Teza la franceza

Zarva unei dimineti a fost intrerupta brusc de o voce domoala si o prezenta semeata in sala de clasa. Toti ochii s-au indreptat spre usa de la intrare. Eram cu totii precum melcii de parca era prima oara cand cineva ne dadea binete. De fapt, cineva ne saluta cumva aparte,  intr-o limba noua, necunoscuta, neauzita pana atunci. Dar suna asa de interesant!

Un domn profesor nu foarte inalt, usor grizonat, cu trasaturi calde s-a asezat la catedra, fix langa banca mea. Nu mai facusem ore cu altcineva in afara de Doamna Invatatoare si toata curiozitatea din lume s-a concentrat intre cei patru pereti ai salii de clasa. Ii studiam fiecare miscare, fiecare gest, fiecare vorba. Emana o blandete incredibila, asemeni acelor bunici care-s in cale afara de bucurosi cand nepotii ii intreaba tainele lumii si le explica acestora de-a fir a par tot ce stiu, cu multa, multa dragoste. Era departe de varsta bunicilor, insa avea acelasi aer dulce si aceeasi dorinta de a impartasi cu noi, scolarii, tot ce am fi vrut sa aflam. 

Ne-am dumirit repejor ca dumnealui avea sa ne predea tainele limbii franceze. Printre primele expresii invatate au fost formulele de salut. Mi-aduc aminte si acum cu cata gratie ne spuna dimineata "Bonjour, MES élèves!". Eram AI DUMNEALUI. Si era al nostru. Ne-a sadit in suflet nu doar limba franceza ci si repere de viata indispensabile oricarui individ. Am invatat impreuna respectul si increderea de sine, reguli de conduita nu doar in clasa ci si in lume, principii morale. Totul prin joaca, veselie, cantece si poezii haioase. Arar se incrunta cand cineva era necuviincios, ridicand o spranceana. L-am asemuit multa vreme cu Domnu Trandafir. Si acum mai cred ca a fost Domnu Trandafir al scolii mele, al copilariei lipsite de griji pe bancile roase de vreme.

Din cand in cand, ii fredonez copilei mele cantece in limba franceza invatate in primii ani de scoala, cu peste 20 de ani in urma. N-am uitat niciun cuvant, sunt la fel de vii in mintea mea. Am sorbit invataturile Domnului Profesor, mi le-am intiparit bine in suflet, la fel cum mi l-am urcat pe un piedestal pe dumnealui. Are un loc aparte, castigat meritat. 

Toti anii in care mi-a daruit invatatura au fost pentru Domnul Profesor o neintrerupta teza, muncita pe branci, sapata cu sudoare si presarata cu multa dragoste pentru elevi. O teza pe care fiecare elev o poate corecta si nota dupa propriile masuri si valori. M-am gandit indelung ce nota sa-i acord, am masurat la microscop fiecare paragraf al tezei, fiecare fila a lucrarii uitandu-ma la mine, omul de azi. Sunt oglinda muncii dumnealui. Azi, intr-o zi speciala, a aniversarii Domnului Profesor, am sa fac publica nota mea formata nu din cifre ci din 11 litere, ca in scoala primara: VA MULTUMESC!

Sunt prea sarace cuvintele mele pentru a descrie admiratia pe care i-o port celui mai drag dintre profesorii mei si fost diriginte, Domnul Profesor Dumitru Robu. Ii urez din tot sufletul viata lunga si frumoasa, ani multi cu sanatate! Si inca o data, ii multumesc pentru omul care am devenit, strunita din condeiul sau si al Doamnei Invatatoare Lucia Robu, sotia dumnealui.

Domnul Profesor Dumitru Robu impreuna cu elevii in 1999

Domnul Profesor Dumitru Robu si Doamna Invatatoare Lucia Robu. Sursa foto