sâmbătă, 28 mai 2016

Oameni care schimbă oameni

Deşi suntem complet diferiţi unii faţă de alţii, nu ştiu cum se face că mereu dau peste două mari categorii de oameni, total opuse: vampirii energetici care-mi seacă şi ultima fărâmă de vlagă, tocandu-mi toţi nervii şi oamenii speciali care doar cu un zâmbet şi o vorbă caldă mă ridică la cer şi-mi schimbă radical starea de spirit, mă îmbată cu un pozitivism incredibil.

gandeste pozitiv
Sursa foto TimelineCoverHD

Ieri am primit în redacţie o vizită neaşteptată. O persoană foarte dragă şi specială mi-a făcut bucuria de a trece prin sediu. Abia venisem la birou de vreo jumătate de oră, răspundeam mailurilor urgente şi eram capie de emoţii şi griji pentru pitica mea, cea care ieri a făcut primii ei paşi într-o grădiniţă. În sufletul de tânăra mămică s-au cuibărit o mulţime de stări şi sentimente că abia aş fi ştiut să răspund cum mă cheamă de m-ar fi întrebat careva. Evident, surpriza revederii a fost copleşitoare şi bucuria imensă. Această Doamnă (cu majusculă!) a reuşit în doar câteva minute să-mi schimbe toate fricile şi grijile cu câteva vorbe, să mă facă să zâmbesc până am ajuns acasă. Întreagă zi am afişat un zâmbet larg şi am fost cu totul alt om decât cel care venise la muncă. Şi nu i-au trebuit grămezi de cuvinte sau ore de bătut la cap. A ştiut fix unde să pună vorba, să mă aline fără să-mi dau seama şi să-mi dea o încredere în mine fără de margini, atât personal cât şi profesional. Mă-nclin!
Altă dată, eram pulbere de nervi pe undeva pe Câmpineanu. Fusesem la Asistenţă Socială pentru nişte hârţoage, formalităţi pe care orice părinte trebuie să le îndeplinească, umilindu-se pe la cozi interminabile şi în faţa unor funcţionari publici incompetenţi, ca să primească de la stat o brumă de indemnizaţie pentru care oricum a cotizat într-o puzderie de ani de muncă. Eram atât de obosită! Copila mea era într-un marsupiu, n-am avut cu cine s-o las, iar căruciorul n-ar fi intrat în liftul instituţiei publice. Să urc de mai multe ori câte 3-4 etaje pe scări... nu-mi surâdea deloc. Era aproape ora prânzului şi noi eram plecate de acasă de ore bune. Abia terminasem cu hârțogăraia şi am intrat într-o patiserie să-mi iau ceva de-ale gurii. Între timp, fata a adormit. Cu o merdenea în mână, cu fata în marsupiu şi cu un rucsac mic în spate, aud în spatele meu "Poftă bună!". Mulţumesc politicos şi în secunda următoare realizez cine m-a salutat: Horia Moculescu. Mi-a mărturisit că i-a plăcut imaginea mămicii cu copil în faţă dormind, bagaj în spate şi încercând să facă ceva şi pentru ea. Bineînţeles, toate astea au durat numai câteva momente, dar schimbul de replici şi zâmbete cu el a reuşit să-mi şteargă toată amărăciunea şi indignarea din acea zi şi să văd lumea cu alţi ochi, s-o iau în râs şi să mă bucur de restul zilei.

E fascinant cu aceşti oameni minunaţi, cu vorbe simple şi prezenţă de spirit, reuşesc să schimbe oamenii cu care intră în contact, să-i încarce cu energie şi putere. Sunt acei Oameni Speciali care schimbă totul în jurul lor şi creionează zilele în culori vii, sunt oamenii care ne oferă lecţii de viaţă şi de la care avem oricând de învăţat, iar întâlnirile cu ei sunt mereu o plăcere. Le mulţumesc pentru trăirile mele frumoase! 

Voi întâlniți astfel de oameni frumoși? Cum vă influențează starea sufletească?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu