Catalog cu 80 de motive sa devii Fan Branza

In Regatul Unit al Marilor Mancatori de Branza si Cascaval domnea de ani buni un rege - Regele Toni. Vestit pentru pasiunea sa pentru branza, la incoronare a primit titlul de Alteta Sa Regala Fan Branza Number One. In tot regatul nu era un fan branza mai infocat. A cutreierat lumea-n lung si-n lat vreo jumatate de deceniu ca sa descopere branza mai buna ca-n regatul sau si n-a gasit niciunde. Ii crestea inima de bucurie ca la girafa numai cand auzea cuvantul "branza". De-i zicea cineva "cheese" se-ncrunta si-l fulgera din privire, il trimitea la pierzanie cat ai zice "cascaval" ori "branza pufoasa". Iubea neaosul cuvant ramas de la stramosii daci, traditia si bunul gust.

Cum in calatoria sa n-a dat peste vreun soi de branza mai grozava decat cea autohtona plamadita de supusii sai, a hotarat sa o ridice la rang de bijuterie pe aceasta, numind-o Delaco. Voia sa impanzeasca tot Pamantul cu role, cutii, calupuri, felii, bucatele din savurosul preparat obtinut din lapte pur. Si ca sa convinga lumea din afara regatului sa-i cumpere bunatatile, a ordonat sa se intocmeasca o lista cu cele mai importante calitati ale branzeturilor sale si sa o insereze intr-un catalog de prezentare.

Departamentul de Marketing de la palatul RUMMBC a intrat in priza din secunda 2. Nu-i de glumit cu mânia Regelui Toni. Cu atat mai putin cu a micului print Toni Jr., mostenitor al patimii de nestavilit pentru tot ce-nseamna branza adevarata. In frunte cu branzarul sef, si-au stors creierii oamenii de prin odaile inalte si au creat catalogul de prezentare Delaco cu 80 de file. Mai jos sunt virtutile scrise in paginile acestuia, pregatite pentru a fi

Echipamentul de ciclism

Ca oricare alt sport, pentru a fi practicat in conditii de siguranta si confort, ciclismul necesita echipament special. Nu sunt suficiente un tricou, o pereche de pantaloni si pantofi sport in picioare alese la voia intamplarii, fiecare componenta a echipamentului avand rolul sau. Sa le luam pe rand pe cele mai importante 4 piese:

Pantalonii de ciclism reprezinta piesa principala a echipamentului. De ei depinde usurinta cu care vei pedala si starea ta pe doua roti. Sunt confectionati din mai multe bucati (fasii) de material pentru a permite o mobilitate mare, iar in partea dinspre sezut au o piesa numita bazon. Bazonul are rolul de a proteja de eventuale rani produse de frecarea picioarelor, a tine umezeala la distanta si, de ce nu, de a face mai confortabil statul in sa timp indelungat. Pentru a sti daca iti este utila o anumita pereche de pantaloni de ciclism, cand o probezi, apleaca-te in pozitia in care urmaza sa o folosesti. De obicei, acest tip de pantaloni este confectionat din materiale sintetice (spandex sau spandex si poliester). Spandexul simplu favorizeaza transpiratia si incalzirea excesiva, chiar daca este mai ieftin. Din punct de vedere al formei, pantalonii se gasesc in variata standard sau cu bretele. Cei cu bretele ofera confort sporit si permit o respiratie mult mai usoara, nepunand presiune in zona braului. Pantalonii de ciclism se poarta de regula fara lenjerie intima pe dedesubt datorita bazonului care preia mult mai bine functia de igienizare.

Tricoul de ciclism din poliester este o alta componenta importanta a echipamentului de ciclism. De obicei, tricoul de ciclism este stramt pe corp pentru a permite inaintarea usoara si a nu opune rezistenta aerului, la fel ca si pantalonii. In general, tricourile au doua

Momentul MEU

In fuga noastra cotidiana uitam sa ne oprima macar o clipa doar pentru noi, sa rasuflam, sa ne bucuram, sa fim noi cu noi insine. Alergam mereu dupa orice, uitand ca viata-i scurta si timpul nu se-ntoarce. Asa ajungem sa traim in loc de zile doar momente, clipe, ceasuri. Iar unele momente ai vrea sa le retraiesti la infinit.

Fiecare avem in lada cu amintiri a sufletului momentele noastre unice pe care le-am repeta, de-ar fi posibil, de 10 ori, de 100 de ori, de 1000 de ori si nu ne-am satura. In timp ce-o savurai, de cate ori nu ti-ai dorit sa nu se mai termine... dulceata de gutui? Ori filmul preferat? Sau cafeaua adusa la pat de omul drag? Ar mai fi...duminica dimineata dupa o saptamana incarcata. Sarutul dulce din aeroport. DA-ul cu ochii impaienjeniti de emotie. Felicitarile de la absolvirea facultatii. Primul salariu de la primul job. Si lista continua pentru fiecare dintre noi in mod diferit.

Ieri am citit un articol despre momentele unice pe care le-am retrai mereu cu aceeasi placere, o provocare Danone Cremosso la a reflecta la micile placeri ale vietii. Mi-au venit imediat in minte trei  momente importante ale vietii mele pentru care as bloca butonul "repeat":

• momentul meu #1, cel in care am devenit Mama. Nu pot descrie in cuvinte emotia traita cand bucatica de carne cu suflet desprinsa din mine a tacut si s-a linistit din plans in sala de nastere imediat ce mi-am lipit obrazul cald de obrazul ei.
• momentul meu #2, cel in care

Fila din jurnalul unui naufragiat

Oct. 26, 2015. Dupa acea teribila furtuna de meteoriti, nava noastra si-a deviat traiectoria. Am plutit in deriva luni in sir. N-am reusit sa revenim pe Pamant nici acum, dupa dupa aproape un an. Echipajul e complet, nu s-au inregistrat victime, doar nava e avariata. Am aterizat fortat pe o alta planeta. Pare a fi ori Jupiter, ori Marte, nu sunt sigur. Suntem total debusolati, incercam sa comunicam cu bastinasii, sa ne adaptam, sa gasim surse de hrana. Proviziile noastre sunt limitate, cred ca ne ajung pentru cel mult un an. Daca nu reusim sa plecam de aici..., e grava soarta noastra.

In primele luni aici, fiecare zi a fost o experienta noua, am descoperit lucruri complet diferite de cele pamantesti si depunem eforturi sa intelegem viata de pe aceasta noua planeta. Daca unele lucruri de baza le intelegem si se aseamana cat de cat cu cele din viata noastra de zi cu zi, altele par de-a dreptul absurde.

Locuitorii arata ca niste omuleti slabi, verzui la culoare, cu ochii mari. Locuiesc intr-un fel de cutii metalice, dreptunghiulare. La ei nu exista zi sau noapte. Sau inca n-am descoperit noi noaptea. Ne-am imprietenit oarecum cu un grup de localnici, chiar daca intaia oara ne-au privit ca pe niste ciudatenii ale naturii. Par a fi echivalentul inginerilor pamanteni. Se ocupa cu tehnologia, cercetarea, inventica, din cate ne dam seama. Nu reusim sa conversam decat prin semne, insa par deschisi sa cunoasca lumea noastra. Si noi pe-a lor, fireste.

De curand am inceput sa parasim tot ma des nava si sa exploram imprejurimile insotiti de acest grup de cercetatori (hai sa le spunem asa). Stranie lume! Pare ca nici nu s-a inventat cauciucul. N-a vazut niciunde masini cu roti de cauciuc (anvelope). Doar niste roti zgomotoase metalice, similare celor folosite candva la carele taranesti trase de boi pe Pamant.

Omuletii bizari robotesc neincetat, trudesc din greu utilizand forta fizica. N-am vazut pe nicaieri benzi transportoare care sa

Vaslasul

Avea marea lui. Cu tarmuri line, rotunjite. Cu valuri fierbinti si adancuri tulburi. Cu insule de caimac. Cu ceata de aburi de cafea. Si-n fiecare dimineata marea lui seca odata cu urcarea soarelui pe cer. Ar fi vrut sa poata face ceva, sa opreasca seceta, sa-si prelungeasca macar putin calatoria si pe timp de zi. Arar pe dupa-amiaza marea lui tulbure reizvora. Dar pentru un timp mai scurt. Si iar disparea in neant.

Se trezea in crapatul zorilor si astepta nerabdator rasaritul pe tarm, cu vaslele in mana, pregatit sa hoinareasca iar si iar pe valuri inspumate, salbatice pana ce se potolea furtuna si marea lui devenea pana la secare mai lina decat lumina ochilor sai caprui.

Cand sunetul ascutit al sirenei taia linistea diminetii, el tresarea. Stia ca urmeaza un bolborosit de valuri, un murmur tainic si inima-i salta de bucurie. Izvorul renastea. La fel si zambetul sau cotidian. Traia pentru a vasli in leganat de talazuri.

Intr-o dimineata, dupa ce sirena din port dadu desteptarea si el abia apuca sa-si scoata barca din hambar, un zgomot sinistru a facut sa-i inghete sangele in vene. Marea lui disparu cu totul in cioburi de portelan si ecou de tipete. Rutina lui zilnica disparu. La fel si

Magie de cuvinte

"Trebuie sa-l recuceresc!" - mi-am zis cu voce tare pasind agale printre frunzele galbui de toamna. Da, trebuie, dar... cum sa fac asta? Nu stiu ce l-a indepartat de mine, nu stiu de ce suntem doi straini pe-aceeasi banca. Nici de mana nu ma mai tine de la o vreme. In palma lui imi asezam alta data capul surazand. Acum mi-e mana inghetata de frig si-ncerc sa tin pasul cu el. Poate-l ajung, poate ma prinde iar de mana. Poate ma lasa din nou sa ma odihnesc la pieptul sau. Poate...

Mi se innoada firicele sarate de lacrimi sub barbie. Refuz sa cred ca l-am pierdut din nebunia mea. Caut solutii si incerc tot ce-mi trece prin cap, doar-doar vom fi iar NOI. Alerg pe strazi pustii cu sufletul la gura. Oare-i acasa? Sper sa fie! Sa ma revada, sa-mi cuprinda mijlocul parca sa-l franga, sa-mi murmure-n par vorbe intelese doar de noi.

Aseara l-am visat din nou, era asa cum il stiam candva: frumos, inalt, saten, cu ochi adanci caprui. Si-n vis mi-a spus

Dor de tine

Te-ai intrebat vreodata cum e sa-ti fie dor de tine? De tine care esti aievea, in oase si carne calda, nu care esti departe. De tine care-ti auzi respiratia in piept, de tine care iti simti parfumul pielii fara niciun efort, de tine care-ti sprijini tampla in palma. Sa-ti fie dor de tine, sa nu te mai recunosti in oglinda dimineata, sa te-ntrebi de ce te priveste stramb strainul cel din oglinda si unde esti tu. Sa faci aceleasi lucruri care alta data iti umpleau ochii de fericire in boabe de diamant, iar acum sa n-ai nici cea mai mica tresarire, nici cea mai mica emotie, sa treca totul in banal si tern. Sa te trezesti din vise seci in vise reci, absurde, zi de zi. Sa-ti treci mana prin par si sa te gandesti cine ti l-a rarit asa de tare si cand. Sa fosneasca palma ta pe obrazul arid, brazdat de amaraciune. Sa-ti fie dor de tine.

Te-ai intrebat vreodata de ce patul ti-e gol si rece, respingator cand vrei sa pui capul pe perna? De ce televizorul vorbeste intruna, nebagat in seama de saptamani in sir? De ce telefoanele au murit in era comunicatiilor? Iar oamenii..., unde-au plecat cu totii, de ce-i orasul pustiu si portile legate?

Te-ai intrebat vreodata unde-i fericirea ta? Unde-i zambetul tau sau de ce s-a sters? Ti-ai spus ca vei fi fericit daca vei avea ceva anume. Acum AI acel ceva dorit, ravnit, trudit pentru el. Dar de ce nu mai esti fericit ori de ce te-ai mai zbatut in van vreme lunga ca sa-l obtii?

Cand toate intrebarile nu-si mai gasesc raspuns, inchizi ochii si ti-e iar dor de tine. Vrei ca visul prost pictat pe peretii mintii sa ramana vis, sa te trezesti si sa te regasesti in bucuriile mici si-n lucrurile simple. Sa fii iar in centrul universului, sa nu mai ratacesti pe orbita, in neant. Sa-ti regasesti calea, sa-ti identifici pasii si vocea. Sa fii tu din nou.

Dar tu n-o sa mai fii. Va fi doar

Black Star

Manute mici si calde imi inconjoara gatul mai frumos decat ar face-o orice colier. Voci de clopotel ma striga "Mami" zi de zi. Zambesc amar si intru in joc cu prichindeii mei ori de cate ori imi solicita, ori de cate ori simt nevoia sa le ofer o picatura de dragoste. As vrea sa pot face pentru ei mai mult decat atat. Insa am numai 2 maini si posibilitati limitate. Fondurile pe care le am la dispozitie sunt, din pacate, destul de reduse si abia reusesc sa le asigur traiul de zi cu zi. Finantare de la bugetul local primim rar, ne descurcam mai mult cu banii veniti din diverse sponsorizari. Insa nu exista siguranta ca si maine vom avea paine la ceaiul de dimineata.

Cand am pus bazele centrului social pentru copii nevoiasi mi-am pus la bataie mare parte din banutii agonisiti in ani de munca. Am vrut sa intind o mana de ajutor celor care chiar au primit din plin palmele crude ale sortii. O masa calda, un asternut curat, o jucarie colorata si vesela, o carte care sa te-ajute sa ajungi mare, cativa prieteni care te inteleg - asta e visul oricarui copil sarman. A fost candva si visul meu.

In catunul uitat de lume, 15 copii alearga zgomotos pe ulita principala. Se-ntorc de la scoala acum. Se asteapta unul pe altul si vin impreuna pe jos vreo 3 km, fie iarna, fie vara. Pana la scoala n-au niciun mijloc de transport si trebuie sa treaca printr-un colt de padure deasa. Mi-e drag sa ii privesc cum cresc frumos, cum au invatat sa pretuiasa prietenia, cum se ajuta intre ei. E mare lucru! Oamenii mari, in lumea lor, uita sa mai fie oameni.

In fostul magazin universal al satului am amenajat un spatiu unde pot sa

Smile. Cris Smile.

- Si sigur n-o sa ma doara? Am o fobie pentru bazaitul ascutit la frezei si pentru tot ce inseamna stomatologie.

- Nu-ti fa griji, facem o anestezie in gingie. Inteapa un pic, apoi n-o sa mai simti pic de durere.

- Mi-am facut la un moment dat un detartraj cu ultrasunete si am ramas cu amintiri neplacute. Vreo cateva zile parca auzeam in creier acel sunet enervant.

Imi da dentistul din nou asigurari ca totul va fi bine si n-are ce sa mi se intample rau. In fond, venisem la clinica stomatologica sa ma fac bine, sa imi tratez niste carii aparute in ultimul an. Cu palmele umede de transpiratie, m-asez pe scaunul stomatologic.

Ia "traditionala" oglinda rotunda cu maner, face inventarul cariilor, apoi

Frig, neica, frig!

O imagine sobra, cu oameni zgribuliti batand tastele imi taia cheful de munca de cum intram pe usa. Zgomotul tastelor imi rasuna in timpane cat era ziua de lunga. Cand si cand taraia cate un telefon. Fete triste, crispate, ma inconjurau de cand intram in cladire si pana ma asezam la birou. O atmosfera apasatoare imi incetosa mintea. Incercam sa ma invoiosez cu o cafea fierbinte, insa ea parca imi ascutea simturile si ma afundam la randu-mi in munca si tacere. Laptopul rece, biroul rece, ambianta rece. Colegii imi raspundeau la salut dand din cap, iar discutiile intre noi se limitau la strictul necesar, nici urma de gluma, arar cate un zambet stingher in coltul gurii. Urata plansa pictata in fata ochilor mei de catre un pictor amator, inghetat si el de frig, la fel ca noi toti, din octombrie pana in aprilie.

Cam asa arata o zi obisnuita la vechiul birou, cu vreo 3 ani in urma, la parterul unui bloc din Bucuresti. Cladirea in care lucram era de prin anii 80 si cam tot de pe atunci n-a mai investit nimeni in modernizarea ei. Aceleasi calorifere vechi de fonta, aceleasi geamuri inalte de sticla subtire cu rama de lemn, aceiasi pereti fisurati pe la colturi de vreme. Nici interiorul nu era tocmai grozav. Ultima oara cand se intervenise asupra peretilor a fost cand in spatiul de deasupra noastra s-a fisurat o teava de apa si ni s-a decorat fortat un perete cu flori de igrasie. Frigul imi intrase in oase, era colegul meu de nedespartit. Imi venea sa-mi dau demisia pe motiv de "frig, neica, frig!"

Conducerea incerca pe cat posibil sa ne

Darul meu, amprenta mea

- La modelul asta aveti si marimea 40?

- ?!?

- As vrea o pereche bej, insa nu gasesc.

- Si eu ca sa-ti fac? Cauta-ti o pereche bej, marimea 43!

Dupa ce-i arunc cu privirea o tolba-ntreaga de sageti otravite, intorc iar spatele, iau carutul meu de cumparaturi si plec confuza. Ce-o fi in mintea ei de ma-ntreaba de papuci? Ma lamuresc cateva rafturi mai incolo, unde un angajat al hipermarketului aranja frumos marfa. Purta un tricou rosu, personalizat in zona pieptului cu sigla magazinului. Pe data ma dumiresc: aveam si eu tricou rosu si pantaloni negri si tipa de mai devreme m-a confundat cu cineva din echipa. Zambesc sec. Ce idioata am fost c-am repezit-o pe femeie fara sa poarte vreo vina!

Tot personalul angajat avea tinuta obligatorie personalizata cu insemnele oficiale astfel incat clientilor sa le fie usor sa ii identifice pe raioane daca au nevoie de ceva. In plus, tricourile rosii le aminteau cumparatorilor sau le intipareau in minte brandul, culoarea, mesajele de promovare ale companiei, sloganurile. Si una-i sa-l vezi pe Georgica imbracat cu trening verde cum aduce lada cu morcovi, pe Ileana cu strampi mov si bluza turcoaz la casa, pe Violeta cu fusta roz si bluza cu spatele gol asezand cartofii si alta-i sa ii vezi pe toti imbracati cu acelasi tip de tricou, aceeasi culoare. Emana seriozitate si profesionalism, intarind legatura dintre client si vanzator. Din punct de vedere financiar, nu-i o investitie foarte mare cumpararea unor tricouri personalizate pentru toata echipa, insa din punctul de vedere al imaginii companiei, inseamna extrem de mult. E practic o investitie in viitorul businessului.

Nu-i ceva care sa ma mire. Si eu port la targuri si expozitii tricouri cu logo-ul companiei si-s tare mandra sa-mi asociez imaginea proprie cu brandul puternic al societatii pentru care lucrez. Deci, e o investitie si in personalul angajat.

Filosofand in mintea-mi odihnita cele de mai sus, plec in tihna spre

Dorica lu' Dorel

Mustacioara lui / Pana corbului,

Mustacioara ei / Cat lanul de mei...

An vara (adica anul trecut in vara, tradus din moldoveneasca pura), pe caldurile mari din Bucuresti, m-am hotarat sa ma dau pe purtat fuste in viata de zi cu zi, nu doar la nunti si cumetrii. Ma uit la mararul / patrunjelul / leusteanul de pe glezna, ma uit in agenda, n-am timp s-ajung la cosmeticiana mea. Hai ca mai merg panatalonii de in inca putin, mai am o rochie lunga, am s-o scot si pe aia pe strada... Mai trec vreo doua-trei zile-n care ma coc la "subrat", nu mai suport si-o sun pe "madam Jupuleasca". Era cu sezatoarea-n sus, se prajea la soare. Abia a plecat in concediu, vine peste o saptamana si ceva la munca. Iar la colega ei nu ma duc nici sa ma pici cu ceara (o sa fac un articol separat dedicat ei). Ghinion de nesansa. Da' eu nu mai pot sta asa blanoasa nici platita.

Caut repede un salon intr-o pauza scurta de munca, sa-mi faca cineva o epilare cu ceara si un pensat. Gasesc unul mic cu nume frantuzesc in zona Romana, Campiile nu-stiu-cum, in traducere libera. Fac programare pentru dupa amiaza, cand ies de la munca. Tii, ce noroc pe mine! Rezolv chiar azi problema spinoasa paroasa. De cand am umplut toata casa cu fum de ceara traditionala si mi-a mirosit a satra o saptamana, nu ma mai apuc sa ma penesc singura.

Se apropie ora stabilita, nadusind intru pe usa salonului. Receptionera si coafeza stateau la

In alta viata

Cand n-ai ce face, te-apuci si gandesti. 

Ieri, duminica, ploaie, frrrrig de-mi clantaneau dintii in sir indian. Stand cu ochii in tavan, singura sub asternut, m-apuca o criza de gandire (sunt rare, de-asta le numesc crize): oare ce-oi fi fost eu intr-o viata anterioara? In ce o sa ma reincarnez intr-o viata viitoare? Habar n-am daca exista asa ceva, dar e interesant cum imaginatia a-nceput s-o ia pe campii, tesand scenarii, cosandu-le cu simboluri, alergand aiurea, haotic prin corcodus.

M-am transformat in "n" obiecte si fiinte in numai cateva clipe. Cautand trasaturi comune la mine cea de toate zilele, m-am gandit ca as fi putut fi alta data o veverita - iute de picior, haioasa, grabita sa adune merinde, timida, fugara din calea ochilor curiosi. Sau poate am fost lan de mac - placuta privirii, mereu in bataia vantului, ploii si-a soarelui arzator. Dar daca am fost un cavaler templier? Cu armura potrivita permanent, cu sulita pregatita pentru a reactiona in caz de necesitate, atenta la tot ce misca-n jur, intangibila in lumea mea. Nu, nu, am fost lac de munte - rece, cu adancuri de piatra seaca, oglinda cerului, fantana zburatoarelor.

Ba am fost mar rosu. Daa, asta e! Mar am fost intr-o viata anterioara. Am inceput sa

Caderea parului dupa nastere

Sa te iei cu mainile de par nu alta cand vezi cum coama ta frumoasa si bogata s-a transformat in matura la scurt timp de la aducerea pe lume a unui sufletel! Dupa ce ca nu dormi noptile (si nici pe timp de zi n-ai ragaz sa-nchizi un ochi), te doare cate ceva si te vaicaresti ca o baba, abia ai timp sa ajungi la cosmetica ori la coafor si-i sarbatoare cand apuci sa dai un balsam pe buze, sa te vezi in oglinda cu o claie-n loc de par... nu-i cea mai incurajatoarea imagine pentru o proaspata mamica. Insa nu dispera, e absolut normal fenomenul. Hai sa-ti spun cum sta treaba:

In timpul sarcinii ai avut hormoni garla, estrogen din belsug si podoaba ta capilara a fost in culmea fericirii, ai avut parte de par frumos si sanatos cum n-ai avut nicicand. Parul tau e "viu", are doua faze: una de crestere, una de stagnare. Apoi pica. Estrogenul in cantitati foarte mari prelungeste faza de

Magicul Orient

Priveam fermecata cum invarte ceasca veche, ingalbenita de vreme, cu arta si migala. Bolborosea ceva neinteles omului, ca un descantec. Din cand in cand isi stergea coltul ochiului cu esarfa de matase turceasca si casca des, aproape picand de somn. Nerabdarea crestea in mine, imi ardea maruntaiele cu foc naprasnic, cum arde soarele nisipul desertului cat e ziua de lunga. Ce-o astepta atat, de ce nu-mi spune ce vede in ceasca?

- Haide, Sevda Seher! O sa crape inima-n mine. Nu ma mai fierbe!

- Rabdare, fata draga, rabdare. Ia, sufla de trei ori peste ceasca, roteste-o spre dreapta si pune-o repede cu gura-n jos aici, pe farfurie.

Execut indemnul abia soptit al femeii, cu mana-mi tremuranda de emotie. Ea se ridica si paraseste iatacul. In semiintunericul creat de lumanarea de pe masuta rotunda, pot zari perne moi asezate pe jos, covoare persane scumpe, pereti frumos impodobiti. Perdele diafane se misca-n adierea vantului tomnatic. Prin fereastra deschisa pot vedea o semiluna strajuind noaptea ce sta sa cada. Inima-mi bubuie-n piept si pot s-o aud. In nari simt parfum de crizantema brumata.

Nu stiu cat a trecut pana a revenit Sevda in odaie. N-am apucat sa-mi ridic ochii de la ceasca de nerabdare. Imi inalt privirea intr-un tarziu. Sevda zambea si fata a inceput sa i se lumineze putin cate putin pe masura ce intorcea cana. In incapere, rand pe rand, ca din aburi au prins chip 3 cadane frumoase in vesminte stravezii. Intind mana si ating pe una sa vad daca-mi joaca feste mintea. Sunt aievea, calde. Inmarmuresc. Cuvintele-mi

Doi purici

Pe spinarea unei cateluse, doi purici stau la taclale si discutii aprinse. De fapt, se cearta de zor de cateva ore. Primul a ciupit catelusa de piciorul din spate, unde era "teren" caldut si ea nu se poate scarpina, deci deplina siguranta. Al doilea, a ciupit de coada, loc rece, sarac si periculos de alunecos. La poarta casei opreste o masina colantata cu "Servicii dezinsectie Timisoara" in rosu si negru. Ei o ignora si continua cearta:

- N-ai sa te inveti minte niciodata? Ti-am zis de zeci de ori, n-ai ce sa gasesti pe coada unui caine, nici colaci, nici merdenele. Daca vrei sa traiesti, alege o portiune buna de caine. Nu-ti convine ce-ai gasit? Sari in alta parte, nu te multumi cu putin. Alege calitatea! Ah, voi, tineretul fara minte...

- Mda, bine ca le stii tu pe toate. N-ai auzit cat de daunatoare sunt grasimile de pe burta? Grasimea creste colesterolul, afecteaza inima, scade imunitatea. Si daca mie-mi place sa fiu suplu sa pot sari usor, ce ai cu mine? Da' tu ce cautai in varful urechii drepte? Te credeai alpinist pe Everest?

- Incercam sa imi dau seama ce mai zic aia cu doua picioare prin bucatarie. De dimineata era

Nasterea la Maternitatea Bucur

Mereu m-am considerat o norocoasa si cand mi-a fost mai dificil am vazut ca "Doamne-Doamne ma iubeste" si toate au un rost, bune, rele, oricum le-as primi. Mi-am dorit si asteptat o minune de copil ani de-a randul. Iar cand a venit vremea, am cunoscut implinirea. EA e fericirea mea. Lumina din ochii mei. Bucuria zilei de ieri, de azi si de maine.

Cu mici exceptii, am avut o sarcina usoara. N-am stiut ce-s greturile matinale, regimul alimentar strict, constipatia, nici foarte des pacatoasele infectii aparute de obicei din cauza sistemului imunitar slabit. Am avut o alimentatie variata si echilibrata, bogata in fructe, legume si produse cat mai de calitate. Bineinteles, nu intra aici merdenelele pe care le-as fi mancat in fiecare zi, slabiciunea mea din sarcina :D. Pofte... in limite normale, n-am visat la muraturi cu inghetata, nici la corcoduse cu lapte in decembrie. Daca mi-a fost foame in miez de noapte, am spart usa frigiderului, nu m-am uitat la ceas. Iar la "cantarul oficial" am avut fix 14 kg in plus. Mai mult decat perfect!

Cele 9 luni au trecut incredibil de repede. Aproape 8 am lucrat, iar ultima a fost de odihna (obligat-fortat de durerile crunte de spate, altfel nasteam in redactie, n-aveam stare acasa :D). In ceea ce priveste monitorizarea sarcinii, am facut tot ce trebuia facut, toate analizele si investigatiile recomandate de medicul meu, un OM minunat inainte de a fi doctor. Sau un doctor si jumatate, fara nicio exagerare. M-am bazat pe el de la bun inceput, am stiut ca e persoana in care ma pot increde fara nicio retinere, ca pot sa ii las in maini viata mea si a copilului meu. Mi-ar placea sa intalnesc in spitalele noastre cadre medicale la fel de dedicate profesiei cum este As. Univ. Dr. Gabriel Octavian Olaru de la Maternitatea Bucur, acum sef de sectie Obstetrica Ginecologie. Sigur pe el, prompt, grijuliu, atent la pacient, cu raspuns detaliat si pe intelesul nostru pentru orice intrebare, oricat de tampa ar parea. Si eu am avut destule astfel de intrebari, frecvent cate o lista cu nedumeriri. In cabinetul sau privat din zona Tineretului m-am simtit cu mult mai respectata decat in clinici de fite. Prefer un medic in papuci de cauciuc decat unul care ma consulta fara sa poarte macar halat. Am mai vorbit despre asta aici.

Domnul doctor mi-a respectat fiecare decizie si m-a informat despre orice mica nelamurire a mea, nu m-a trimis pentru investigatii suplimentare, analize si ecografii la clinici de la care el si-ar putea lua comision, cum se cam practica in domeniu, ci m-a lasat sa aleg eu, doar isi expunea parerea "acolo e asa, dincolo e asa". M-a pregatit pentru situatia in care nasterea naturala nu e posibila dpdv medical (asa nu mi-am facut procese de constiinta si nu m-am simtit vinovata ca Natura a avut alt plan pentru mine si in loc de nastere naturala am ajuns la cezariana). Nu mi-a recomandat/refuzat epidurala, dar mi-a spus care-s avantajele si dezavantajele. Nu mi-a recomandat/refuzat recoltarea si stocarea de celule stem, dar m-a informat despre avantaje si dezavantaje. E si un foarte bun psiholog, m-a facut sa inteleg ca nu din vina mea am pierdut la un moment dat o sarcina si m-a ajutat atunci sa ma ridic moral, ca eram prabusita.

Cand sorocul s-a apropiat, a trebuit sa vin la Maternitatea Bucur, aflata sub jurisdictia Spitalului de Urgenta Sf. Ioan si localizata in sectorul 4, zona

Cenusiu de tanara mama

Zambeste si nimeni nu va sti cat esti de trist.

Trec zile in sir in care nu-ti vine sa iesi din casa, te izolezi complet de restul lumii. Nu mai pornesti un tv, nu mai asculti o muzica, nu mai ai pofta de mancare, n-ai rabdare si chef de musafiri, de nimeni si de nimic. N-ai mai vazut un film de nici nu mai tii minte cand. Prietenii de alta data si cei la care tii te-au cam uitat. Te-ntrebi permanent daca ai vreo vina pentru asta. Telefonul sta rece pe birou, nemiscat de o buna bucata de vreme. Cauti in casuta de mail si te izbesti de "Folderul nu contine niciun mesaj". Ai numai spamuri. Te imbarbatezi "hai, poate am vreun instant". Verifici. Nu ai. Intri pe Facebook. Nici aici n-ai mesaje. Doar un like ratacit la o poza veche, candva haioasa si o lista cu 178 de "prieteni". Lasi laptopul pe masa si te arunci pe canapea plangand.

Sursa foto 

Erai candva in priza de dimineata pana seara, inconjurata de oameni de tot felul, zambete si probleme de rezolvat urgent. Iti curgea sangele prin vene cu jet de cascada. Erai pe val, in plin succes. Te simteai importanta, iubita. Iti placea ce vezi in oglinda dimineata. Mereu vedeai ca o femeie frumoasa iti zambeste, chiar si ciufulita. Uneori radeai tu de ea. Radeati amandoua. Acum vezi numai o momaie desfigurata de tristete, imbracata neglijent, fara urme de fard de multa vreme, cu buze crapate si ochii adanciti in orbite, cu manichiura ciobita si parul ravasit. Ti se pare ca toate hainele au intrat la apa cu doua numere. Nici cheful de shopping de alta data nu se-arata. De cand n-ai mai colindat prin magazine?

N-ai pus geana pe geana asa cum trebuie de jumatate de an. Cand pui capul pe perna s-adormi vreme de un ceas, trei sferturi din timp te smiorcai necontrolat, certandu-te cu tine, facandu-ti procese de constiinta pentru nimicuri. Tot haosul din jur e provocat de tine. Si pentru ca afara ploua, tot vina ta e. Diseci tot ce nu-ti convine si imparti vina in stanga si in dreapta fara mila. Nu mai esti in stare sa cauti sursa problemelor, sa cauti solutii, ci doar imparti vina. Ti-ai pierdut din puteri si din stima de sine, transformandu-te treptat din micuta iubita in nevasta casnica cicalitoare, mereu tafnoasa si nemultumita din te-miri-ce. Realizezi ca asa e si plangi din nou.

Tragi de tine sa-ti revii. Pui mana pe telefon si