Fila din jurnalul unui naufragiat

Oct. 26, 2015. Dupa acea teribila furtuna de meteoriti, nava noastra si-a deviat traiectoria. Am plutit in deriva luni in sir. N-am reusit sa revenim pe Pamant nici acum, dupa dupa aproape un an. Echipajul e complet, nu s-au inregistrat victime, doar nava e avariata. Am aterizat fortat pe o alta planeta. Pare a fi ori Jupiter, ori Marte, nu sunt sigur. Suntem total debusolati, incercam sa comunicam cu bastinasii, sa ne adaptam, sa gasim surse de hrana. Proviziile noastre sunt limitate, cred ca ne ajung pentru cel mult un an. Daca nu reusim sa plecam de aici..., e grava soarta noastra.

In primele luni aici, fiecare zi a fost o experienta noua, am descoperit lucruri complet diferite de cele pamantesti si depunem eforturi sa intelegem viata de pe aceasta noua planeta. Daca unele lucruri de baza le intelegem si se aseamana cat de cat cu cele din viata noastra de zi cu zi, altele par de-a dreptul absurde.

Locuitorii arata ca niste omuleti slabi, verzui la culoare, cu ochii mari. Locuiesc intr-un fel de cutii metalice, dreptunghiulare. La ei nu exista zi sau noapte. Sau inca n-am descoperit noi noaptea. Ne-am imprietenit oarecum cu un grup de localnici, chiar daca intaia oara ne-au privit ca pe niste ciudatenii ale naturii. Par a fi echivalentul inginerilor pamanteni. Se ocupa cu tehnologia, cercetarea, inventica, din cate ne dam seama. Nu reusim sa conversam decat prin semne, insa par deschisi sa cunoasca lumea noastra. Si noi pe-a lor, fireste.

De curand am inceput sa parasim tot ma des nava si sa exploram imprejurimile insotiti de acest grup de cercetatori (hai sa le spunem asa). Stranie lume! Pare ca nici nu s-a inventat cauciucul. N-a vazut niciunde masini cu roti de cauciuc (anvelope). Doar niste roti zgomotoase metalice, similare celor folosite candva la carele taranesti trase de boi pe Pamant.

Omuletii bizari robotesc neincetat, trudesc din greu utilizand forta fizica. N-am vazut pe nicaieri benzi transportoare care sa

ii ajute in munca de zi cu zi. Nici prin fabrici, nici prin magazine, nici prin asa zisele aeroporturi. Pur si simplu cara ei obiectele cu mainile. Chir ma gandeam "ce buna ar fi o banda transportoare chiar si cu insertie metalica pentru ei!". I-ar scuti de multe chinuri.

Cutiile metalice in care locuiesc arata bine numai in primii ani (daca ma pot raporta la aceasta unitate de timp). Dupa o vreme nu se mai inchid ermetic si circulatia aerului devine insuportabila. Cum am spune noi "bate vantu' ca in gara". E un curent de nedescris.

Apropo de curent, de data asta de cel electric. Au si aici curent electric. Si tare-i funny sa-l privesti pe electrician cum isi schimba instant infatisarea si-i ies ochii din orbite cand pune mana pe fire si se electrocuteaza. I-am dat unuia o pereche de manusi cu protectie de cauciuc adusa de noi de pe Terra. Intai a fost sceptic, privea manusile ca pe un potential pericol. Cercetatorii l-au incurajat sa le foloseasca si tare fericit a fost ca a putut evita socurile electrice si coafura "a la Einstein". Imi parea rau ca nu pot sa ii dau si cizmele mele de cauciuc, insa o sa am si eu nevoie de ele, ploua destul de des aici si n-as vrea sa ma pasca vreo raceala. Cum nu stiu ce medicamente de-ale lor mi-ar folosi, nu risc.

A, sa nu uit: nici manusi de latex (cauciuc natural) n-am vazut pe-aici. Nu stiu cum rezista si cum se descurca medicii si cei care folosesc substante periculoase sau corozive fara manusi. Au numai rani la maini. Nici alte obiecte din latex nu exista, cum ar fi prezervativele. Nu ma mai mir ca densitatea populatiei este foarte mare.

Copiii lor au jucarii din lemn, roca si metal. N-am vazut inca vreo jucarie de cauciuc, vreo minge, vreo guma de sters, vreun breloc, vreo forma pentru vechea noastra plastilina. Nici vorba sa faca miscare pe vreo banda de alergat. De mici sunt invatati cu obiectele cu duritate mare. Pacat. Unii se lovesc atat de tare de-ti rup sufletul. Ce-mi mai placea sa arunc in copilarie cu pietre folosind prastia cu bucata de cauciuc! Ei n-au parte de bucuria asta. Locurile lor de joaca sunt asemeni unor terenuri pline de piatra sparta de rau, fara vreun covor cauciuc. Ti-e mila de micuti cand ii vezi cu julituri la genunchi mereu insa nu prea ai cum sa ii ajuti. Niste covoare de cauciuc vesele le-ar face mersul la gradinita si joaca mult mai placute.

Cu gandul la copii, mi-am amintit ca aveam pe nava o brosura Elastimpex Romania, un producator pamantean de placi si covoare din cauciuc si de benzi transportoare. Am cautat-o o vreme, nu mai stiam unde am pus-o. Voiam sa le arat inginerilor cat de util ar fi pentru cei de aici inventarea cauciucului, cat de mult le-ar usura traiul daca n-ar mai fi nevoiti sa munceasca din greu. O luasem cu mine pe nava sa am ocupatie in timpul liber. Asa am aflat ca exista benzi transportoare rezistente la ulei, flacara, temperaturi inalte. Unele sunt de uz general cu insertie textila pentru o rezistenta medie, altele au insertie metalica pentru o rezistenta crescuta. Mai exista un tip de banda transportoare din cauciuc cu breaker metalic rezistenta la impact si sfasiere folosita pentru impactul cu obiecte ascutite si voluminoase (de obicei in industria chimica si cea extractoare).

 Le-am aratat in schimb in niste poze cum pot pluti usor pe apa cu o barca pneumatica in locul plutelor lor din busteni, ca acum cateva sute de ani pe Pamant. Uneltele cu manere de cauciuc au o mai buna aderenta si sunt mai usor de utilizat (ciocane, clesti, cutite, foarfece etc.). Garniturile din cauciuc si furtunurile ar fi mana cereasca, n-ar mai trebui sa foloseasca asa de multe recipiente pentru a transfera lichidele. La fel si racletele cu lamela de cauciuc pentru indepartat gheata sau murdaria de pe sticla.

Nu stiu cat au inteles ei din ce le-am povestit si aratat eu, insa au parut incantati de acest material minune numit CAUCIUC. Imi vine acum in minte o multime de intrebuintari ale cauciucului. Ce bine-ar fi de l-ar putea reproduce / inventa aici! Cu mostrele de la mine, sper ca acesti cercetatori vor reusi sa creeze o lume mai frumoasa si mai usoara pentru locuitorii planetei lor. Poate nu acum, poate peste cateva zeci de ani (in anii nostru pamanteni). Dar ar fi un salt enorm, n-ar mai trai in primitivism. Pentru noi, oamenii de pe Terra, cauciucul a intrat in banalitate demult, nici nu ne mai dam seama de importanta lui si nu-l mai apreciem la adevarata valoare.

Cum ar fi in ochii tai o zi fara vreun obiect din cauciuc? Iti poti imagina? Sau, privind imagina de mai jos, cate zile ar dura depozitarea cerealelor fara ajutorul unei benzi transportoare?

Cauciucul, aurul noastru de zi cu zi! Oh, cuvantul zi ma sfasie. Oare o sa mai am parte vreodata de alternanta zi / noapte, voi mai ajunge vreodata pe Pamant?

*Articol scris pentru SuperBlog 2015, proba 9, Cum ar fi lumea daca n-ar exista cauciucul?