i-a iesit minunatie siropoasa, doar-doar ea o pune botul la gargara lui (pardon de expresie!), iar el scapa de ciorba acra si rece primind in schimb savarina proaspata cu multa frisca sau ciocolata calda tavalita prin asternut,

Alegeri

Aleg sa mai lenevesc 3 minute in patul cald.
Aleg sa-mi pun lapte in cafea.
Aleg sa nu mananc.
Aleg cu ce ma îmbrac.
Aleg linistea cu mine însămi.
Aleg metroul.
Aleg locul.
Aleg sa stau neclintită in ploaie o ora.
Aleg masina.
Aleg viata.
Aleg drumul.
Aleg medicul.
Aleg sa

BIOparteneri

În lumea în care trăim, cea a chimicalelor şi a tehnologiei (hiper)avansate, cu greu reuşeşti să îţi menţii starea de sănătate la cote ridicate, să ai tonus bun şi zâmbet pe chip într-un mod Natural, ca aloe vera. Odată cu trecerea timpului, fiecare substanţă ingerată, inhalată sau absorbită îşi lasă amprenta în organismul nostru, chiar dacă nu conştientizăm asta, chiar dacă nu remarcăm modificările. E esenţial să depunem eforturi pentru a diminua efectele negative ale factorilor externi asupra sănătăţii şi să îi încurajăm şi pe cei din jur să o facă.

Un prim pas pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii pe termen lung este educarea copiilor încă de la vârste foarte fragede să facă diferenţa dintre alimentele care au un aport nutriţional bogat, bun şi cele care ne fac mai mult rău decât bine, să practice sport, să păstreze curat mediul înconjurător, să recicleze materialele şi să înveţe să fie responsabili pentru toate acţiunile lor.

Ca o Mujer cu spirit de iniţiativa, pentru cei rămaşi demult fără scutece şi jucării, aş încerca să creez o campanie de promovare a produselor BIO şi aş milita pentru consumul de suplimente nutritive, ca parte a unei vieţi echilibrate, sănătoase şi de mare folos în asimilarea vitaminelor, mineralelor, proteinelor, l-cartininei, mai ales după efort fizic (sport, fitness, culturism).

Directorul executiv

Cum ar fi ca intr-o vineri seara, cand stai linistit langa sotia cu care esti de aproape un deceniu si incepeti sa puneti in practica fantezii personale mai mult sau mai putin inspirate, sa te trezesti la usa cu Directorul Executiv al companiei pentru care lucrezi? Ca... s-a gandit el sa le faca vizite angajatilor cu scopul de a-i cunoaste mai bine si a rupe barierele dintre oamenii de la varful piramidei si muncitorii de rand.

Un CEO atipic dand buzna peste un cuplu obisnuit, experimentand teorii proprii, jucandu-se cu mintile celor doi iubareti, punandu-i in situatii care mai de care mai hilare, unele chiar jenante pentru cei din afara casei.

Cu o sticla de vodka si niste gogosi pe masa, replici bine gandite, haioase ori filosofice, discuri de vinil si un semineu electric, un frate consumator de droguri si o (viitoare) cumnata cam ratacita prin viata, actiunea se petrece undeva prin Suedia. De fapt, nu. Nu in Suedia ci in Romania, la Teatrul de Comedie, Sala Radu Beligan.

Sursa foto: Teatrul de comedie

In regia lui Vladimir Anton, piesa te tine cu sufletul la gura de la un capat la celalalt. Protagonistii trec printr-o multitudine de stari, de la plictiseala, monotonia unei seri in doi, la surpriza de a avea un musafir mai putin obisnuit la o ora inaintata si fara anunt prealabil, la stanjeneala creata de intrebarile si situatiile in care-s pusi de catre CEO, la nebunia creata de vizita altui cuplu mai putin ortodox - el drogat, ea ba(t)uta, frica unui cutit pus la beregata, disperarea de la vederea unui cadavru in living.

Femeia la butoane

Femeia la cratita butoane

"Locul femeii este in bucatarie."

Da, perfect adevarata zicala. Cand nu stii ce sa faci cu ea in dormitor!

Cum sa te induri sa lasi manichiura proaspat facuta la curatat de morcov si tocat de ceapa?! Te lasa inima s-o vezi pe Doamna ta cum framanta coca de gogosi cu french manicure? Cum scurge zeama din lamaie cu mana goala? Doar daca esti inconstient! Pai banii de manichiura sunt din bugetul familiei, nu? Sau, mai rau, din portofelul tau.

Dar daca tot o vrei in bucatarie, ai putea sa faci un upgrade serios sculelor de pe-acolo, usureaza-i munca si-o sa vina mai repede ea in dormitor. ;)

Greşeala lui Nostrapărus

Sursa foto

Firele de par aproape au luat-o razna, sunt intr-o agitatie crunta de vreo cateva zile. A inceput apocalipsa, toate jurnalele de stiri au breaking news din ora in ora, ziarele au scos deja editii speciale, pe retelele sociale circula numai fotografii cu monstrul care va pune capat pentru totdeauna si va ineca in cenusa amintirilor natia paroasa. Un OZN dotat cu tehnologie HPL (Home Pulsed Light) a aterizat de Black Friday in baia Doamnei. Cateva fire au cazut victime inca de la primele ore de la sosirea temutului ucigas. S-a incercat degeaba resuscitarea lor, au picat inerte pe podea. Se pare ca niste raze de lumina intens pulsata le-au secerat fara mila de la radacina. 

Au inceput mitinguri si proteste in zona centrala a Doamnei si in partea de sud, acolo unde populatia paroasa este mai numeroasa, cu densitate mai mare pe cele doua teritorii paralele apartinand dintotdeauna neamului pilos. Pancarte uriase cu mesaje inspirate de prin filmele de la Hollywood au aparut in Dealul lui Venus (unii inca ii mai spun munte, poate pentru greutatea cu care se putea escalada candva), pana la granita cu Bikini Line:

Branza de traista

- Dupa el! Da-i cu bolovani! Ia uite, nemernicul! Dupa miros a venit! 'r-ar al dracului, in alta parte n-avea unde sa se duca!

Necajita, femeia cu chip ars de soare se intoarce spasita cu traista goala in mana, pe razorul plin de rugi, catre ceilalti 2 slujbasi. Potaia vecinilor de ogor daduse atac la traista si pana sa bage careva de seama, a inhatat ce-a gasit mai bun: turtele cu branza facute cu o seara inainte de batrana casei pentru muncitorii de la sapa de a doua zi, un fel de gogosi coapte pe plita, umplute cu multa branza si marar. O adevarata delicatesa in lumea satului de odinioara. Cum sa nu te oftici? Daca lua o turta simpla era una, insa nemernicul le-a luat pe cele cu branza! Pai sa nu arunci cu galosii dupa el?

Desi n-a fost cea mai placuta experienta pentru acei 3 oameni veniti la camp in crapatul zorilor, au facut ani de zile haz de necaz ca au ramas flamazi o zi intreaga si ori de cate ori il vedeau pe bietul caine jigarit ii strigau "Branzoi, adu turta inapoi!", amintindu-si cum il alergau prin lanul de porumb pana la genunchi sa recupereze paguba, sa nu stea cu matul gol.

Pe peronul garii vechi

Infoiat ca un curcan inainte de lasatul secului, tanarul si modernul trubadur o astepta cu inima-n gat pe peronul vechi al garii, n-o vazuse de vreo 3 luni pe mandra-i fetiscana draga. Avea sa-i recite iar si iar poezii proaspat iesite de sub penita, stand amandoi la lumina palida a lumanarii, ratacind cu degetele lungi prin parul buclat, castaniu. Ii era sete de dulceata buzelor ei rozalii, de aroma corpului de caprioara tanara, zburdalnica. Ardea de nerabdare sa-i franga mijlocul intr-o imbratisare patimasa, fara zabava, pana-n crapatul zorilor.

Isi inchipuia cum mainile ei subtiri aveau sa i se incolaceasca de grumaz curand si fiecare secunda scursa i se parea o vesnicie apasatare. Scotea din cand in cand ceasul din buzunarul hainei prin gesturi mecanice. Scruta zarea incordat, amortit de dor. Ea intarzia. Nu-si explica de ce. De obicei era punctuala ca un ceas elvetian.

Cu mers apasat, dadu tarcoale fara

(in)fidelitate

Ma duc si eu ca tot omul la cumparaturi, sa-mi fac aprovizionarea cu ce-mi mai trebuie pe langa casa. Cand am mai multe de luat, prefer Metro din101 motive. Hoinaresc printre rafturi, umplu cosul cu ce am nevoie, printre care si mai multe prosoape de baie si de maini. Noroc c-am luat niste pliante de la intrare, caruciorul era plin de rugina si le-am folosit pentru a-mi proteja cumparaturile. Dupa casa de marcat, se fac verificari daca marfa de pe factura corespunde cu ce-i in carucior. Mi s-a parut mereu o tampenie asta, in conditiile in care treci pe la case, exista sistem de supraveghere video si paza la iesire. In fine, treaba lor cum isi organizeaza afacerea.

La punctul de verificare, dupa ce doi "neni" mi-au controlat factura si produsele cumparate, unul imi zice cu calm si degajare ca am facut o alegere neinspirata cumparand prosoape de aici, ca in Auchan au acum reduceri de Black Friday si-s si mai bune. Ma uit ca vita la el, nu-i zic nimic, plec intrebandu-ma cum naiba sa imi spuna un angajat Metro ca-s proaste produsele din magazin si ca mai bune-s la concurenta? Pai pe el il plateste concurenta?

Merg apoi in Auchan, sa mai iau niste maruntisuri. In parcare, o masina colantata Selgros. O duduie tocmai

Crizele si FARMECul de la 30 de ani

"Aspectul exterior conteaza mai putin, cel mai important este sufletul."

Zau? Ia sa vad eu pe unul ca-si alege o boccie necunoscuta si o baga-n seama doar pentru ca are sufletul mare si detine un IQ peste medie, salutandu-l din mers pe Einstein. De unde, spanac!, sa stii ca ea are suflet mare, ca a avut 10 pe linie din clasa I pana cand a terminat facultatea, ca a fost olimpica la matematica, fizica, informatica si face voluntariat la Crucea Rosie, Salvati Copiii si Rosia Montana, plus in vreo doua ONG-uri de protectie a mediului si animalelor? Prima data te uiti la chipul omului, la aspectul fizic, logic, nu? Daca exista acea chimie neinteleasa, acea atractie fata de persoana respectiva, dai din coate si incerci sa-i atragi atentia in n moduri, in functie de inspiratia de moment.

De acord, dupa ce cunosti omul, poti spune ca pui accent pe calitatile sale altele decat cele fizice, insa trebuie sa recunoastem ca look-ul personal joaca un rol important in modul in care ceilalti ne percep si cum ni se adreseaza. Degeaba "din spate liceu", daca "din fata muzeu". Am mai zis, o femeie ingrijita poate sa-si puna un sac pe ea si tot va arata bine. Ingrijirea incepe cu o piele sanatoasa, care va radia in permanenta, va da incredere purtatoarei si se va vedea asta de la o posta.

Putini stiu ca pielea este cel mai mare organ al corpului omenesc, avand in medie cam 2 metri patrati si in jur de 4 kg la un adult. Odata cu trecerea timpului, pielea, cea care protejeaza corpul de factorii externi, incepe sa

Zambete stranse-n buchet

M-am oprit din scris pentru cateva clipe. Privesc pe fereastra vaduvita de umbra copacilor stufosi de peste vara. Pervazul lat mi-e acoperit cu frunze schimonosite de frig, imbratisandu-se una pe alta sa se protejeze parca de ploaia mocaneasca ce sta sa cada. Pe aleea strajuita de un nuc golas, vantul se joaca lenes aruncand din cand in cand in sus frunze palide, bolnave. Mi-e rece. S-a racorit bine de vreo doua zile, soarele s-a pitit dupa nori grei de cenusa.

Sunt singura-n odaie si ideile-mi curg greoi, abia se astern cuvintele pe cate o pagina noua a romanului inceput luna trecuta. Masina mea cea veche de scris ganduri mi-e prietena de ani buni, insa azi am mangaiat-o cu buricele degetelor parca mai putin, parca mai strain, desi am petrecut impreuna toata ziua. Sunt cufundata in melancolie, o stare stranie m-a cuprins. Gandul imi fuge spre cea care din carnea ei m-a plamadit pe mine, cu truda si rabdare mi-a descoperit tainele lumii, m-a sprijinit s-apuc mereu pe drumul bun.

In goana nebuna dupa cele lumesti, abia imi mai fac timp s-o sun ori

Vitezomanul Gica

"Vitezomanul Gica si-a luat masina mica,

Rosie ca focul sa-i surada norocul.

Masina e frumoasa dar si-ar dori ceva:

Sa-i schimbe bateria! Asta e parerea mea"

Cam asta imi rasuna mai zilele trecute in urechi cand am vazut un pui de smecher ramas cu fundul in balta pe marginea soselei, bijuteria lui rosie pe 4 roti lasandu-l cand ii era lumea mai draga. N-a mai vrut sa porneasca si basta. A lasat-o pe avarii si a intrat intr-o cafenea de fite. Habar n-am cat o fi stat inauntru, insa cand a iesit de acolo facea rugaciuni sa ii tresara bateria, sa poata pleca de pe loc.

A chemat doi tovarasi sa-l ajute. Au impins la masina, n-a vrut neam sa se miste. A ridicat capota si cred ca-i canta "Vesnica pomenire" pentru acea baterie auto, ca avea ochii cam impaienjeniti. Mimoza de langa el tremura si sigur nu de emotie. Era cam sumar imbracata, nu i-or fi ajuns banii de fusta mai lunga, cred... Nici nu vreau sa ma gandesc acum ce era in sufletul acelui "Gica". De rasul curcilor s-a facut fara prea mare efort.

Acum, reflectand putin la situatie, ma intreb

Vis de studenta

Profa de drept procesual civil, o tipa trecuta bine de primele doua - trei tinereti, trancane intr-una la pupitrul sau de vreo ora, citind rand cu rand pagini din cartea pe care trebuia sa i-o cumparam inca de anul trecut. Asteapta ca noi sa intelegem ideile principale si sa le notam. In amfiteatru, studentii sunt numai ochi si urechi, dar nu la ea. Fiecare si-a gasit cate o preocupare doar-doar o trece timpul si s-o termina si cursul de azi. Nici eu nu fac exceptie. Nu mi-e deloc draga duduia fosta judecatoare si oricum mare branza nu inteleg, prefer seminariile, acolo unde chiar se lipeste ceva de capul meu, lectorul universitar fiind mai din lumea noastra, mai apropiat de studenti atat ca varsta cat si ca stil de abordare a lucrurilor si vietii cotidiene.

Dupa ce am pierdut vremea vreo jumatate de ora pe niste site-uri de turism in cautarea unor oferte turistice (ca tot se apropie vacanta), mai arunc o privire la ceas. Mai am inca o ora si jumatate si-s plictisita moarta. As pleca unde-as vedea cu ochii, as cutreiera lumea cu rucsacul in spate. As pleca in circuite turistice cu avionul sau in circuite cu autocarul. Nici eu nu stiu unde. Oriunde. Vreau sa descopar lumea, sa cunosc oameni si locuri, obiceiuri culinare si traditii neaose, culturi diferite (adica civilizatii, nu culturi de fasole si hrean), stiluri de viata si de munca noi.

Nu neg ca imi face cu ochiul al naibii de tare o vacancta in SUA, prin programul work and travel. Am studiat cateva oferte pentru

Verdeata deasupra capului

Te-ai gandit vreodata cat de nociva este dezvoltarea urbana din zilele noastre? Peste tot vezi beton, asfalt, ciment, sticla. Campurile verzi dispar incet dar sigur sub rotile buldozerelor si locul le e luat de monstri de beton si caramida. Toata agitatia noastra, a oamenilor, pentru a avea propria locuinta nu face altceva decat sa creeze poluare si sa distruga  natura. Ii facem rau fara intentie, o sugrumam cu fiecare zi ce trece.

S-au constituit o multime de asociatii pentru protectia mediului. E de apreciat eforturile lor, insa... tot de la noi ar trebui sa vina rezolvarea. Sa fim mai responsabili cand turnam piatra de temelie a unei noi costructii, de la alegerea materialelor cat mai prietenoase cu mediul inconjurator pana la a crea efectiv oaze de verdeata.

In tarile occidentale, de exemplu, de ani buni se pune mare accent pe ecologie, pe reducerea emisiilor de dioxid de carbon si pe conservarea resurselor naturale. In tara noastra inceputul a fost mai timid, cred ca doar de vreo 7-8 ani au aparut acoperisurile verzi, acele gradini minunate de pe terasele unor blocuri si cladiri si cam tot de atata vreme s-a investit in panouri fotovoltaice pentru independenta energetica.

Dezvoltarea acoperisurilor verzi mi se pare de departe o idee geniala si de aur pentru protectia mediului. In afara de avantajele clare privind absorbtia de catre acestea a prafului si a dioxidului de carbon, as mai mentiona si urmatoarele:

- marirea duratei de viata a acoperisului prin protectie solara si impotriva intemperiilor si a proceselor mecanice de uzura firesti

- amortizare buna a investitiei pe termen lung (un acoperis obisnuit trebuie schimbat la 20-30 de ani, in timp ce un acoperis verde are o durata de viata de pana la 4-5 ori mai mare, pana la 100 de ani), costurile cu investitia intr-un acoperis verde fiind acoperite dupa vreo 8-10 ani.

- ofera o izolatie foarte buna atat pe timp de vara pastrand

Mesterul meu

Cu multi ani in urma, in primele vizite acasa la sotul meu am remarcat o galerie din lemn masiv, foarte frumos sculptata, strajuind fereastra camerei de zi. Am admirat-o indelung, o admir si acum cand mergem la casa lui parinteasca. Lemn atent cioplit cu arta si migala in zilele geroase de iarna, cand n-avea ce face prin curte si se cuibarea la gura sobei. Acea galerie e numai una dintre multele minunatii faurite de omul meu drag cu propriile maini, din nimic.

La creativitate, indemanare si mesterit ma-ntrece detasat. O multime de obiecte au capatat viata datorita pasiunii lui de a crea singur, de a-si pune in practica ideile cu iscusinta folosind materii aparent banale, necostisitoare. O alta multime de lucruri si-a recapatat viata prin mici reparatii sau a primit alta intrebuintare. Copil acasa fiind, i-a placut sa se implice in treburile gospodaresti si sa foloseasca la maxim fiecare lucrusor, sa il pretuiasca. Asa au scapat de aruncat la ghena de gunoi casetofoane, DVD playere, aparate de sudura, masini de tuns iarba, electrocasnice mari, obiecte de mobilier, masini electrice. Si-a confectionat singur dulapuri, tot felul de aparate de trebuinta pe langa casa, boxe, schiuri.

Pentru ca ii stiu potentialul, la inceput de an i-am dat o provocare: sa

Ortacii IT

Din zori in seara, ortacii IT trudeau in inima maretului PC. Prin cotloane prafuite, inghesuiti si uitati de lumea cea mangaiata de soare, isi vedeau de monotonia in care-au intrat imediat dupa ce au parasit magazinul MarketOnline.ro, acum 3 ani. Arar se-mbolnavea cate unul si-atunci doftori cu clesti de metal si seringi cu varf in cruce le tulburau vahduhul. De vreo doua zile, insa... niciunul n-avea nici spor, nici tragere de inima, nici vlaga. 

- Hei, hei! Ce-i cu tine?! Revino-ti, avem nevoie de INTELigenta ta!

- Ahh, am ametit! Ma-nvart ca gaina fara cap! Nu mai procesez, ma doare core...asonul. Abia mai merg...

- Vad ca si schiopatezi bine. Am sa te duc la Placa de Baza, poate stie ea vreun leac sa te puna pe picioare. Tine-te de mine. Sus! Asa!

Se prind de mana si pleaca impreuna spre Placa de Baza, strabatand labirintul verde.

- RAMon, noi n-am mai trecut pe aici pe langa casa cooler-ului sef si adineauri? Parca simt din nou aer rece in ceafa.

- Mmm, se poate. Stii, am senzatia ca ma cam lasa memoria. Mi-am luat puncte de reper, insa..., insa... nu reusesc sa mi le mai aduc aminte. Uh, ce ma faaac?!

- Hai sa-l intrebam pe Cooler, poate ne indruma el.

- Ce sa-l intrebi?

- Sa-l intreb daca stie unde-o gasim pe Placa de Baza.

- Placa de Baza?! Ce sa cautam la ea?!

Procesorul se apropie schiopatand de usa cooler-ului si ciocane usor.

- Cine-i?, se-aude o voce infundata.

- Sunt eu, INTEL. Am nevoie de ajutor. Dar, ce-i cu naduseala asta aici la tine?

Nunta in luna lui prier

O lalea deschisa ca un pocal auriu cu un diamant pe fundul sau. Un fluture zburdalnic. Miros de liliac si ploaie curata. O banca umbrita de un sarut prelung. O soapta pierduta in zulufii vanturati de briza primavarateca:

- DA! A ta pentru pentru o viata-ntreaga!

Acel inel ascuns, ghemuit in floarea gingasa de lalea cunoscuta ca simbol al iubirii eterne, dragostei pure, al pasiunii inflacarate si romantismului, avea sa lege doua suflete pe vecie, stralucind pe inelarul fetei.

EA a raspuns cu toata faptura intrebarii pline de emotie a tanarului ce-o cucerise in urma cu tei ani, pe cand se aflau la un training gazduit de Clubul Skyline. EL speaker, EA invatacel. Fiorul ce i-a cuprins deopotriva cand privirile li s-au intretaiat a fost suficient pentru ca urmatoarea pauza sa si-o petreaca privind Bucurestiul de sus, schimband vorbe impleticite de emotie si numere de telefon. Au urmat intalniri de taina, buchete de lalele si rasete de cristal.

Au stiut mereu ca-s

Elegante prin toti porii

De-a lungul timpului am intalnit femei si femei. Unele care si daca-si puneau un sac pe ele tot le statea bine. Altele cu straie scumpe asezate pe corp ca pe gardul prefecturii. De unde aceasta discrepanta? Din interior, as spune. Tine de atitudine, stil, modul in care sunt privite lucrurile, increderea in sine, nu neaparat de brandul brodat pe eticheta. Intr-un cuvant, eleganta interioara. Acea forma a elegantei caracterizata prin decenta si bun gust, prin alegeri inspirate si gandite.

O femeie stapana pe sine stie ca-i va sta bine acea rochie, acei pantofi, va fi eleganta si la exterior, va sti cum sa isi controleze miscarile, emotiile, starea. O femeie eleganta n-o sa injure ca la usa cortului si nici n-o vezi cu gene-paianjen si buze de camila. N-ai s-o auzi plangandu-si de mila, barfind, judecand pe altii si asteptand sa crape capra vecinului. Va sti sa pretuiasca frumosul, sa rasplateasca efortul, sa ofere zambet, sa se implice in viata sociala si sa contribuie activ la dezvoltarea comunitatii din care face parte.

As indrazni sa spun ca eleganta se invata, nu te nasti cu ea. Incepand de la banalele replici ale mamei "tine spatele drept", "aranjeaza-ti parul", "imbraca-te ingrijit", "sterge-ti pantofii de praf", "vorbeste

Tratament pentru arsuri severe

Cuvintele mi-s mai seci decat as putea crede, durerea celor arsi in flacarile iadului din clubul Colectiv m-a lasat fara grai doar la gandul ca acolo au cazut victime copii si tineri nevinovati iar parintii lor inca-i asteapta acasa. Multi dintre ei vor pregati curand haine cernite de nunta neagra. Soarta le-a fost cruda, n-au mai apucat sa-i vada-n rochie de mireasa ori costum de ginerica, acel moment de mandrie si liniste al parintelui care stie ca "de-acum copilul e la casa lui".

Mi-am propus sa nu abordez pe blog subiecte negative, sa ma tin departe de ele caci sunt destui care le promoveaza, sa-mi scape din cand in cand poate cate unul cenusiu in functie de starea mea de spirit. Atat. Insa... n-ai cum sa ramai indiferent oricat de tare ai fi de inima. N-ai cum sa fii de piatra cand ai avut in casa un ginerica inert, rece, plans pe ultimul drum. Am sa ma opresc aici si transmit condoleante familiilor indurerate, sa aiba puterea de a trece peste necazul abatut asupra lor. 

Pentru victimele care se zbat intre viata si moarte, cu arsuri severe, nu stiu cum as putea fi de folos altfel decat cu aceasta postare. Bantuind pe Facebook printre poze de profil de doliu, stiri dramatice la care nu indraznesc sa dau click si liste nesfarsite cu numelele celor care au fost in club in acea seara, am gasit o postare a unei doamne care sustine ca are cunostinta de un tratament naturist pentru arsuri severe. Spune ca tatal sau a avut la un moment dat un accident in urma caruia a suferit arsuri de gradul III si singulul leac eficient a fost acest amestec facut in casa. Habar n-am daca are sau nu efect, insa am citit pe multe pagini diferite comentariile mai multor persoane care par sa confirme efectul tamaduitor al combinatiei.

Cu speranta ca va fi util cuiva, voi reda in copy/paste continutul mesajului postat de Gabriela Ionescu pe pagina sa de Facebook. Link-ul catre postarea originala este acesta, pentru cine doreste sa dea share (eventual cu hastagul #colectiv):

https://www.facebook.com/gabi.vatafu/posts/1129267543768341 

Later edit: postarea a fost stearsa de autoare, am sters-o si eu de pe blog.

Catalog cu 80 de motive sa devii Fan Branza

In Regatul Unit al Marilor Mancatori de Branza si Cascaval domnea de ani buni un rege - Regele Toni. Vestit pentru pasiunea sa pentru branza, la incoronare a primit titlul de Alteta Sa Regala Fan Branza Number One. In tot regatul nu era un fan branza mai infocat. A cutreierat lumea-n lung si-n lat vreo jumatate de deceniu ca sa descopere branza mai buna ca-n regatul sau si n-a gasit niciunde. Ii crestea inima de bucurie ca la girafa numai cand auzea cuvantul "branza". De-i zicea cineva "cheese" se-ncrunta si-l fulgera din privire, il trimitea la pierzanie cat ai zice "cascaval" ori "branza pufoasa". Iubea neaosul cuvant ramas de la stramosii daci, traditia si bunul gust.

Cum in calatoria sa n-a dat peste vreun soi de branza mai grozava decat cea autohtona plamadita de supusii sai, a hotarat sa o ridice la rang de bijuterie pe aceasta, numind-o Delaco. Voia sa impanzeasca tot Pamantul cu role, cutii, calupuri, felii, bucatele din savurosul preparat obtinut din lapte pur. Si ca sa convinga lumea din afara regatului sa-i cumpere bunatatile, a ordonat sa se intocmeasca o lista cu cele mai importante calitati ale branzeturilor sale si sa o insereze intr-un catalog de prezentare.

Departamentul de Marketing de la palatul RUMMBC a intrat in priza din secunda 2. Nu-i de glumit cu mânia Regelui Toni. Cu atat mai putin cu a micului print Toni Jr., mostenitor al patimii de nestavilit pentru tot ce-nseamna branza adevarata. In frunte cu branzarul sef, si-au stors creierii oamenii de prin odaile inalte si au creat catalogul de prezentare Delaco cu 80 de file. Mai jos sunt virtutile scrise in paginile acestuia, pregatite pentru a fi

Echipamentul de ciclism

Ca oricare alt sport, pentru a fi practicat in conditii de siguranta si confort, ciclismul necesita echipament special. Nu sunt suficiente un tricou, o pereche de pantaloni si pantofi sport in picioare alese la voia intamplarii, fiecare componenta a echipamentului avand rolul sau. Sa le luam pe rand pe cele mai importante 4 piese:

Pantalonii de ciclism reprezinta piesa principala a echipamentului. De ei depinde usurinta cu care vei pedala si starea ta pe doua roti. Sunt confectionati din mai multe bucati (fasii) de material pentru a permite o mobilitate mare, iar in partea dinspre sezut au o piesa numita bazon. Bazonul are rolul de a proteja de eventuale rani produse de frecarea picioarelor, a tine umezeala la distanta si, de ce nu, de a face mai confortabil statul in sa timp indelungat. Pentru a sti daca iti este utila o anumita pereche de pantaloni de ciclism, cand o probezi, apleaca-te in pozitia in care urmaza sa o folosesti. De obicei, acest tip de pantaloni este confectionat din materiale sintetice (spandex sau spandex si poliester). Spandexul simplu favorizeaza transpiratia si incalzirea excesiva, chiar daca este mai ieftin. Din punct de vedere al formei, pantalonii se gasesc in variata standard sau cu bretele. Cei cu bretele ofera confort sporit si permit o respiratie mult mai usoara, nepunand presiune in zona braului. Pantalonii de ciclism se poarta de regula fara lenjerie intima pe dedesubt datorita bazonului care preia mult mai bine functia de igienizare.

Tricoul de ciclism din poliester este o alta componenta importanta a echipamentului de ciclism. De obicei, tricoul de ciclism este stramt pe corp pentru a permite inaintarea usoara si a nu opune rezistenta aerului, la fel ca si pantalonii. In general, tricourile au doua

Momentul MEU

In fuga noastra cotidiana uitam sa ne oprima macar o clipa doar pentru noi, sa rasuflam, sa ne bucuram, sa fim noi cu noi insine. Alergam mereu dupa orice, uitand ca viata-i scurta si timpul nu se-ntoarce. Asa ajungem sa traim in loc de zile doar momente, clipe, ceasuri. Iar unele momente ai vrea sa le retraiesti la infinit.

Fiecare avem in lada cu amintiri a sufletului momentele noastre unice pe care le-am repeta, de-ar fi posibil, de 10 ori, de 100 de ori, de 1000 de ori si nu ne-am satura. In timp ce-o savurai, de cate ori nu ti-ai dorit sa nu se mai termine... dulceata de gutui? Ori filmul preferat? Sau cafeaua adusa la pat de omul drag? Ar mai fi...duminica dimineata dupa o saptamana incarcata. Sarutul dulce din aeroport. DA-ul cu ochii impaienjeniti de emotie. Felicitarile de la absolvirea facultatii. Primul salariu de la primul job. Si lista continua pentru fiecare dintre noi in mod diferit.

Ieri am citit un articol despre momentele unice pe care le-am retrai mereu cu aceeasi placere, o provocare Danone Cremosso la a reflecta la micile placeri ale vietii. Mi-au venit imediat in minte trei  momente importante ale vietii mele pentru care as bloca butonul "repeat":

• momentul meu #1, cel in care am devenit Mama. Nu pot descrie in cuvinte emotia traita cand bucatica de carne cu suflet desprinsa din mine a tacut si s-a linistit din plans in sala de nastere imediat ce mi-am lipit obrazul cald de obrazul ei.
• momentul meu #2, cel in care

Fila din jurnalul unui naufragiat

Oct. 26, 2015. Dupa acea teribila furtuna de meteoriti, nava noastra si-a deviat traiectoria. Am plutit in deriva luni in sir. N-am reusit sa revenim pe Pamant nici acum, dupa dupa aproape un an. Echipajul e complet, nu s-au inregistrat victime, doar nava e avariata. Am aterizat fortat pe o alta planeta. Pare a fi ori Jupiter, ori Marte, nu sunt sigur. Suntem total debusolati, incercam sa comunicam cu bastinasii, sa ne adaptam, sa gasim surse de hrana. Proviziile noastre sunt limitate, cred ca ne ajung pentru cel mult un an. Daca nu reusim sa plecam de aici..., e grava soarta noastra.

In primele luni aici, fiecare zi a fost o experienta noua, am descoperit lucruri complet diferite de cele pamantesti si depunem eforturi sa intelegem viata de pe aceasta noua planeta. Daca unele lucruri de baza le intelegem si se aseamana cat de cat cu cele din viata noastra de zi cu zi, altele par de-a dreptul absurde.

Locuitorii arata ca niste omuleti slabi, verzui la culoare, cu ochii mari. Locuiesc intr-un fel de cutii metalice, dreptunghiulare. La ei nu exista zi sau noapte. Sau inca n-am descoperit noi noaptea. Ne-am imprietenit oarecum cu un grup de localnici, chiar daca intaia oara ne-au privit ca pe niste ciudatenii ale naturii. Par a fi echivalentul inginerilor pamanteni. Se ocupa cu tehnologia, cercetarea, inventica, din cate ne dam seama. Nu reusim sa conversam decat prin semne, insa par deschisi sa cunoasca lumea noastra. Si noi pe-a lor, fireste.

De curand am inceput sa parasim tot ma des nava si sa exploram imprejurimile insotiti de acest grup de cercetatori (hai sa le spunem asa). Stranie lume! Pare ca nici nu s-a inventat cauciucul. N-a vazut niciunde masini cu roti de cauciuc (anvelope). Doar niste roti zgomotoase metalice, similare celor folosite candva la carele taranesti trase de boi pe Pamant.

Omuletii bizari robotesc neincetat, trudesc din greu utilizand forta fizica. N-am vazut pe nicaieri benzi transportoare care sa

Vaslasul

Avea marea lui. Cu tarmuri line, rotunjite. Cu valuri fierbinti si adancuri tulburi. Cu insule de caimac. Cu ceata de aburi de cafea. Si-n fiecare dimineata marea lui seca odata cu urcarea soarelui pe cer. Ar fi vrut sa poata face ceva, sa opreasca seceta, sa-si prelungeasca macar putin calatoria si pe timp de zi. Arar pe dupa-amiaza marea lui tulbure reizvora. Dar pentru un timp mai scurt. Si iar disparea in neant.

Se trezea in crapatul zorilor si astepta nerabdator rasaritul pe tarm, cu vaslele in mana, pregatit sa hoinareasca iar si iar pe valuri inspumate, salbatice pana ce se potolea furtuna si marea lui devenea pana la secare mai lina decat lumina ochilor sai caprui.

Cand sunetul ascutit al sirenei taia linistea diminetii, el tresarea. Stia ca urmeaza un bolborosit de valuri, un murmur tainic si inima-i salta de bucurie. Izvorul renastea. La fel si zambetul sau cotidian. Traia pentru a vasli in leganat de talazuri.

Intr-o dimineata, dupa ce sirena din port dadu desteptarea si el abia apuca sa-si scoata barca din hambar, un zgomot sinistru a facut sa-i inghete sangele in vene. Marea lui disparu cu totul in cioburi de portelan si ecou de tipete. Rutina lui zilnica disparu. La fel si

Magie de cuvinte

"Trebuie sa-l recuceresc!" - mi-am zis cu voce tare pasind agale printre frunzele galbui de toamna. Da, trebuie, dar... cum sa fac asta? Nu stiu ce l-a indepartat de mine, nu stiu de ce suntem doi straini pe-aceeasi banca. Nici de mana nu ma mai tine de la o vreme. In palma lui imi asezam alta data capul surazand. Acum mi-e mana inghetata de frig si-ncerc sa tin pasul cu el. Poate-l ajung, poate ma prinde iar de mana. Poate ma lasa din nou sa ma odihnesc la pieptul sau. Poate...

Mi se innoada firicele sarate de lacrimi sub barbie. Refuz sa cred ca l-am pierdut din nebunia mea. Caut solutii si incerc tot ce-mi trece prin cap, doar-doar vom fi iar NOI. Alerg pe strazi pustii cu sufletul la gura. Oare-i acasa? Sper sa fie! Sa ma revada, sa-mi cuprinda mijlocul parca sa-l franga, sa-mi murmure-n par vorbe intelese doar de noi.

Aseara l-am visat din nou, era asa cum il stiam candva: frumos, inalt, saten, cu ochi adanci caprui. Si-n vis mi-a spus

Dor de tine

Te-ai intrebat vreodata cum e sa-ti fie dor de tine? De tine care esti aievea, in oase si carne calda, nu care esti departe. De tine care-ti auzi respiratia in piept, de tine care iti simti parfumul pielii fara niciun efort, de tine care-ti sprijini tampla in palma. Sa-ti fie dor de tine, sa nu te mai recunosti in oglinda dimineata, sa te-ntrebi de ce te priveste stramb strainul cel din oglinda si unde esti tu. Sa faci aceleasi lucruri care alta data iti umpleau ochii de fericire in boabe de diamant, iar acum sa n-ai nici cea mai mica tresarire, nici cea mai mica emotie, sa treca totul in banal si tern. Sa te trezesti din vise seci in vise reci, absurde, zi de zi. Sa-ti treci mana prin par si sa te gandesti cine ti l-a rarit asa de tare si cand. Sa fosneasca palma ta pe obrazul arid, brazdat de amaraciune. Sa-ti fie dor de tine.

Te-ai intrebat vreodata de ce patul ti-e gol si rece, respingator cand vrei sa pui capul pe perna? De ce televizorul vorbeste intruna, nebagat in seama de saptamani in sir? De ce telefoanele au murit in era comunicatiilor? Iar oamenii..., unde-au plecat cu totii, de ce-i orasul pustiu si portile legate?

Te-ai intrebat vreodata unde-i fericirea ta? Unde-i zambetul tau sau de ce s-a sters? Ti-ai spus ca vei fi fericit daca vei avea ceva anume. Acum AI acel ceva dorit, ravnit, trudit pentru el. Dar de ce nu mai esti fericit ori de ce te-ai mai zbatut in van vreme lunga ca sa-l obtii?

Cand toate intrebarile nu-si mai gasesc raspuns, inchizi ochii si ti-e iar dor de tine. Vrei ca visul prost pictat pe peretii mintii sa ramana vis, sa te trezesti si sa te regasesti in bucuriile mici si-n lucrurile simple. Sa fii iar in centrul universului, sa nu mai ratacesti pe orbita, in neant. Sa-ti regasesti calea, sa-ti identifici pasii si vocea. Sa fii tu din nou.

Dar tu n-o sa mai fii. Va fi doar

Black Star

Manute mici si calde imi inconjoara gatul mai frumos decat ar face-o orice colier. Voci de clopotel ma striga "Mami" zi de zi. Zambesc amar si intru in joc cu prichindeii mei ori de cate ori imi solicita, ori de cate ori simt nevoia sa le ofer o picatura de dragoste. As vrea sa pot face pentru ei mai mult decat atat. Insa am numai 2 maini si posibilitati limitate. Fondurile pe care le am la dispozitie sunt, din pacate, destul de reduse si abia reusesc sa le asigur traiul de zi cu zi. Finantare de la bugetul local primim rar, ne descurcam mai mult cu banii veniti din diverse sponsorizari. Insa nu exista siguranta ca si maine vom avea paine la ceaiul de dimineata.

Cand am pus bazele centrului social pentru copii nevoiasi mi-am pus la bataie mare parte din banutii agonisiti in ani de munca. Am vrut sa intind o mana de ajutor celor care chiar au primit din plin palmele crude ale sortii. O masa calda, un asternut curat, o jucarie colorata si vesela, o carte care sa te-ajute sa ajungi mare, cativa prieteni care te inteleg - asta e visul oricarui copil sarman. A fost candva si visul meu.

In catunul uitat de lume, 15 copii alearga zgomotos pe ulita principala. Se-ntorc de la scoala acum. Se asteapta unul pe altul si vin impreuna pe jos vreo 3 km, fie iarna, fie vara. Pana la scoala n-au niciun mijloc de transport si trebuie sa treaca printr-un colt de padure deasa. Mi-e drag sa ii privesc cum cresc frumos, cum au invatat sa pretuiasa prietenia, cum se ajuta intre ei. E mare lucru! Oamenii mari, in lumea lor, uita sa mai fie oameni.

In fostul magazin universal al satului am amenajat un spatiu unde pot sa

Smile. Cris Smile.

- Si sigur n-o sa ma doara? Am o fobie pentru bazaitul ascutit la frezei si pentru tot ce inseamna stomatologie.

- Nu-ti fa griji, facem o anestezie in gingie. Inteapa un pic, apoi n-o sa mai simti pic de durere.

- Mi-am facut la un moment dat un detartraj cu ultrasunete si am ramas cu amintiri neplacute. Vreo cateva zile parca auzeam in creier acel sunet enervant.

Imi da dentistul din nou asigurari ca totul va fi bine si n-are ce sa mi se intample rau. In fond, venisem la clinica stomatologica sa ma fac bine, sa imi tratez niste carii aparute in ultimul an. Cu palmele umede de transpiratie, m-asez pe scaunul stomatologic.

Ia "traditionala" oglinda rotunda cu maner, face inventarul cariilor, apoi

Frig, neica, frig!

O imagine sobra, cu oameni zgribuliti batand tastele imi taia cheful de munca de cum intram pe usa. Zgomotul tastelor imi rasuna in timpane cat era ziua de lunga. Cand si cand taraia cate un telefon. Fete triste, crispate, ma inconjurau de cand intram in cladire si pana ma asezam la birou. O atmosfera apasatoare imi incetosa mintea. Incercam sa ma invoiosez cu o cafea fierbinte, insa ea parca imi ascutea simturile si ma afundam la randu-mi in munca si tacere. Laptopul rece, biroul rece, ambianta rece. Colegii imi raspundeau la salut dand din cap, iar discutiile intre noi se limitau la strictul necesar, nici urma de gluma, arar cate un zambet stingher in coltul gurii. Urata plansa pictata in fata ochilor mei de catre un pictor amator, inghetat si el de frig, la fel ca noi toti, din octombrie pana in aprilie.

Cam asa arata o zi obisnuita la vechiul birou, cu vreo 3 ani in urma, la parterul unui bloc din Bucuresti. Cladirea in care lucram era de prin anii 80 si cam tot de pe atunci n-a mai investit nimeni in modernizarea ei. Aceleasi calorifere vechi de fonta, aceleasi geamuri inalte de sticla subtire cu rama de lemn, aceiasi pereti fisurati pe la colturi de vreme. Nici interiorul nu era tocmai grozav. Ultima oara cand se intervenise asupra peretilor a fost cand in spatiul de deasupra noastra s-a fisurat o teava de apa si ni s-a decorat fortat un perete cu flori de igrasie. Frigul imi intrase in oase, era colegul meu de nedespartit. Imi venea sa-mi dau demisia pe motiv de "frig, neica, frig!"

Conducerea incerca pe cat posibil sa ne

Darul meu, amprenta mea

- La modelul asta aveti si marimea 40?

- ?!?

- As vrea o pereche bej, insa nu gasesc.

- Si eu ca sa-ti fac? Cauta-ti o pereche bej, marimea 43!

Dupa ce-i arunc cu privirea o tolba-ntreaga de sageti otravite, intorc iar spatele, iau carutul meu de cumparaturi si plec confuza. Ce-o fi in mintea ei de ma-ntreaba de papuci? Ma lamuresc cateva rafturi mai incolo, unde un angajat al hipermarketului aranja frumos marfa. Purta un tricou rosu, personalizat in zona pieptului cu sigla magazinului. Pe data ma dumiresc: aveam si eu tricou rosu si pantaloni negri si tipa de mai devreme m-a confundat cu cineva din echipa. Zambesc sec. Ce idioata am fost c-am repezit-o pe femeie fara sa poarte vreo vina!

Tot personalul angajat avea tinuta obligatorie personalizata cu insemnele oficiale astfel incat clientilor sa le fie usor sa ii identifice pe raioane daca au nevoie de ceva. In plus, tricourile rosii le aminteau cumparatorilor sau le intipareau in minte brandul, culoarea, mesajele de promovare ale companiei, sloganurile. Si una-i sa-l vezi pe Georgica imbracat cu trening verde cum aduce lada cu morcovi, pe Ileana cu strampi mov si bluza turcoaz la casa, pe Violeta cu fusta roz si bluza cu spatele gol asezand cartofii si alta-i sa ii vezi pe toti imbracati cu acelasi tip de tricou, aceeasi culoare. Emana seriozitate si profesionalism, intarind legatura dintre client si vanzator. Din punct de vedere financiar, nu-i o investitie foarte mare cumpararea unor tricouri personalizate pentru toata echipa, insa din punctul de vedere al imaginii companiei, inseamna extrem de mult. E practic o investitie in viitorul businessului.

Nu-i ceva care sa ma mire. Si eu port la targuri si expozitii tricouri cu logo-ul companiei si-s tare mandra sa-mi asociez imaginea proprie cu brandul puternic al societatii pentru care lucrez. Deci, e o investitie si in personalul angajat.

Filosofand in mintea-mi odihnita cele de mai sus, plec in tihna spre

Dorica lu' Dorel

Mustacioara lui / Pana corbului,

Mustacioara ei / Cat lanul de mei...

An vara (adica anul trecut in vara, tradus din moldoveneasca pura), pe caldurile mari din Bucuresti, m-am hotarat sa ma dau pe purtat fuste in viata de zi cu zi, nu doar la nunti si cumetrii. Ma uit la mararul / patrunjelul / leusteanul de pe glezna, ma uit in agenda, n-am timp s-ajung la cosmeticiana mea. Hai ca mai merg panatalonii de in inca putin, mai am o rochie lunga, am s-o scot si pe aia pe strada... Mai trec vreo doua-trei zile-n care ma coc la "subrat", nu mai suport si-o sun pe "madam Jupuleasca". Era cu sezatoarea-n sus, se prajea la soare. Abia a plecat in concediu, vine peste o saptamana si ceva la munca. Iar la colega ei nu ma duc nici sa ma pici cu ceara (o sa fac un articol separat dedicat ei). Ghinion de nesansa. Da' eu nu mai pot sta asa blanoasa nici platita.

Caut repede un salon intr-o pauza scurta de munca, sa-mi faca cineva o epilare cu ceara si un pensat. Gasesc unul mic cu nume frantuzesc in zona Romana, Campiile nu-stiu-cum, in traducere libera. Fac programare pentru dupa amiaza, cand ies de la munca. Tii, ce noroc pe mine! Rezolv chiar azi problema spinoasa paroasa. De cand am umplut toata casa cu fum de ceara traditionala si mi-a mirosit a satra o saptamana, nu ma mai apuc sa ma penesc singura.

Se apropie ora stabilita, nadusind intru pe usa salonului. Receptionera si coafeza stateau la

In alta viata

Cand n-ai ce face, te-apuci si gandesti. 

Ieri, duminica, ploaie, frrrrig de-mi clantaneau dintii in sir indian. Stand cu ochii in tavan, singura sub asternut, m-apuca o criza de gandire (sunt rare, de-asta le numesc crize): oare ce-oi fi fost eu intr-o viata anterioara? In ce o sa ma reincarnez intr-o viata viitoare? Habar n-am daca exista asa ceva, dar e interesant cum imaginatia a-nceput s-o ia pe campii, tesand scenarii, cosandu-le cu simboluri, alergand aiurea, haotic prin corcodus.

M-am transformat in "n" obiecte si fiinte in numai cateva clipe. Cautand trasaturi comune la mine cea de toate zilele, m-am gandit ca as fi putut fi alta data o veverita - iute de picior, haioasa, grabita sa adune merinde, timida, fugara din calea ochilor curiosi. Sau poate am fost lan de mac - placuta privirii, mereu in bataia vantului, ploii si-a soarelui arzator. Dar daca am fost un cavaler templier? Cu armura potrivita permanent, cu sulita pregatita pentru a reactiona in caz de necesitate, atenta la tot ce misca-n jur, intangibila in lumea mea. Nu, nu, am fost lac de munte - rece, cu adancuri de piatra seaca, oglinda cerului, fantana zburatoarelor.

Ba am fost mar rosu. Daa, asta e! Mar am fost intr-o viata anterioara. Am inceput sa

Caderea parului dupa nastere

Sa te iei cu mainile de par nu alta cand vezi cum coama ta frumoasa si bogata s-a transformat in matura la scurt timp de la aducerea pe lume a unui sufletel! Dupa ce ca nu dormi noptile (si nici pe timp de zi n-ai ragaz sa-nchizi un ochi), te doare cate ceva si te vaicaresti ca o baba, abia ai timp sa ajungi la cosmetica ori la coafor si-i sarbatoare cand apuci sa dai un balsam pe buze, sa te vezi in oglinda cu o claie-n loc de par... nu-i cea mai incurajatoarea imagine pentru o proaspata mamica. Insa nu dispera, e absolut normal fenomenul. Hai sa-ti spun cum sta treaba:

In timpul sarcinii ai avut hormoni garla, estrogen din belsug si podoaba ta capilara a fost in culmea fericirii, ai avut parte de par frumos si sanatos cum n-ai avut nicicand. Parul tau e "viu", are doua faze: una de crestere, una de stagnare. Apoi pica. Estrogenul in cantitati foarte mari prelungeste faza de

Magicul Orient

Priveam fermecata cum invarte ceasca veche, ingalbenita de vreme, cu arta si migala. Bolborosea ceva neinteles omului, ca un descantec. Din cand in cand isi stergea coltul ochiului cu esarfa de matase turceasca si casca des, aproape picand de somn. Nerabdarea crestea in mine, imi ardea maruntaiele cu foc naprasnic, cum arde soarele nisipul desertului cat e ziua de lunga. Ce-o astepta atat, de ce nu-mi spune ce vede in ceasca?

- Haide, Sevda Seher! O sa crape inima-n mine. Nu ma mai fierbe!

- Rabdare, fata draga, rabdare. Ia, sufla de trei ori peste ceasca, roteste-o spre dreapta si pune-o repede cu gura-n jos aici, pe farfurie.

Execut indemnul abia soptit al femeii, cu mana-mi tremuranda de emotie. Ea se ridica si paraseste iatacul. In semiintunericul creat de lumanarea de pe masuta rotunda, pot zari perne moi asezate pe jos, covoare persane scumpe, pereti frumos impodobiti. Perdele diafane se misca-n adierea vantului tomnatic. Prin fereastra deschisa pot vedea o semiluna strajuind noaptea ce sta sa cada. Inima-mi bubuie-n piept si pot s-o aud. In nari simt parfum de crizantema brumata.

Nu stiu cat a trecut pana a revenit Sevda in odaie. N-am apucat sa-mi ridic ochii de la ceasca de nerabdare. Imi inalt privirea intr-un tarziu. Sevda zambea si fata a inceput sa i se lumineze putin cate putin pe masura ce intorcea cana. In incapere, rand pe rand, ca din aburi au prins chip 3 cadane frumoase in vesminte stravezii. Intind mana si ating pe una sa vad daca-mi joaca feste mintea. Sunt aievea, calde. Inmarmuresc. Cuvintele-mi

Doi purici

Pe spinarea unei cateluse, doi purici stau la taclale si discutii aprinse. De fapt, se cearta de zor de cateva ore. Primul a ciupit catelusa de piciorul din spate, unde era "teren" caldut si ea nu se poate scarpina, deci deplina siguranta. Al doilea, a ciupit de coada, loc rece, sarac si periculos de alunecos. La poarta casei opreste o masina colantata cu "Servicii dezinsectie Timisoara" in rosu si negru. Ei o ignora si continua cearta:

- N-ai sa te inveti minte niciodata? Ti-am zis de zeci de ori, n-ai ce sa gasesti pe coada unui caine, nici colaci, nici merdenele. Daca vrei sa traiesti, alege o portiune buna de caine. Nu-ti convine ce-ai gasit? Sari in alta parte, nu te multumi cu putin. Alege calitatea! Ah, voi, tineretul fara minte...

- Mda, bine ca le stii tu pe toate. N-ai auzit cat de daunatoare sunt grasimile de pe burta? Grasimea creste colesterolul, afecteaza inima, scade imunitatea. Si daca mie-mi place sa fiu suplu sa pot sari usor, ce ai cu mine? Da' tu ce cautai in varful urechii drepte? Te credeai alpinist pe Everest?

- Incercam sa imi dau seama ce mai zic aia cu doua picioare prin bucatarie. De dimineata era

Nasterea la Maternitatea Bucur

Mereu m-am considerat o norocoasa si cand mi-a fost mai dificil am vazut ca "Doamne-Doamne ma iubeste" si toate au un rost, bune, rele, oricum le-as primi. Mi-am dorit si asteptat o minune de copil ani de-a randul. Iar cand a venit vremea, am cunoscut implinirea. EA e fericirea mea. Lumina din ochii mei. Bucuria zilei de ieri, de azi si de maine.

Cu mici exceptii, am avut o sarcina usoara. N-am stiut ce-s greturile matinale, regimul alimentar strict, constipatia, nici foarte des pacatoasele infectii aparute de obicei din cauza sistemului imunitar slabit. Am avut o alimentatie variata si echilibrata, bogata in fructe, legume si produse cat mai de calitate. Bineinteles, nu intra aici merdenelele pe care le-as fi mancat in fiecare zi, slabiciunea mea din sarcina :D. Pofte... in limite normale, n-am visat la muraturi cu inghetata, nici la corcoduse cu lapte in decembrie. Daca mi-a fost foame in miez de noapte, am spart usa frigiderului, nu m-am uitat la ceas. Iar la "cantarul oficial" am avut fix 14 kg in plus. Mai mult decat perfect!

Cele 9 luni au trecut incredibil de repede. Aproape 8 am lucrat, iar ultima a fost de odihna (obligat-fortat de durerile crunte de spate, altfel nasteam in redactie, n-aveam stare acasa :D). In ceea ce priveste monitorizarea sarcinii, am facut tot ce trebuia facut, toate analizele si investigatiile recomandate de medicul meu, un OM minunat inainte de a fi doctor. Sau un doctor si jumatate, fara nicio exagerare. M-am bazat pe el de la bun inceput, am stiut ca e persoana in care ma pot increde fara nicio retinere, ca pot sa ii las in maini viata mea si a copilului meu. Mi-ar placea sa intalnesc in spitalele noastre cadre medicale la fel de dedicate profesiei cum este As. Univ. Dr. Gabriel Octavian Olaru de la Maternitatea Bucur, acum sef de sectie Obstetrica Ginecologie. Sigur pe el, prompt, grijuliu, atent la pacient, cu raspuns detaliat si pe intelesul nostru pentru orice intrebare, oricat de tampa ar parea. Si eu am avut destule astfel de intrebari, frecvent cate o lista cu nedumeriri. In cabinetul sau privat din zona Tineretului m-am simtit cu mult mai respectata decat in clinici de fite. Prefer un medic in papuci de cauciuc decat unul care ma consulta fara sa poarte macar halat. Am mai vorbit despre asta aici.

Domnul doctor mi-a respectat fiecare decizie si m-a informat despre orice mica nelamurire a mea, nu m-a trimis pentru investigatii suplimentare, analize si ecografii la clinici de la care el si-ar putea lua comision, cum se cam practica in domeniu, ci m-a lasat sa aleg eu, doar isi expunea parerea "acolo e asa, dincolo e asa". M-a pregatit pentru situatia in care nasterea naturala nu e posibila dpdv medical (asa nu mi-am facut procese de constiinta si nu m-am simtit vinovata ca Natura a avut alt plan pentru mine si in loc de nastere naturala am ajuns la cezariana). Nu mi-a recomandat/refuzat epidurala, dar mi-a spus care-s avantajele si dezavantajele. Nu mi-a recomandat/refuzat recoltarea si stocarea de celule stem, dar m-a informat despre avantaje si dezavantaje. E si un foarte bun psiholog, m-a facut sa inteleg ca nu din vina mea am pierdut la un moment dat o sarcina si m-a ajutat atunci sa ma ridic moral, ca eram prabusita.

Cand sorocul s-a apropiat, a trebuit sa vin la Maternitatea Bucur, aflata sub jurisdictia Spitalului de Urgenta Sf. Ioan si localizata in sectorul 4, zona

Cenusiu de tanara mama

Zambeste si nimeni nu va sti cat esti de trist.

Trec zile in sir in care nu-ti vine sa iesi din casa, te izolezi complet de restul lumii. Nu mai pornesti un tv, nu mai asculti o muzica, nu mai ai pofta de mancare, n-ai rabdare si chef de musafiri, de nimeni si de nimic. N-ai mai vazut un film de nici nu mai tii minte cand. Prietenii de alta data si cei la care tii te-au cam uitat. Te-ntrebi permanent daca ai vreo vina pentru asta. Telefonul sta rece pe birou, nemiscat de o buna bucata de vreme. Cauti in casuta de mail si te izbesti de "Folderul nu contine niciun mesaj". Ai numai spamuri. Te imbarbatezi "hai, poate am vreun instant". Verifici. Nu ai. Intri pe Facebook. Nici aici n-ai mesaje. Doar un like ratacit la o poza veche, candva haioasa si o lista cu 178 de "prieteni". Lasi laptopul pe masa si te arunci pe canapea plangand.

Sursa foto 

Erai candva in priza de dimineata pana seara, inconjurata de oameni de tot felul, zambete si probleme de rezolvat urgent. Iti curgea sangele prin vene cu jet de cascada. Erai pe val, in plin succes. Te simteai importanta, iubita. Iti placea ce vezi in oglinda dimineata. Mereu vedeai ca o femeie frumoasa iti zambeste, chiar si ciufulita. Uneori radeai tu de ea. Radeati amandoua. Acum vezi numai o momaie desfigurata de tristete, imbracata neglijent, fara urme de fard de multa vreme, cu buze crapate si ochii adanciti in orbite, cu manichiura ciobita si parul ravasit. Ti se pare ca toate hainele au intrat la apa cu doua numere. Nici cheful de shopping de alta data nu se-arata. De cand n-ai mai colindat prin magazine?

N-ai pus geana pe geana asa cum trebuie de jumatate de an. Cand pui capul pe perna s-adormi vreme de un ceas, trei sferturi din timp te smiorcai necontrolat, certandu-te cu tine, facandu-ti procese de constiinta pentru nimicuri. Tot haosul din jur e provocat de tine. Si pentru ca afara ploua, tot vina ta e. Diseci tot ce nu-ti convine si imparti vina in stanga si in dreapta fara mila. Nu mai esti in stare sa cauti sursa problemelor, sa cauti solutii, ci doar imparti vina. Ti-ai pierdut din puteri si din stima de sine, transformandu-te treptat din micuta iubita in nevasta casnica cicalitoare, mereu tafnoasa si nemultumita din te-miri-ce. Realizezi ca asa e si plangi din nou.

Tragi de tine sa-ti revii. Pui mana pe telefon si