Magie de cuvinte

"Trebuie sa-l recuceresc!" - mi-am zis cu voce tare pasind agale printre frunzele galbui de toamna. Da, trebuie, dar... cum sa fac asta? Nu stiu ce l-a indepartat de mine, nu stiu de ce suntem doi straini pe-aceeasi banca. Nici de mana nu ma mai tine de la o vreme. In palma lui imi asezam alta data capul surazand. Acum mi-e mana inghetata de frig si-ncerc sa tin pasul cu el. Poate-l ajung, poate ma prinde iar de mana. Poate ma lasa din nou sa ma odihnesc la pieptul sau. Poate...

Mi se innoada firicele sarate de lacrimi sub barbie. Refuz sa cred ca l-am pierdut din nebunia mea. Caut solutii si incerc tot ce-mi trece prin cap, doar-doar vom fi iar NOI. Alerg pe strazi pustii cu sufletul la gura. Oare-i acasa? Sper sa fie! Sa ma revada, sa-mi cuprinda mijlocul parca sa-l franga, sa-mi murmure-n par vorbe intelese doar de noi.

Aseara l-am visat din nou, era asa cum il stiam candva: frumos, inalt, saten, cu ochi adanci caprui. Si-n vis mi-a spus

"Vrajeste-ma de poti si-am sa revin la tine!". M-am trezit cu gandul ca ar putea fi un semn de la el. Poate-i orgolios si nu-si calca pe suflet, nu se-ndupleca sa ma cheme altfel decat asa. Descantece nu stiu a zice, printre vrajitoare inca n-am umblat. Dar... oare eu n-as fi in stare sa prepar vreo potiune cu efect hipnotizant asupra lui?

Am sa m-apuc eu sa inventez ceva, poate descopar combinatia potrivita pentru licoarea magica buna sa reaprinda carbunii stinsi. N-am de unde sa pun picioare de broasca din balta Brusturelu' de Sus. Nici pene de strut stropite cu untdelemn de la piramida lui Tutankamon. Oare daca gasesc praf de urechi de porc o merge? As cauta esenta de umbra de veverita, da' cred ca-i prea complicat. Mie imi trebuie ceva simplu si accesibil si care sa dea efect imediat. Mi-am pierdut demult rabdarea.

M-asez spasita la masuta mea. Nu-mi mai trece nimic prin minte. Cuvintele-mi raman le limba, nespuse. Tresar. Daa, ar trebui sa pun si cateva cuvinte magice in licoarea mea! Sa ma apuc de treaba! Im asez salopeta neagra daruita candva de el si caut o palarie (cum altfel sa iasa magia?). O pun frumos pe masa. Langa ea, bagheta fermecata (un facalet, n-aveam altceva la indemana, zau!).

Incep sa arunc rand pe rand ingrediente in palarie: amintiri cu noi, poze din ziua nuntii si din primul an in casa noastra, petale de trandafiri albi cum ii placea lui sa-mi aduca-n dar mereu si un inel cu stralucire alba. Pret de cateva secunde imi caut prin minte acele cuvinte pretioase fara de care potiunea mea n-ar avea efect.

Gasesc cateva cuvinte si expresii tare rar folosite in zilele noastre: multumesc, imi pare rau, te iubesc, iarta-ma, am gresit, mi-e dor de tine, hai sa te-ajut, cum ti-a fost azi?. Le pun cu mare grija in palaria mea sa nu-mi scape nimic. Amestec minutios si mai presar putina dragoste si dulceata de fraga buzelor. Las sa se aseze bine toate, sa se intrepatruda aromele. Mai adaug o lingura mare de incredere si condimentez cu respect. Suflu, intorc palaria iar pe masa mea apare o sticluta trandafirie cu capac sferic. Pe ea sunt gravate 3 cuvinte: Parfum Mad Potion.

Desfac capacul, apas pe atomizor si inspir parfumul. Prin minte incep sa mi se deruleze momente cu NOI. Zambesc, las capul pe-o parte si parul mi se ravarsa peste umeri. O mana calda imi ia buclele si le strange intre degete, lasandu-mi pielea gatului dezgolita. Simt o respiratie calda in ceafa si o soapta abia perceputa rupe tacerea: "M-ai chemat, iubito?"

*Articol scris pentru SuperBlog2015, proba 8, Vrei sa fii magician?