joi, 9 februarie 2017

Cum arată folia de protecţie Smart după un an şi jumătate

Am văzut zilele trecute o reclamă cu foliile protectoare pentru smartphone de la Smart Protection şi mi-am adus aminte că n-am mai scris despre experienţa avută cu aceste folii. Vă povesteam în septembrie 2015 cum se montează foliile pe telefon, mă gândesc că v-ar fi util să ştiţi şi cum se comportă în timp foliile, dacă rezistă bine, dacă protejează telefonul sau am nemulţumiri. 

Cum probabil aţi intuit încă de atunci, mi-am pus folie tranparentă protectoare pe smartphone. Nu de alta, da' am acasă una bucată bebelină care ronţăie tot ce apucă, trânteşte orice îi pică în mâna şi e în culmea fericirii când aude vreun obiect cum face "poc-poc" pe pardoseală ori pereţi. Eu fac ochii ca ai melcului, înghit în sec şi îngaim din toţi rărunchii tradiţionala rugăciune fierbinte "Doamne, mulţam că am folie smart şi-i întreg telefonul, trăiască cine-a inventat minunăţia asta! Telefonul e
intact, fără nicio zgârietură, Bogdaproste!"



Cum arată telefonul după un an și jumătate de protecție cu folie Smart Protection


După atâta vreme de când mi-am montat folia (de fapt foliile, că am faţă-spate), cam aşa arată  telefonul meu:


Se poate vedea clar că nu are zgârieturi, folia de pe el arată aproape impecabil, doar colţul din dreapta sus e puţin dezlipit şi puţin pe margini, dar asta din vină mea. Obişnuiamsă îmi bag telefonul în buzunarul pantalonilor, de obicei foarte strânşi. Evident că acel proces de frecare nu putea fi atât de blând cu folia, însă a rezistat eroic. Nu mi s-a desfăcut niciodată mai mult de atât. O mai dezlipeam şi eu în încercarea de a scoate scamele şi mizeria adunată acolo, sub colţurile uşor ridicate, până mi-am dat seama că mai rău fac.




Ce am remarcat în tot acest timp de când am folie pe telefon


  • s-a păstrat claritatea şi transparenţa foliei, nu a căpătat aspect de celofan de pus peste serele de legume, e practic invizibilă; 
  • la atingere nici nu există vreo diferenţă faţă de perioada de dinaintea montării foliei, e ca şi cum n-ar fi, display-ul reacţionează la fel de rapid; 
  • cu toate că e folosit intens (e dual SIM), telefonul nu are zgârieturi deloc, la fel şi folia; am înţeles că datorită compoziţiei speciale a microparticulelor, micile zgârieturi "sevindecă" singure. Confirm. 
  • când am lipit-o, a aderat perfect, fără goluri de aer, fiind destul de elastică; în timp, nu s-a mişcat, n-a alunecat, e la locul ei, stratul de silicon îşi face treaba alături de celelalte 3 straturi (stratul de polimeri elastomperi de care spuneam mai sus că "vindecă zgârieturile", stratul de calitate optică şi cel de dispersare a şocurilor); 
  • am păstrat flaconul cu soluţie pentru curăţare pe care l-am avut în kitul de instalare, însă nu prea l-am folosit, mai la îndemână mi s-au părut blugii şi partea interioară a bluzelor, acestea fiind permanent "în dotare" :D ; 
  • materialul din care este făcută folia este foarte rezistent; am încercat la un moment dat să tai un colţ dezlipit cu o foarfecă şi a opus oarecare rezistenţă; în materialele de prezentare a produsului se specifică faptul că aceeaşi tehnologie se foloseşte şi pentru protecţia elicelor elicopterelor militare, în acest caz fiind de înţeles sintagma "folie cu grad militar"; 
  • deşi a suferit multe şocuri puternice directe, display-ul a fost protejat şi nu s-a spart. N-am încercat cu un ciocan, dar am bănuiala că ar ţine din moment ce a făcut faţă testelorfăcute de fiica-mea. :) ; 
  • culorile sunt la fel de vii ca atunci când folia era nouă, nu se deformează ca urmare a uzurii (îmbătrânirii) firești a foliei; 
  • investiţia e una foarte bună, costul de cca 60 de lei pentru o folie full body e perfect justificat, raportul calitate-preţ fiind unul foarte ridicat. O protecţie inteligentă de acest tip prezintă anduranţă pe lângă toate celelalte caracteristici, nu schimbi din lună în lună folia, deci nu mai plăteşti alţi bani pentru a-ţi proteja smartphone-ul. La un calcul simplu, investiţia pentru un telefon ca al meu pe aceeaşi perioadă este de cca 10 bani / zi (0.10 lei/zi). E mult? Nu-i nimic, timpul trece, suma zilnică va fi din ce în ce mai mică. Durata de viaţă mai mare scade costul considerabil. Aşa îţi dai seama de valoarea reală a unui produs.
Incă o dovadă a faptului că sunt mulțumită este recenzia pe care am lăsat-o pe site-ul Smart Protection la finalul anului trecut. Aruncați un ochi peste feedback-ul trimis direct magazinului, dacă nu mă credeti pe cuvânt. Am o folie Clasic Smart Protection, care se fixează "pe ud", dar există și o variantă premium, Ultra Smart Protection, cu lipire uscată, mai exact sticlă securizată. Bineînțeles, mai scumpă și mai bună, cu rezistență uriașă anti-șoc.

Când am intrat prima oară pe site-ul smartprotection.ro să-mi caut folie pentru telefon, nici nu mă gândeam că există atât de multe modele, o ofertă atât de variată. De unele mărci de telefoane nici n-am auzit, vă fac un prinstscreen că poate vă vin idei să va cumpăraţişi pentru modelele voastre. Văd că au şi folii pentru tablete, laptopuri, ceasuri etc. Îndrăzniţi şi daţi un click mai sus, găsiţi protecţii pentru aproape orice model de astfel de gadget-uri.



Ziceam la început că am vazut o reclamă, da' m-am luat cu vorba și am uitat: în perioada 10-14 februarie vor fi reduceri la foliile Smart Protection cu ocazia Zilei Îndrăgostiților / Valentine's Day. Așadar, profitaţi de ocazie şi încercaţi o folie protectoate pentru smartphone, o să-mi mulţumiţi pentru acest pont şi pentru că aţi descoperit cât de utilă e "folia magică". ;)

Să fiu un pic obraznică, îndrăznesc să spun că dacă tot o să cumpăraţi în perioada asta prezervative să va protejaţi... iubita / soţia / amanta (sau iubitul?!, că deh, am evoluat şi nu mai e cazul să ascundem bluza mov şi pantalonii roz), cumpăraţi şi o folie să vă protejaţi şi prietenul smartphone. Amândoi vă sunt alături zi de zi, nu?!

Eu, după atâta vreme, parcă simt nevoia de o schimbare şi până la finalul acestui an sigur am să-mi iau... alt telefon! Evident, și altă folie Smart!



Vă aştept cu impresii, să-mi povestiţi experienţa voastră cu aceste folii flexibile protectoare, pentru orice gadget aţi avea! Şi apăsaţi cu încredere butonul de share de mai jos, garantez că nu muşcă. :)


Sursa foto: arhivă personală

2 comentarii:

Hei, nu plecati inainte de a-mi spune doua vorbe! Pentru mine conteaza parerea voastra! :)