marți, 10 ianuarie 2017

Pusculita pe un an si alte 3 metode simple de economisire

Bun regasit!

La inceput de an, fiecare dintre noi isi face planuri pentru urmatoarea perioada, asterne visuri pe hartie, sperand ca banii ii vor ajunge pentru a le indeplini. Banii, eterna poveste, eternul neajuns. Oricat de mult castigam, niciodata parca nu-s destui. Am sa vorbesc azi putin despre cum ne putem indeplini obiectivele dramuind banii cu rabdare, economisind usor, fara mari eforturi.

1. Pusculita pe un an


Am imprumutat acum cativa ani de la americani o metoda foarte simpla de economisire: pusculita pe un an. La finalul celor 52 de saptamani, suma minima economisita este de 1400 lei. Ei, cum suna? Ce poti face cu 1400 lei? O vacanta, un obiect mult dorit, un tratament, un curs, un vis devenit realitate. Orice vrei TU.

Cum se face? Se ia un borcan mai mare, se face un orificiu in capac cam de 3-4 cm lungime (cat sa incapa o bancnota indoita), se inchide si se sigileaza cu banda adeziva. Se face un tabel cu 52 de saptamani in care vom nota ulterior, de fiecare data, suma depusa si data depunerii. Se printeaza pe coala A4 si se lipeste pe borcan. Arata cam asa (click pe poza pentru a o vedea mai mare):

tabel borcan economii un an
Tabel pusculita pe un an, detaliat pe 52 de saptamani. Printeaza si lipeste pe borcanul tau!

Regula de baza e urmatoarea: in saptamana 1 depunem 1 leu, in saptamana 2 depunem 2 lei, in saptamana 12 depunem 12 lei, in saptamana 39 depunem 39 lei samd. Deci vom depune minimum atatia lei cate saptamani au trecut. Sume mai mari vor fi depuse la final, in ultima luna, insa cred ca fiecare isi permite sa puna deoparte 200 lei fara sa i se para exagerat o data cine stie cand. La un calcul simplu, la final de an vom avea aproape 1400 lei. Dar cu siguranta suma va fi mult mai mare pentru ca in primele saptamani nu ne vom limita la a pune in pusculita 2-3-4 lei, ci vom pune mai mult. Nu vom simti greutate daca vom pune 10 lei in loc de 2, nu-i asa? 

miercuri, 28 decembrie 2016

Învață, copile...


Ne-a surprins in foto Daniela Costache (Little Things). Multumim!
... carte, să nu trudeşti pentru o strachină caldă! 
... să dăruieşti cu toată inima, zâmbind! 
... să-i respecţi pe cei din jurul tău, munca lor, sentimentele lor! 
... să trăieşti curat, cu mâinile şi sufletul neîntinate! 
... să protejezi pădurea, şi apele, şi nisipul, şi pământul pe care calci, şi viaţa! 
... să-i ajuţi pe cei aflaţi în nevoie!

duminică, 18 decembrie 2016

Ajutor pentru fetita unei educatoare din Popesti Leordeni (update)

Vezi UPDATE-urile in josul paginii (din 18, 19, 20, 21, 22 dec. 2016, 3 sept. 2017, 12 AUGUST 2018, 2 sept. 2019, martie 2020, septembrie 2020 ➕ 😢   )


Familia anunta ca in prezent e totul in regula, donatiile prin Asociatia Salveaza o Inima continua ca si pana acum. Multumiri pentru intelegere si scuze daca au fost produse neplaceri de orice natura!
https://salveazaoinima.ro/campaigns/iris-bratosin/

***
Asa-mi este de ciuda si ma umplu de ganduri murdare inaintea Craciunului! Da Dumnezeu copii cui nu-i pasa de ei, cui ii lasa flamanzi pe strazi si prin gunoaie, iar cui iubeste copiii, nu. 


Educatoarea Irina Bratosin de la gradinita Maria Natalia din Popesti Leordeni iubeste copiii si le dedica tot timpul si sufletul ei. Le-a indrumat pasii cu grija, s-a veselit cu ei, s-a daruit cu totul lor. Dar cand a fost sa se bucure de propriul copil, o fetita dragalasa, n-a putut. La nastere, micutul ingeras IRIS a fost diagnosticat cu cancer la coapsa stanga. A suferit la 4 saptamani o operatie, au fost inlaturate tesuturile canceroase de la nastere, insa cancerul a recidivat si in 13.12, la eco, s-a vazut si pe burtica, dar si alaturi de vechea operatie inca o tumora. Fetita a fost operata din nou ieri, 16 dec. La 2 ore de la operatie i-au fost depistate alte formatiuni tumorale in zona subratului, tumori care nu existau inainte de operatie. Cancerul evolueaza extrem de rapid. Din pacate, medicii din Romania nu mai pot face mare lucru, iar singura sansa la viata a ingerasului este o operatie si tratament la o clinica din strainatate URGENT. In cca 10 zile trebuie sa inceapa chimioterapia.




Va rog faceti-i un dar cat de mic, dati-i sansa de a-si bucura mamica, de a se vindeca si a avea o viata normala. 10 lei, 50 de lei, 100 lei sau orice alta suma mica pentru voi inseamna VIATA pentru ea. E foarte plapanda si mica, are abia 3 luni si jumatate de cand s-a nascut si tot atatea de chin.


Informatii si copii ale documentelor medicale aveti aici: www.facebook.com/alaturideiris sau la 0723053670 (Ana Unatinszki - www.facebook.com/ana.unatinszki) 
Exista si un event pe Facebook unde se liciteaza si banii se doneaza micutei https://www.facebook.com/events/186502208486681/
Mamica: www.facebook.com/irinush.maria
Tatal: https://www.facebook.com/mihai.bratosin


Puteti face donatii astfel:
1. transfer bancar
- cont euro: RO25INGB0000999906495193, Mihai Bratosin, ING Bank Bucuresti Centrala, Cod SWIFT: INGBROBU
- cont lei: RO97INGB0000999901446987 Bratosin Mihai, ING Bank


2. direct la Oratoriul Leonardo Murialdo de pe Drumul Fermei, Popesti Leordeni, duminica 18 dec., orele 14-18.30. Exista o urna speciala, coordoneaza Ana Unatinszki, parintii fiind in spital cu micuta.


3. faceti licitatii pe pagina de Facebook dedicata (vezi mai sus) sau in orice alt grup / pagina, castigatorul vireaza suma in contul tatalui micutei Iris, livrati produsul celui care a oferit o suma mai mare.

Later edit:
4. in acest week-end exista o urna si la Casuta Aventurilor din Popesti Leordeni, coordonator Ana Cozma (www.facebook.com/ana.anita.96780)


Multumesc!
---

PS. Rog share!






***

Update 18.12.16, ora 23.15


Cazul a fost prezentat si de catre doua televiziuni nationale, Prima TV si Realitatea TV. Iata mai jos un material video cu micuta floricica IRIS BRATOSIN


bebelus cancer 3 luni Popesti Leordeni


De asemenea, in cadrul targului de Craciun organizat la Oratoriul Leonardo Murialdo din Popesti Leordeni s-a strans suma de 10976 lei si 20 de euro.


Din pacate, tratamentele sunt extrem de costisitoare si cancerul evolueaza fulgerator. Pentru a avea rezultate pozitive si sanse la viata, micuta trebuie sa inceapa chimioterapia cel tarziu in 27 decembrie.  Suma minima estimata pentru tratamente este enorma, in jurul valorii de 60.000 euro, bani pe care familia nu-i are si nici nu-i poate accesa prin formularul E112 de la Ministerul Sanatatii din cauza timpului extrem de scurt (decontarea tratamentelor care nu se pot face decat in strainatate). Viata micutei atarna de ZILE nu se saptamani, nu se poate amana tratamentul.

In momentul de fata putem sa o ajutam prin donatii, astfel:

1. persoane fizice
- transfer bancar cont euro: RO25INGB0000999906495193, Mihai Bratosin, ING Bank Bucuresti Centrala, Cod SWIFT: INGBROBU
- transfer bancar cont lei: RO97INGB0000999901446987 Mihai, Bratosin, ING Bank Bucuresti Centrala, Cod SWIFT: INGBROBU
- numerar in Bucuresti si Popesti Leordeni la Ana Unatinszki (www.facebook.com/ana.unatinszki, 0723053670)
- numar de SMS incepand de maine 19.12.16 (revin cu informatia) Later edit: NU EXISTA inca
- online cu cardul si PayPal in contul Asociatiei Salveaza o Inima (https://salveazaoinima.ro/campaigns/iris-bratosin/



2. persoanele juridice

- transfer bancar cont euro: RO25INGB0000999906495193, Mihai Bratosin, ING Bank Bucuresti Centrala, Cod SWIFT: INGBROBU
- transfer bancar cont lei: RO97INGB0000999901446987 Mihai, Bratosin, ING Bank Bucuresti Centrala, Cod SWIFT: INGBROBU
- redirectionare 20% din impozitul pe profit in contul Asociatiei Salveaza o Inima (https://salveazaoinima.ro/campaigns/iris-bratosin/


Orice mana intinsa este binevenita! Puteti lua legatura cu Ana Unatinszki pentru alte tipuri de donatii.


Haideti s-o ajutam pe micuta sa traiasca! Daca nu puteti dona, macar faceti cunoscut cazul! 
Va multumesc impreuna cu ingerasul de mai jos. 




***

Update 19.12.16, ora 23.50

E incredibil cum se misca lucrurile in cazul micutei IRIS, iar solidaritatea oamenilor e coplesitoare. La doar 3 zile de la ultima operatie, oameni cu suflet au fost sensibilizati de drama familiei Bratosin si infaptuiesc minuni, dand sperante parintilor si familiei. 

Sunteti minunati, dragilor! Fiecare banut peste banut inseamna o noua sansa, inseamna o imbratisare in plus pentru tatal Mihai, un colier de manute calde in jurul gatului mamicii Irina. Datorita sprijinului vostru, familia ingerasului capata putere si curaj.

In acest moment se afla in discutii foarte avansate cu Bambino Gesu - Spitalul Vaticanului si cel mai probabil se va pleca spre Roma joi 22 decembrie, de indata ce se primesc documentele medicale din Romania, de la Spitalul Marie Curie.  De la clinica din Paris inca nu au primit un raspuns concret. Dupa primele investigatii de acolo se vor stabili costurile, etapele urmatoare, planul de tratament, pasii de urmat. Tot atunci, parintii vor avea un document oficial care sa ateste ca se accepta formularul E122 al Ministerului Sanatatii din Romania, iar taticul Mihai va reveni in tara pentru a indeplini formalitatile necesare eliberarii E112. 

Dar indiferent ce se va intampla cu formularul, micuta IRIS va incepe tratamentul, nu poate sa astepte nicio secunda in plus. Boala e necrutatoare. Va reamintesc, din 8 decembrie pana in 13 decembrie, i-a recidivat cancerul, a fost operata in 16 decembrie si la 2 ore de la operatie i-a fost identificata inca o tumora in zona axilei. 

Asadar, sa ne unim fortele si sa o ajutam sa stranga cei 60.000 de euro, suma estimata ca fiind suma minima necesara. Cu siguranta, dupa operatiile si tratamentele din strainatate, micuta va avea nevoie de recuperare si totul de face numai pe bani. 

Pentru donatii, raman valabile conturile de la update-ul din 18.12, de mai sus. Din pacate, numar de SMS pentru donatii inca NU exista. A fost o promisiune pentru astazi, insa nu s-a concretizat. Circula pe grupurile de socializare numarul 8832, insa donatiile facute la acest numar NU ajung la Iris. Va rog sa urmariti sursele de informare oficiale pentru ca donatiile voastre sa ajunga acolo unde trebuie. Gasiti link-urile in acest articol, mai sus.

Am speranta ca impreuna vom reusi sa aducem bucurie familiei greu incercate. Azi s-au alaturat cauzei DJ-ii Radio ZU, Mihai Morar si Daniel Buzdugan, in cadrul proiectului Orasul Faptelor Bune din Piata Universitatii din Bucuresti. A fost in direct prin telefon taticul Mihai Bratosin, iar ulterior mai multi ascultatori au facut donatii impresionante. Si nu vorbim neaparat de sume, ci de gestul lor. Din mult sau din putin, si-au rupt de la gura pentru a oferi speranta si sclipire in ochii tinerilor parinti, schimband lacrimile amare in lacrimi de bucurie. Iata imaginile mai jos, nu e loc de cuvinte. Maine o vom asculta si pe Irina, mamica frumoasa si buna a ingerasului.



Tot astazi, cazul a fost prezentat in cadrul principalului jurnal de stiri al postului Antena 1, la Observatorul orei 19.



Joi, 22 decembrie, la Oratoriul Leonardo Murialdo de pe Drumul Fermei, Popesti Leordeni, va avea loc un eveniment caritabil organizat de zana buna Alina Teianu Cocioran (https://www.facebook.com/alina.teianu) si ingerul in carne si oase Ana Unatinszki (www.facebook.com/ana.unatinszki). Vor fi alaturi de noi Andra Gogan (o stiti cu totii, este vocea Plusicai si a Printesei Sofia), Grupul Fargolino si Corul Adagio, vom dansa pe ritmurile trupei Amicii, dar si cu Toria&Gabi, cu numeroase premii nationale si internationale. Si fiindca Iris este inconjurata de magie, va fi alaturi de noi si cunoscutul magician Bogdan Muntean. Mamicile fac prajituri si pregatesc o multime de surprize. Banii pentru bilete (10-15 lei / persoana) vor fi donati in totalitate lui IRIS. Daca sunteti din Bucuresti sau Popesti Leordeni, sunteti asteptati in intervalul orar 18.30 - 20.30 la un eveniment memorabil. Detalii aici: https://www.facebook.com/events/1201463469935473/


Micuta floricica IRIS va multumeste pentru generozitate cum stie ea mai bine, zambind nevinovat si pur de pe un pat de spital, cu 100% dragoste! Va multumesc si eu! Continuati sa dati vestea mai departe!



Update 20.12.16, ora 11


Am o veste minunata! Joi dimineata, micuta Iris va pleca spre Roma! Ne-a confirmat mamica Irina azi la Radio ZU, in cadrul evenimentului #OrasulFaptelorBune, cu Morar si Buzdugan. Multumim pentru tot ajutorul!




Update 20.12.16, ora 11.30


S-au strans pana acum 30.000 de euro, jumatate din suma minima necesara tratamentelor micutei IRIS. Multumiri din suflet! Continuati sa fiti #AlaturiDeIris :)



Update 21.12.2016, ora 1.40


PANA LA SOLUTIONAREA UNOR SITUATII CONTRACTUALE APARUTE INTRE FAMILIA BRATOSIN SI ASOCIATIA SALVEAZA O INIMA, SE SISTEAZA DONATIILE PRIN ACEASTA ASOCIATIE! 

Update 21.12.2016, ora 10.30


Familia anunta ca in prezent e totul in regula, donatiile prin Asociatia Salveaza o Inima continua ca si pana acum. Multumiri pentru intelegere si scuze daca au fost produse neplaceri de orice natura!



Update 22.12.2016, ora 15.30


Oameni dragi, "INGERII lui IRIS", asa cum va numeste mamica lui IRIS pe buna dreptate, cu mainile voastre ati facut minuni. Micuta floricica a ajuns cu bine astazi la Roma, e in grija medicilor de la o clinica dotata cu aparatura de ultima generatie, Spitalul Vaticanului - Bambino Gesu. I se refac analizele, acum soarta micutei e in mainile Domnului.

Sa ne rugam sa se intoarca sanatoasa acasa, sa-si colinde gangurind familia de Craciunul viitor si bineinteles pe Ana Unatinszki, prietena de nepretuit a familiei, cea care s-a implicat trup si suflet in actinea de strangere de fonduri si nu numai. E prima oara cand face asta, nefiind "de meserie", insa s-a descurcat remarcabil. Diseara ea va asteapta in numar cat mai mare la Oratoriul Leonardo Murialdo (Popesti Leordeni) alaturi de Alina Teianu Cocioran la un spectacol caritabil dedicat lui IRIS.



Pana azi la pranz, in doar cateva zile, s-au strans cam 80.000 euro (in conturile tatalui + conturile Asociatiei Salveaza o Inima), la care se adauga suma de 18.262 euro adunata banut cu banut in urna Radio ZU din Piata Universitatii, la Orasul Faptelor Bune. Solidaritatea a fost extraordinara, n-am vazut niciodata, la niciun caz de acest fel, sa se stea la coada pentru a se face o donatie. MULTUMESC e prea sarac pentru a descrie recunostinta pentru aceste gesturi de bunatate, pentru sansa la viata oferita acestei fetite dragalase. SANATATE fiecaruia, e cea mai valoroasa!



Update 3 sept. 2017, ora 10



Iris, micuta luptatoare, a impinit ieri 1 an. Izvor nesecat de putere, indarjire, veselie si dragoste, floricica a reusit sa atinga inimi de piatra, sa uneasca oameni de neclintit, sa faca imposibilul posibil.

La multi ani, minune mica! Irina, Mihai, stalpii ei de sprijin neconditionat, fiti mandri de ea si fericiti cu totii o viata intreaga! Sunteti frumosi tare! :*








MULTUMESC voua, tuturor celor care i-ati fost alaturi lui Iris in acest an greu. Sanatate! 





UPDATE 12.08.2018

Cea mai asteptata veste a venit vineri 8.08.18, in postul Sfintei Maria. Minune cereasca, ingerasul Iris, dupa 707 zile de chin si lupta cu boala, este in remisie completa, NU MAI ARE IN CORP CELULE CANCEROASE! 

Multumesc din tot sufletul pentru ca i-ati fost alaturi in orice mod posibil. Sanatate ei, sanatate voua!





Update 2.09.2019

Azi, micuta luptatoare IRIS a implinit 3 anisori. Ieri am avut bucuria sa sarbatorim impreuna aniversarea ei. E o dulceata de fetita! La multi ani, inger scump! <3 nbsp="" p="">





UPDATE martie 2020

Speram din tot sufletul ca IRIS sa fi invins pe deplin cancerul. Din pacate, la cumpana dintre ani, IRIS a plecat din nou spre Roma. S-a confirmat o recidiva la nivel cerebral. A fost operata de urgenta, iar acum a reluat lupta grea. Ne rugam sa invinga si de data asta IRIS, dar pentru totdeauna. 



UPDATE septembrie 2020


Cuvintele sunt de prisos cand lacrimile se innoada sub barbie... La 20 septembrie, minunea IRIS Bratosin a plecat spre Ceruri. Zbor lin, ingeras! Vegheaza de Sus asupra parintilor tai atat de indurerati... :( 

Iar voua celor ce i-ati fost alaturi in acesti 4 ani, va multumesc! Mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru ca IRIS să aibă parte de dragostea familiei ei, să crească lângă MAMI și TATI. Voi le-ați dăruit TIMP cu fiecare leu donat. Irina si Mihai au fost cei mai buni si iubitori parinti pe care ii putea avea orice copil!   Putere, dragilor! 

https://www.facebook.com/815328108605459/posts/1816119011859692/
#IrisBratosin #deces


*Fotografiile si materialele video nu-mi apartin

duminică, 11 decembrie 2016

13 cadouri pentru oamenii dragi tie de la cei dragi mie

De cum a batut gongul ceasul intai al zilei de 1 decembrie, cu totii intram in fibrilatii. Si nu pentru ca am fi din cale afara de patrioti, mari iubitori de neam, glie si tricolor, ci pentru ca incepe luna cadourilor si negresit vom scotoci prin magazine, vom rupe banda internetului, vom intreba in stanga si-n dreapta "ce cadou sa-i iau lui X, Y, Z, Aa, Bb..Xx, Yy, Zz, Aaa...?" Se strange o lista interminabila cu oameni dragi carora TREBUIE sa le aduci aminte cat sunt de speciali pentru tine. Pica cerul daca nu le daruiesti ceva, o sa-ti stea sarmaua-n gat in ziua de Craciun daca n-ai dat tuturor daruri cat de mici.

Pentru ca nici eu nu fac exceptie de la regula, mi-am stors creierii in cautare de cadouri potrivite pentru Craciun 2016. Pornind in spiritul "hai sa-i spijinim pe producatorii locali", mi-am aruncat o privire prin batatura mea de pe Facebook si mi-am dat seama ca-s inconjurata de oameni asa de faini si talentati, care cu mainile lor fac minuni si minunatii, numai bune de daruit de sarbatori. De multe ori alergam aiurea, fara sa vedem ca frumosul si valoarea sunt fix sub ochii nostri, ca oamenii dragi noua pot oferi bucurie si altora. Si recomandandu-i mai departe, cu incredere, le aducem un strop de lumina in suflet. 

Aceasta postare e darul meu pentru prietenii de pe Facebook si din viata reala, stiu ce pot oferi si ca fac bine ceea ce fac. Asadar, lista mea de recomandari de cadouri de Craciun arata cam asa (ordinea e aleatorie, sa nu-mi sara nimeni la beregata!):


1. Cutii de amintiri, albume foto si obiecte personalizate, lucrate manual

Cutiile de amintiri sunt cufere din lemn pictate cu migala si talent de Elena, o mamica tanara, cu multe idei frumoase. In ele se pot pastra pentru anii ce vor veni lucrurile de suflet, adevarate comori peste timp (fotografii de familie in format print, hainute ale bebelusilor, lucruri primite in dar altadata, bijuterii cu valoare sentimentala, obiecte de colectie etc.). Stii bine cate emotii te trec atunci cand revezi fotografii sau lucruri vechi! Atunci, ofera un dar de suflet creat cu sufletul. Daca o cutie de amintiri nu se potriveste manusa, dar totusi ai vrea obiecte personalizate, da-i mesaj Elenei. Sigur veti afla impreuna o solutie. O poti gasi pe Facebook ca Yoyo Boutique (www.facebook.com/YoYoBoutiqueHandmadeWithLove) sau pe noul site www.yoyoboutique.ro
Cutia mea de amintiri arata cam asa si am comandat-o nmotatei mele cand a implinit un anisor:



2. Genti si plicuri din hartie, model unicat

Se ia una bucata Mihaela, i se dau niste reviste cu hartie dublu cretata / lucioasa si ea are grija sa-mpatureasca foaie cu foaie pana ies niste gentute cochete cum n-au fost altele. Ma rog, nu-i musai sa-i dai hartia, are ea sigur grupul ei de babe cititoare de reviste de fashion care o ajuta, zi-i doar ca vrei un plic nou pentru petrecerea din seara de Revelion. Sau poate vrei o geanta de mers de Craciun la biserica "The Silver Church" si-i musai sa le impresionezi pe celelalte enoriase. Fie ca vrei o geanta pentru tine sau vrei s-o faci cadou (sau orice alta ocazie ai nevoie), da comanda si bucura-te sa primesti un accesoriu unicat, rezistent, impermeabil, cu sau fara bareta/lant, cu inchidere in fermoar sau capsa, oricum vrei tu. Iata cateva modele mai jos. Poti vizita pagina de Facebook www.facebook.com/plicuri.genti.handmade





3. Manichiura cu gel

Tot pentru doamne e si cadoul urmator, o manichiura cu gel. Corina e nerabdatoare sa-si puna ideile crete in aplicare si sa rasfete niste unghiute atat de obosite dupa curatenia dinaintea sarbatorilor. Asadar, daca ai o prietena, colega, vecina, iubita, amanta, ruda pana la gradul a V-lea purtatoare de fusta, trimite-o in Titan la Corina. A inceput deja sa creeze modele de manichiura de Craciun. Vezi mai multe poze pe Facebook, eu las doar 3 mai jos. 





4. Masaj la domiciliu


miercuri, 19 octombrie 2016

Paşi străini prin ploaie

Ploaia mocănească îmi spală cu picături de gheaţă paşii străini şi obrazul brăzdat de lacrimi seci. Alerg spre nicăieri, mă-nvârt în cerc. Nu-mi văd urmele, nu ştiu încotro mă-ndrept, sunt rătăcită într-o lume stranie. Merg înapoi sau înainte? Ţip şi m-agăţ de toate gardurile care-mi apar în cale. Îmi sfâşii rărunchii urlând, însă ploaia aşterne perdele surde peste restul lumii. Unde-au fugit cu toţii? Mi-e frig şi frică. E beznă din nou, fix când se întrezărea o rază timidă de lumină. 

M-aşez neputincioasă în colţul meu stingher. Valuri de întuneric îmi plesnesc tâmplele fără pic de milă. Răcnesc disperată, poate-o s-audă cineva jeluirea mea. Dar nimeni nu-şi abate ochii spre mine. Am devenit nălucă oare? M-am transformat în morman de durere şi nimănui nu-i trebuie, ştiu. Tremur de furie şi-mi caut din nou drum prin mlaştină şi tină, suflând în mâini. 

Mă mint că voi găsi cărarea înainte de crăpătul zorilor, că-mi voi spăla chinul din suflet cu zâmbete sincere şi braţe calde. Că voi fi EU din nou. Anevoie mă zbat să ies din hău. Mă lasă puterile şi-mi slăbeşte cugetul. Unde-s vracii rănilor mele, de ce m-au lăsat şi ei pradă demonilor din lumea mea smintită? 

Mi-e ciudă pe neputinţa şi zbuciumul meu. Piroane uriaşe ruginite ca frunzele toamnei mă ţintuiesc în loc şi răni adânci se-arată pe trupul meu. Îmi sângerează călcâiele, am unghiile mâinilor roase şi părul răvăşit de zbateri. Întind mâinile vlăguită, cerşesc ajutor, mă tângui şi mă rostogolesc anapoda, pe lângă potecă. M-aude oare cineva?! 



Poteca-i departe de mine, eu sunt pustiită de singurătate, abia am suflare. Găleţi imense de tristeţe interioară car în spinare, cocoşându-mă. Şi totuşi... cineva se uită acum spre mine. Mă vede oare? Mă aude? M-ajută să evadez din lumea mea cernită?



*Sursa foto: anxietyescape


sâmbătă, 15 octombrie 2016

Inferno - amenintarea iadului


Fictiune
Iad
Labirint
Molima
Ucidere in masa
Lacune psihice

Iubire pana la sacrificiu
Naivitate puerila
Furie crancena
Enigme
Razbunare
Nebunie
Oroare

Genunchi stransi, maini inclestate una intr-alta, puls intens, dragoste oarba, manipulare, arta, suspans, mister, moarte crunta, pedeapsa pentru faptele noastre, halucinatii si crampeie de amintiri. Cam astea-s principalele cuvinte cand vine vorba de filmul Inferno la a carei avanpremiera am fost joi seara in Grand Cinema Baneasa. 

"Adevărul poate fi întrezărit doar prin ochii morţii"


Pornind de la romanul lui Dan Brown, ecranizarea acestuia se vrea o continuare a Codului lui DaVinci si Ingeri si demoni, iar actiunea principala se invarte in jurul ideii de suprapopulare a Pamantului. Intr-un secol, acesta n-ar mai fi incapator, iar o decimare ar fi singura scapare a omenirii. Convins de aceasta idee, un biochimist devenit miliardar din patente biologice, Bertrand Zobrist (Ben Foster) a creat o molima similara ciumei bubonice, un virus extrem de periculos si ameninta ca il va utiliza curand, foarte curand, sa distruga cel putin jumatate din populatia globului. Adeptii "cultului" sau n-au intarziat sa apara, iar planurile oribile sunt gata sa fie executate. 

Totul se petrece sub forma unui puzzle urias care trebuie rezolvat contratimp. OMS si organizatii guvernamentale depun eforturi consistente sa stopeze planurile diabolice si il arunca in joc pe profesorul Robert Langdon (Tom Hanks), expert in simbolistica, alaturi de doctorita Sienna Brooks (Felicity Jones).

duminică, 2 octombrie 2016

UNText delicios

Sursă foto
Prietenii de la Blogal Initiative, în cârdăşie cu Kerrygold România (producătorul irlandez de unt şi lactate obţinute de la vaci nestresate de creşterea impozitului pe iarbă), se ţin de şotii. Astfel că m-am trezit cu o provocare delicioasă, vor să le spun ce rol are untul în viaţa mea. M-am codit, m-am învârtit, n-am ştiut de unde să încep, sunt o căruţă de spus fiindcă untul mi-e prieten şi duşman, deopotrivă

Aşa că o să încep în stilul pedagogului de şcoală nouă al lui Caragiale. Doar că în loc de "ce iaşte muzica", am să întreb "ce iaşte untul" şi am să caut şi răspunsurile în articolul de azi. Untul iaşte... acela de-l "unji pă pită arsă" dimineaţa, când abia faci ochi după altă noapte zbuciumată şi nu nimereşti gura cănii să sorbi o înghiţitură de cafea. Pentru cei mai mulţi, da, acela-i untul. Dar pentru o mamă... ah, Doamne! Cât de diferit este untul pentru o mamă descurcăreaţă! N-aveţi idee! Am scotocit în cufărul meu de amintiri şi trucuri şi-o să vă împărtăşesc cu mare drag experienţele şi tainele pe care le am.

 Untul în viaţa de mamă, femeie şi copil râzgâiat (eu sau al meu pui) înseamnă cam aşa:


  • juma' de găleată de lavabilă dată pe peretele de la living după ce moţata mea a avut o criză artistică şi mi-a creat o minunăţie de pictură murală cu niscaiva unt furat de pe masă;
  • două nopţi nedormite, cărare bătută dormitor-baie şi scutece schimbate din oră în oră după un festin cu unt rânced, savurat de amândouă;
  • o rochie albă din dantelă şi tul, făcută pe comandă, purtată cca 7 minute; mai exact, din dormitor până în bucătărie, la farfuria cu sandwich-uri, până m-am prins eu că-i prea linişte în casă;
  • o oră de ţipete, urlete, tăvălit pe jos când i-am luat moţatei mele bucata de unt din care molfăia ca din biscuite şi i se scurgea până la coate. Cam aşa:
Fiică-mea mâncând unt cu mare poftă

vineri, 23 septembrie 2016

Nu-i totul pierdut, tinerii încă merg la teatru

Plouă mărunt, tomnatic. Vântul îmi aleargă haotic prin plete. Morocănoasă şi grăbită, îmi fac loc printre bălţile oraşului, în căutarea unui loc cu mai puţină apă tulbure. Abia ridic privirea când şi când, să nu mă ciocnesc de vreun trecător pitit sub o umbrelă sobră. Nu mai aud claxoanele isterice, nici zgomotul străzii. Aud în schimb o voce plăpândă care mă opreşte preţ de o clipă. Nu înţeleg murmurul. Mi-e rece şi abia aştept să ajung acasă la pitica mea dragă. Totuşi... 


- Mă scuzaţi, ştiţi unde e Teatrul Metropolis? mă reţine din nou vocea necunoscută, insisent şi clar. 


Ştiu cu siguranţă unde e, însă pe moment am uitat complet, nu reuşesc să-mi amintesc neam. Grămezi de informaţii s-au cuibărit în mintea mea, s-au amestecat şi nu izbutesc să le sortez. Mă uit în jur, poate mă pot orienta. Sunt la Piața Universității. În spatele meu e Teatrul Naţional. Cinci metri mai la stânga e Teatrul Foarte Mic. Bulandra e la câteva minute de mers pe jos de aici, pe străduţele întortocheate. Odeon e pe cealaltă parte a bulevardului, spre Victoriei. Teatrul de Comedie e în centrul vechi al oraşului, la vreo cinci minute depărtare. Pentru Nottara fac dreapta şi ţin bulevardul. Dacă merg înspre Cişmigiu, dau de Teatrul Elisabeta. Dar Metropolis?! Ah, tot nu-mi amintesc. 

joi, 15 septembrie 2016

Teza la franceza

Zarva unei dimineti a fost intrerupta brusc de o voce domoala si o prezenta semeata in sala de clasa. Toti ochii s-au indreptat spre usa de la intrare. Eram cu totii precum melcii de parca era prima oara cand cineva ne dadea binete. De fapt, cineva ne saluta cumva aparte,  intr-o limba noua, necunoscuta, neauzita pana atunci. Dar suna asa de interesant!

Un domn profesor nu foarte inalt, usor grizonat, cu trasaturi calde s-a asezat la catedra, fix langa banca mea. Nu mai facusem ore cu altcineva in afara de Doamna Invatatoare si toata curiozitatea din lume s-a concentrat intre cei patru pereti ai salii de clasa. Ii studiam fiecare miscare, fiecare gest, fiecare vorba. Emana o blandete incredibila, asemeni acelor bunici care-s in cale afara de bucurosi cand nepotii ii intreaba tainele lumii si le explica acestora de-a fir a par tot ce stiu, cu multa, multa dragoste. Era departe de varsta bunicilor, insa avea acelasi aer dulce si aceeasi dorinta de a impartasi cu noi, scolarii, tot ce am fi vrut sa aflam. 

Ne-am dumirit repejor ca dumnealui avea sa ne predea tainele limbii franceze. Printre primele expresii invatate au fost formulele de salut. Mi-aduc aminte si acum cu cata gratie ne spuna dimineata "Bonjour, MES élèves!". Eram AI DUMNEALUI. Si era al nostru. Ne-a sadit in suflet nu doar limba franceza ci si repere de viata indispensabile oricarui individ. Am invatat impreuna respectul si increderea de sine, reguli de conduita nu doar in clasa ci si in lume, principii morale. Totul prin joaca, veselie, cantece si poezii haioase. Arar se incrunta cand cineva era necuviincios, ridicand o spranceana. L-am asemuit multa vreme cu Domnu Trandafir. Si acum mai cred ca a fost Domnu Trandafir al scolii mele, al copilariei lipsite de griji pe bancile roase de vreme.

Din cand in cand, ii fredonez copilei mele cantece in limba franceza invatate in primii ani de scoala, cu peste 20 de ani in urma. N-am uitat niciun cuvant, sunt la fel de vii in mintea mea. Am sorbit invataturile Domnului Profesor, mi le-am intiparit bine in suflet, la fel cum mi l-am urcat pe un piedestal pe dumnealui. Are un loc aparte, castigat meritat. 

Toti anii in care mi-a daruit invatatura au fost pentru Domnul Profesor o neintrerupta teza, muncita pe branci, sapata cu sudoare si presarata cu multa dragoste pentru elevi. O teza pe care fiecare elev o poate corecta si nota dupa propriile masuri si valori. M-am gandit indelung ce nota sa-i acord, am masurat la microscop fiecare paragraf al tezei, fiecare fila a lucrarii uitandu-ma la mine, omul de azi. Sunt oglinda muncii dumnealui. Azi, intr-o zi speciala, a aniversarii Domnului Profesor, am sa fac publica nota mea formata nu din cifre ci din 11 litere, ca in scoala primara: VA MULTUMESC!

marți, 13 septembrie 2016

Sub stăpânirea lui 13

marti 13 black cat ghinion noroc
Sursă foto
13! Sau XIII. Sau treisprezece. Ori treişpe. Câteodată 12+1. O duzină şi 1/12 din altă duzină. Dama de pică, vecină valetului. Uneori 1 după amiază. Radical din 169. Primul număr prim format din două cifre diferite, la rândul lor numere prime: 1 şi 3. Ultima piesă lajocul de rummy. 3 la puterea a doua adunat cu 2 la pătrat. Spaima superstiţioşilor. Numărul detestat de americani şi rar întâlnit peuşa lor de la intrare. 31 citit de la coadă la cap. Simbolul grafic al pisicii negre.


Ştiu, eşti nedumerit ce-i cu atâta 13 în articolul de azi. Hai să te luminez: începe SuperBlog, ediţia aXIII-a la 1 octombrie şi-mi anunţ participarea cu surle şi trâmbiţe azi, marţi 13, ora 13.


Mă declar în pană gravă de idei geniale, generatoare de articole de 100 de puncte, însă lista scurtă a sponsorilor îmi dă apă la moară şi mă-mbie să-mi ascut creionul. E musai să le şterpelesc măcar un premiu stimabililor (în)juraţi şi să urc în top 13.


Momentan sunt 10 sponsori anunţaţi, unul mai fălos ca altul. Totuşi, parcă văd că mai scoate Claudia din mânecă încă vreo trei sponsori zbanghii şi veseli sau stoarce din pământ, din iarbă verde încă 3 probe de la cei deja intraţi în horă. Nu de alta, da' să nu strice feng-şuiu' ediţiei 13. 




13 motive să particip la SuperBlog 2016



    logo superblog
  1. dacă am participat deja la 3 ediţii, trebuie să mai particip la încă 1, pentru că 1 şi 3 puse alături formează 13
  2. cercetătorii britanici spun că dacă nu-ţi foloseşti creierul la maxim, se stafideşte; nu risc să am un creier în stare flască, atrofiat
  3. 1 octombrie pică sâmbătă, deci începem cu o pauză de relaxare, doar n-o să scriem în week-end. Pauzele lungi şi dese...
  4. primele note apar abia după ce am înscris articolul cu nr. 3, suficient cât să mă ambiţioneze să continui chiar dacă la proba 1 am o notă de să se spele pe cap tot neamul juriului; uh, iar cifrele 3 şi 1!
  5. pot să mă laud că sunt participantă într-un concurs serios, cu tradiţie: a XIII-a rundă de confruntări superblogosferice
  6. la proba 13 de primăvara trecută, cea propusă de Salon du Mariage Toujurs l'Amour, am fost câştigătoare. L-am înviat pe Don Corleone pe ritm de tarantelă şi m-am ales cu un voucher de relaxare la Complex Săftica
  7. vreau să mă bat în idei cu câştigătorul celui de-al XIII-lea trofeu SuperBlog, să-l învăţ minte şi data viitoare să nu mai aibă tupeul să concureze cu mine! Am mintea odihnită şi-o să scriu pentru SuperBlog şi când voi aştepta poştaşul să-mi aducă pensia pe prispa casei.
  8. scap de dat cu mopul şi de bucătărit timp de 2 luni (mă rog, încă negociez cu fiica-mea situaţia asta)
  9. sper să fie gala sponsorizată de Ryanair şi să ne facă supriza de a o organiza în Croaţia, dar nu în oraşul omonim cu moneda botswaneză. M-am răzgândit, accept şi acel oraş-cetate. În fond, orice femeie trebuie să ajungă acolo măcar o dată-n viaţă.
  10. dacă n-o să câştig nimic toamna asta, mai am timp să învăţ o poezie frumoasă pentru Moş Crăciun. Ştiu că el nu e chitros, mi-o oferi măcar o bomboană pe băţ în schimbul poeziei "Moş Crăciun, ce ai în sac?".
  11. cresc exponenţial traficul pe blog, voi avea minimum 10 vizitatori în plus: membrii juriului
  12. am şansa de a-mi resuscita vocabularul de cartier când voi primi răspuns la contestaţii
  13. întreruperea bruscă a administrării de adrenalină superblogosferică poate crea sevraj, mai ales când cu doar o ediţie în urmă am avut supradoze la 12 probe din 16, fix la ora 23.59, ora la care mi-am înscris articolele în platformă. Să nu rămân cu sechele, Doamne fere'!