Oda fara cuvinte de ZIUA IEI

Concediu, caut timp pentru mine si sufletul meu. Rup Facebook-ul cat motata mica si dragalasa doarme, sa n-o trezesc. Ma contrez online cu niste dudui carieriste pe teme legate de parenting, alaptarea in public si multe alte idei crete din mintea unor femei care n-au inca un copil. Si totusi sunt efervescente si ferm convinse ca NICIODATA nu vor face cutare sau cutare lucru atunci cand il vor avea.

Nervoasa, bag seama ca nu o scot la capat, le las in lumea lor si caut sa ma mai pun la curent cu ce se intampla in zona unde locuiesc. Pe grupul dedicat, gasesc o postare a unei vecine care ne roaga sa-i dam un vot pentru un concurs de fotografie. Citesc textul si-l ignor, apoi dau scroll sa merg mai departe. Mi se afiseaza o splendoare de fotografie cu un prunc la pieptul mamei, amandoi imbracati traditional, in ii. M-a induiosat instant. Acea imagine imi inspira atata dragoste si calm, atata puritate si naturalete incat nu le pot descrie in cuvinte. Momentul cand puiul de om papa de la san mi se pare cel mai frumos din lume si numai cine a alaptat stie ca nu exista definitie pentru acel transfer de iubire infinita de la mama la prunc si invers. Iar costumele nationale de pe ei dau un aer rafinat, elegant si unic fotografiei. Cadrul ales este si el unul pitoresc. Sedinta foto a avut loc la Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti, poate cel mai potrivit loc pentru a sarbatori Ziua Iei, iar poza e asta:

Neuronul mi-a tresarit, a inceput sa se dezghete. Dau like pozei ca o teleghidata, apoi vreau sa mai vad si altele la fel de frumoase, sa-mi incante retina. Click dupa click printre poze cu mamici si copii, care mai de care mai dragalasi si jucausi. Insa nicio alta fotografie nu m-a facut sa simt acel fior de mai devreme, oricat de expresive si frumoase erau.

In inima mi-a incoltit dorinta de a distribui fotografia, s-o vada cat mai multa lume. Stiam ca mai multe like-uri ii pot aduce mamei un premiu constand intr-un aparat foto, insa asta conta ceva mai putin. De fapt, voiam ca imaginea pura a MAMEI, asa cum rar o mai gasim in lumea haotica in care traim, sa fie raspandita. Voiam ca acele mame care inca se simt stanjenite sa-si puna pruncul la san cand se afla in alta parte decat in intimitatea familiei, sa indrazneasca sa-si alapteze copilul flamand si sa uite gurile rele. Sa se gandeasca mai intai la pui si apoi la ce vor spune babele, persoanele frustrate ori prost educate. Stiu, alaptarea in public e un subiect delicat si controversat, insa o mamica responsabila se va retrage intotdeauna din calea curiosilor si-i va da copilului sa manance. Nu-i nimic rusionos in a manca, asa-i? E o actiune fireasca, de cand lumea si pamantul. Si noi mancam pe strada covrigi si merdenele, bem apa, sucuri, bere cand ne e sete. Noi ca adulti avem dreptul sa mancam in public, nu ne ascundem prin WC-uri. Atunci copiii de ce n-ar avea acest drept?

Iar poza de mai sus fix asta demonstra: ca e natural alaptatul, ca n-avem de ce sa ne privam copiii de ceea ce pentru ei reprezinta mai mult decat hrana. Uitati-va la manuta copilului si-o sa vedeti cu cata delicatete si-o odihneste de sanul mamei. Fotograful a surprins genial acest detaliu. Alaptarea inseamna dragoste deplina, daruire, incredere, putere emotionala. Poza unei mame mandre ca-si tine copilul la san (chiar daca el a trecut de varsta de 2 ani) inseamna enorm de mult pentru tinerele mame. Ele sunt bombardate din toate partile de sfaturi despre intarcare si inlocuirea laptelui de mama cu lapte praf, acea combinatie de chimicale dizolvata in apa, surogat de laptic si de multe ori aleg calea usoara, a biberonului. Din pacate. 

Asa am inceput sa distribui poza pe Facebook, cu gandul la constientizarea beneficiilor alaptarii. Mai intai in grupurile de mamici care sustin alaptarea, apoi in grupuri de diversificare, in grupuri de mamici, pitici, burtici si toate grupurile de pe nisa aceasta. Ma mai uitam din cand in cand sa vad daca a mai adunat vreo fotografie din concurs la fel de multe like-uri si continuam sa dau Up postarilor vechi sau sa dau share in grupuri noi, dar fara a face spam aiurea. Nu poti posta asa ceva in grupurile de vanzari masini, nu-i e de folos nimanui. 

Pe masura ce reveneam la albumul cu pozele din concurs, am inceput sa ma intreb cine-i in spatele aparatului foto, cine a avut aceasta idee extraordinara de a organiza o sedinta foto cu 150 de mamici, pitici si tatici, cine a surprins atat de fidel trasaturile modelelor de ocazie, cine le-a pus in valoarea frumusetea autentica, cine a creat aceasta oda fara grai inchinata MAMEI de Ziua Iei. Raspunsul e simplu si deloc surprinzator: Cristina Nichitus Roncea, un fotograf extraordinar si o persoana sensibila, detinatoarea unui studio foto dedicat sedintelor foto de familie si pentru copii (Photography Studio Kids & Family), in colaborare cu Micul Pixel Photography. Ea, in parteneriat cu Asociatia de Pediatrie si Consultanta in Alaptare, a semnat proiectul Alaptarea e iubire, un proiect national menit sa incurajeze tinerele mamci sa-si alapteze pruncii o perioada cat mai indelungata. Alaptarea e iubire foloseste cu succes fotografii inedite cu mame imbracate in haine traditionale romanesti tinand copii la san, simbolizand intoarcerea la traditiile stramosesti, cand alaptarea era un gest firesc si nu un eveniment. Nu m-am mai mirat nici ca Muzeul Satului a sustinut sedinta foto. A facut-o si alta data impreuna cu Muzeul Sutu, atunci cand au fost expuse cele peste 200 de fotografii din albumul "Mami, iti multumesc!" adunate de-a lungul desfasurarii campaniei Alaptarea e iubire. 

In ziua desemnarii fotografiei castigatoare, duminica trecuta, nu stiu de ce am vaga banuiala ca cineva a vrut sa manjeasca intr-un mod mizerabil farmecul si frumusetea acestui concurs. Am vazut ca organizatorii au amanat momentul printr-un anunt pe pagina de Facebook, posibil sa fi remarcat like-uri suspecte venite de pe la "Abdulahi si Mohamezi" de la Cuca Macaii, care n-ar fi avut cum sa afle de concurs nici daca dadeau in bobi. Dac-a fost asa ori ba, numai protagonistii stiu. Si dac-a fost, atunci organizatorii dau dovada de exces de bun simt si intorc si celalalt obraz in locul unei descalificari binemeritate, aducand doar voalat vorba despre o posibila frauda, intr-o maniera extrem de eleganta. 

La afisarea rezultatelor, surpriza mi-a fost dubla: desi Gabriela, mamica pe care am sustinut-o eu, parea sa fie pe locul II, a obtinut totusi premiul mult dorit, pus la bataie de organizatori si oferit de La Blouse Roumaine. Probabil au fost miscati de numarul mare de like-uri primite, aproape 1000, cifra apropiata de cele ale ocupantei locului I si care a adunat cam 1100. M-am bucurat teribil de tare si m-a emotionat de parca ar fi fost victoria mea, de parca as fi fost eu castigatoare. A doua surpriza a constat in aprecierea pe care am primit-o din partea organizatorilor pentru un comentariu lasat la poza de concurs. Fotografia este splendida, foarte reusita si n-avea cum sa ma lase indiferenta, asa ca, odata cu like-ul meu, mi-am manifestat si sentimentele, reactia produsa de imaginea mamei cu puiul la piept si modul cum fotograful a stiut sa puna in lumina valoarea maternitatii in elemente simple.

Meritul pentru castigarea premiului nu-mi apartine nici pe departe. Gabriela si Regele, asa cum ii place sa-si alinte copilul, meritau cu prisosinta sa castige. Cu ocazia asta, vreau sa multumesc sutelor de mamici care au sprijinit-o pe tanara mamica si i-au acordat votul si sper ca au facut-o din inima, ca au prins curaj, li s-a intarit credinta ca alaptarea e cel mai bun lucru pe care-l poate face o femeie pentru copilul ei si ca au inteles mesajul fotografiei: 

NU E RUSINOS SA-I DAI COPILULUI SA PAPE CEL MAI BUN LAPTE DIN LUME, LAPTELE TAU!

PS. Sa mai creasca putin fiica-mea si-mi pun sub obiectivul aparatului foto ia cea veche a mea, pe care am purtat-o acum vreo 25 de ani, care inca-mi vine perfect si o port doar la ocazii speciale. :)