Mă găseşti şi aici

vineri, 4 decembrie 2015

Ninsoare de decembrie

Ninge. Nu stiu cum e la voi, insa la mine ninge viscolit de cum am intrat in decembrie.

Pana acum mi-a nins pe la poarta, am strat gros de facturi si nu stiu ce oi fi facut cu lopata, ca n-o mai gasesc sa pot indeparta puzderia de hartoage urate. Al naibii de urate pocitanii!

Mi-a mai nins pe balcon cu niste articole de bricolaj nou noute. Abia astept sa le pun cap la cap pana iau nastere niste decoratiuni de Craciun hand made, sa nu stric traditia de a avea in fiecare an macar un obiect confectionat de mana mea.

Nu stiu cum a reusit omul meu drag, insa cand a ajuns aseara acasa era nins tot. Era plin de materiale de curatenie si m-a indemnat sa le folosesc pentru o curatenie generala, daca tot s-a intamplat sa vina asa ninsoare si viscol. Sa curat bine si hornul, ca nu cumva Mos Craciun sa-si innegreasca barba cand vine sa ne lase cadouri, ca doar am fost cuminte foc. Mai mult foc decat cuminte, dar asta-i alta poveste.

Vaaai, ce nameti de rufe am gasit in baie dimineata! Nu-mi venea sa cred cand s-a depus asa strat imens. Alt troian de rufe asteapta linistit pentru calcat. Sa mai astepte!

Numai in bucatarie n-a nins cu nimic. Cratita e goala, vad. Cred ca am tinut eu usa sau fereastra prea bine inchise... Hmm, parca nici prin portofel n-a prea fulguit.


Mi-e draga iarna si tare as vrea sa imi ninga si cu niste cadouri. I-am scris deja Mosului Bun o scrisoare de 3 pagini A4, sper sa o citeasca in timp util si sa n-o mai dea cotita si anul asta, ca nu mai e an de criza, stiu eu sigur, cifrele arata crestere economica. Duduie economia. Sau bubuie?!

O sa il aut si eu pe Mos, am sa mai scriu niste articole pentru Craciunul Bloggerilor 2015, poate reusesc sa culeg macar un dar plin de ninsoare de pe la vreun sponsor-spiridus Blog Awards. Am vazut deja vreo 5 saltareti verzui scotand capetele din zapada: Just4Girls, Scutecila, Allview, FloriDeLux, StarShiners. E musai sa le cant cate un colind frumos fiecaruia, sa le dezghet sufletul si tolba.

Pana una, alta... ma duc sa curat in fata portii cu mainile goale. Nu vreau sa risc sa n-aiba unde parca Mosul sania, cat o sta la noi, o luna-doua... :)


blogawards

Un comentariu:

  1. La noi nu a nins inca, dar nu e timpul pierdut :) Iarna abia incepe si surprizele vor veni, cu siguranta (ori prea cald, ori ger napraznic).

    RăspundețiȘtergere

Hei, nu plecati inainte de a-mi spune doua vorbe! Pentru mine conteaza parerea voastra! :)