Mă găseşti şi aici

joi, 3 decembrie 2015

Plagiatori fara obraz

- Da-mi, Ioane, lucrarea ta, sa scriu si eu cat sa nu raman corigent la chimie.
- Ia de-aici, insa ai grija sa nu copiezi cuvant cu cuvant, sa nu se prinda profa.
Asa a aparut la chimie termenul gheorghe negativ alaturi de ion pozitiv.

plagiat blog articole copiate
Sursa foto
Asa au aparut si plagiatorii, acea natie de oameni fara identitate, fara ganduri si pareri proprii, care nu depun efortul minim de a cugeta inainte de a-si insusi ideile si munca altora, mizand pe noroc si subestimand capacitatile celorlalti, sperand ca nimeni nu-si va da seama de micile diferente si de nota personala inexistenta.

Imi trec acum prin cap niste exemple de plagiat ieftin si jalnic:

- elevi si studenti care-si fac temele, referatele, lucrarile copiind mot-a-mot de pe internet sau din carti, asteptand sa primeasca o nota cat se poate de mare, chiar sa promoveze examene,
- jurnalisti care traduc articole de pe site-urile din strainatate (uneori fara a gasi corespondentul in limba romana, dand nastere unor perle: ulei de castor si acid maleic in loc de ulei de ricin si respectiv otet de cidru de mere amestecat cu apa),
- mesaje de sarbatori lungi cat toate zilele de post de peste an redirectionate, schimbata fiind numai semnatura si anul expedierii,
- scrisori de amor pentru iubita / sotie copiate si inlocuit genul de la feminin la masculin sa para ca masculul si-a strofocat neuronul pana i-a iesit minunatie siropoasa, doar-doar ea o pune botul la gargara lui (pardon de expresie!), iar el scapa de ciorba acra si rece primind in schimb savarina proaspata cu multa frisca sau ciocolata calda tavalita prin asternut,
- soferasi cu carnet luat "pe branza", copiind la proba teorica a examenului, ajunsi apoi cu masina in primul stalp, nenorocind si alte vieti pe langa a lor,
- cantaciosi de mare valoare, talent si cu multe succesuri la activ (pe masura dusmanilor) interpretand piese cu 3 straturi de praf pe ele sau ciordite de "pe afara", prezentate ca si cum le-ar apartine,
- bloggeri stimabili, tari in clanta si cu vorbele la ei (inclusiv pasaje intregi si fotografii copiate de pe net fara a indica sursa) participand fara nicio jena la competitii de blogging si creativitate sau mintind propriul grup de cititori.

E tris sa constati ca esti mintit in felul acesta patetic in sens negativ si cu un noian de ipocrizie. Unii oameni nu constientizeaza ca stilul lor este unic, inconfundabil, astfel incat cei care-i cunosc pot mirosi de la o posta minciuna. Cand stii ca Leana lu' Budalca scrie de obicei pe blog "Merg cu trenul de 3 ore, mi-e somn, ma culc", cand vezi paragraf ca asta "Trecut-au 3 ceasuri de cand trenul se unduieste in cantec de fier. Genele mi-s de plumb si abia le pot stapani. Ah, abia astept sa-mi odihnesc trupul ostenit de calator prin viata." cum sa nu iti pui intrebari si sa cauti de unde-si trage seva doza asta subita de inspiratie poetica?! Daca nu-i de la tuica, atunci musai e ceva necopt bine la mijloc.

Atitudinea asta flegmatica, lipsita de respect pentru cei din jur si actiunea de furt intelectual nu aduc deloc plus valoare individului, din contra, ii creaaza falsa impresie ca i-a reusit miscarea, ca si-a atins obiectivul, ca daca n-a fost descoperita (inca) hiba, atunci totul e ok. Nu, nu-i ok. Mai devreme sau mai tarziu va iesi la suprafata minciuna si consecintele nu-s prea dulci. Mai bine-i sa prezinti propria viziune, chiar daca nu esti foarte sigur de succes, decat sa o dai in bara din start. In timp, se vor cizela ideile, se va crea propria identitate.

Prefer sa primesc un sms cu mesajul "Sarbatori fericite!" in loc de "Fie ca Mos Craciun sa iti puna in ghetute din sacul lui cel imens x, y, si z cadouri. Sa ai caruta plina cu copchii, covata plina cu galbeni, casa data cu vopsea lavabila mov, Porsche la scara, conturi in lire sterline. Colindatorii sa iti ur(l)e pe la fereastra numai colinde frumoase. Aia cu capra sa vina cu ea in lesa si potcovita bine, dupa normele europene. Sa ai recolta buna de lavanda bio si praz verde." Bine, bine, accept si "Sarbatori fericite si-un praz verde!"

Daca nu poti fi original, macar nu te fa de ras cu munca altuia! Scrie 3 vorbe, dar sa fie ALE TALE! Conteaza enorm! Altfel... rusine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Hei, nu plecati inainte de a-mi spune doua vorbe! Pentru mine conteaza parerea voastra! :)