Paşi străini prin ploaie

Ploaia mocănească îmi spală cu picături de gheaţă paşii străini şi obrazul brăzdat de lacrimi seci. Alerg spre nicăieri, mă-nvârt în cerc. Nu-mi văd urmele, nu ştiu încotro mă-ndrept, sunt rătăcită într-o lume stranie. Merg înapoi sau înainte? Ţip şi m-agăţ de toate gardurile care-mi apar în cale. Îmi sfâşii rărunchii urlând, însă ploaia aşterne perdele surde peste restul lumii. Unde-au fugit cu toţii? Mi-e frig şi frică. E beznă din nou, fix când se întrezărea o rază timidă de lumină. 

M-aşez neputincioasă în colţul meu stingher. Valuri de întuneric îmi plesnesc tâmplele fără pic de milă. Răcnesc disperată, poate-o s-audă cineva jeluirea mea. Dar nimeni nu-şi abate ochii spre mine. Am devenit nălucă oare? M-am transformat în morman de durere şi nimănui nu-i trebuie, ştiu. Tremur de furie şi-mi caut din nou drum prin mlaştină şi tină, suflând în mâini. 

Mă mint că voi găsi cărarea înainte de crăpătul zorilor, că-mi voi spăla chinul din suflet cu zâmbete sincere şi braţe calde. Că voi fi EU din nou. Anevoie mă zbat să ies din hău. Mă lasă puterile şi-mi slăbeşte cugetul. Unde-s vracii rănilor mele, de ce m-au lăsat şi ei pradă demonilor din lumea mea smintită? 

Mi-e ciudă pe neputinţa şi zbuciumul meu. Piroane uriaşe ruginite ca frunzele toamnei mă ţintuiesc în loc şi răni adânci se-arată pe trupul meu. Îmi sângerează călcâiele, am unghiile mâinilor roase şi părul răvăşit de zbateri. Întind mâinile vlăguită, cerşesc ajutor, mă tângui şi mă rostogolesc anapoda, pe lângă potecă. M-aude oare cineva?! 

Poteca-i departe de mine, eu sunt pustiită de singurătate, abia am suflare. Găleţi imense de tristeţe interioară car în spinare, cocoşându-mă. Şi totuşi... cineva se uită acum spre mine. Mă vede oare? Mă aude? M-ajută să evadez din lumea mea cernită?

*Sursa foto: anxietyescape

Inferno - amenintarea iadului

Fictiune

Iad

Labirint

Molima

Ucidere in masa

Lacune psihice

Iubire pana la sacrificiu

Naivitate puerila

Furie crancena

Enigme

Razbunare

Nebunie

Oroare

Genunchi stransi, maini inclestate una intr-alta, puls intens, dragoste oarba, manipulare, arta, suspans, mister, moarte crunta, pedeapsa pentru faptele noastre, halucinatii si crampeie de amintiri. Cam astea-s principalele cuvinte cand vine vorba de filmul Inferno la a carei avanpremiera am fost joi seara in Grand Cinema Baneasa. 

"Adevărul poate fi întrezărit doar prin ochii morţii"

Pornind de la romanul lui Dan Brown, ecranizarea acestuia se vrea o continuare a Codului lui DaVinci si Ingeri si demoni, iar actiunea principala se invarte in jurul ideii de suprapopulare a Pamantului. Intr-un secol, acesta n-ar mai fi incapator, iar o decimare ar fi singura scapare a omenirii. Convins de aceasta idee, un biochimist devenit miliardar din patente biologice, Bertrand Zobrist (Ben Foster) a creat o molima similara ciumei bubonice, un virus extrem de periculos si ameninta ca il va utiliza curand, foarte curand, sa distruga cel putin jumatate din populatia globului. Adeptii "cultului" sau n-au intarziat sa apara, iar planurile oribile sunt gata sa fie executate. 

Totul se petrece sub forma unui puzzle urias care trebuie rezolvat contratimp. OMS si organizatii guvernamentale depun eforturi consistente sa stopeze planurile diabolice si il arunca in joc pe profesorul Robert Langdon (Tom Hanks), expert in simbolistica, alaturi de doctorita Sienna Brooks (Felicity Jones).

UNText delicios

Sursă foto

Prietenii de la Blogal Initiative, în cârdăşie cu Kerrygold România (producătorul irlandez de unt şi lactate obţinute de la vaci nestresate de creşterea impozitului pe iarbă), se ţin de şotii. Astfel că m-am trezit cu o provocare delicioasă, vor să le spun ce rol are untul în viaţa mea. M-am codit, m-am învârtit, n-am ştiut de unde să încep, sunt o căruţă de spus fiindcă untul mi-e prieten şi duşman, deopotrivă

Aşa că o să încep în stilul pedagogului de şcoală nouă al lui Caragiale. Doar că în loc de "ce iaşte muzica", am să întreb "ce iaşte untul" şi am să caut şi răspunsurile în articolul de azi. Untul iaşte... acela de-l "unji pă pită arsă" dimineaţa, când abia faci ochi după altă noapte zbuciumată şi nu nimereşti gura cănii să sorbi o înghiţitură de cafea. Pentru cei mai mulţi, da, acela-i untul. Dar pentru o mamă... ah, Doamne! Cât de diferit este untul pentru o mamă descurcăreaţă! N-aveţi idee! Am scotocit în cufărul meu de amintiri şi trucuri şi-o să vă împărtăşesc cu mare drag experienţele şi tainele pe care le am.

 Untul în viaţa de mamă, femeie şi copil râzgâiat (eu sau al meu pui) înseamnă cam aşa:

• juma' de găleată de lavabilă dată pe peretele de la living după ce moţata mea a avut o criză artistică şi mi-a creat o minunăţie de pictură murală cu niscaiva unt furat de pe masă;
• două nopţi nedormite, cărare bătută dormitor-baie şi scutece schimbate din oră în oră după un festin cu unt rânced, savurat de amândouă;
• o rochie albă din dantelă şi tul, făcută pe comandă, purtată cca 7 minute; mai exact, din dormitor până în bucătărie, la farfuria cu sandwich-uri, până m-am prins eu că-i prea linişte în casă;
• o oră de ţipete, urlete, tăvălit pe jos când i-am luat moţatei mele bucata de unt din care molfăia ca din biscuite şi i se scurgea până la coate. Cam aşa:

Fiică-mea mâncând unt cu mare poftă