Înțărcarea blândă - povestea noastră

Sânul nu înseamnă numai hrană pentru copil. Înseamnă și imunitate, anticorpi, afecțiunea pe care o simte de la mamă, apropierea de ea, încrederea că e acolo și îi oferă dragoste și protecție, e locul unde se simte cel mai bine, aude cum bate inima, e acel loc după care jinduiești o viață întreagă să revii. Dacă te cere când e cu bunicii sau cu tati, poate simte că are nevoie de ține, de sânul tău. Doar de la tine, mami, primește acea dragoste fără margini, nimeni altcineva nu îi mai oferă așa ceva. Poate tânjește după acel schimb de dragoste pură câtă vreme lipsești de lângă el.

Eu nu am avut curajul să îi iau copilei sânul, lăsând-o la bunici. Mi s-ar fi părut nedrept să îi iau brusc ceea ce ea iubea mai mult și să mai și lipsesc de lângă ea. Am mers pe #înțărcare #blândă, imediat după ce a făcut 2 ani (aș fi stat mult și bine după auto-intarcare). Puțin câte puțin, am rărit mesele, îi distrăgeam atenția, o amânam dându-i un reper clar în timp cât să înțeleagă la vârsta ei: "mami îți dă țiți după ce facem baie", "mami îți dă țiți când mergem la nani", "facem cutare lucru și apoi păpăm țiți" etc. Și de fiecare dată când o amânam, mă țineam de cuvânt. Venea momentul promis și așteptat de ea și atunci primea sânul. La un moment dat știa că papă țiți doar seara la nani și mă chema după amiază în dormitor. O lăsam peste zi la mama, seara mergeam și o luam și primea sân. Îi explicam mereu că ea acum e fetiță mare și doar bebelușii mai papă țiți, iar ea nu mai e bebeluș. Că țiți o iubește la fel de mult și că dacă vrea, poate să pună o mânuță pe ea.

A fost grea înțărcarea, mi-a luat cam 3-4 luni și doar o singură dată am lăsat-o să plângă fără să primească sânul, într-o noapte (cred că primise devreme). Am plâns atunci amândouă, dar dacă aș fi cedat, se ducea de râpă tot efortul meu de până atunci.

În perioada în care incercam să o înțarc, purtam bluze cât mai închise în față, mai greu de ajuns la sân, să nu fie o tentație pentru ea.

Cât era la mama mea, ea nu cerea deloc sân, chiar dacă o lăsam și un week-end întreg, semn că era pregătită pentru înțărcare și voia sânul doar pentru acel moment de dragoste al nostru. Vreo 3 săptămâni după ultimul supt, a fost foarte greu pentru mine. Emoțional eram praf. Ea se pare că era mai pregătită psihic decât am fost eu.

Am avut emoții legat de întoarcerea la muncă, de cum va reacționa. A fost mai bine decât mă așteptam. O alăptam înainte de a pleca la muncă, apoi când reveneam. Ne-am obișnuit repede amandouă cu acest program. Și moțata mea adormea cu mine doar la sân. Până la înțărcare nu a dormit altfel, doar la sân. Pot număra pe degete de câte ori a adormit altfel (o găseam adormită sau pica de oboseală). Ca mamă, faci cum simți, copilul e al tău, nu al soacrei, nu al mamei tale. AL TĂU. :)

Acum o iubește pe țiți, se alintă la ea, știe că ea e fetiță mare (4 ani și 4 luni) și că poate oricând să stea la mami la țiți fără să pape (doar bebelușîi papă). O pupă și o drăgălește, câteodată îi spune "pa, țiți, minte gădi" (pa, țiți, să fii cuminte cât sunt la grădi). Îmi aduce să îi alaptez păpuși și maimuțoaie, e dulce tare. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face fix la fel! Copila are încredere în mine, simte că o iubesc și îmi întoarce dragostea. Relația cu copiii se construiește încă de când sunt la sân. Par mici și că nu înțeleg, dar ei simt și oferă așa de mult, uneori lecții pentru noi, adulții!

Zilele trecute îi arătăm micuței mele poze cu ea la sân:

- Uite, erai mică, mică și păpai țiți.

- Nuu, mami, nu o păpam. Eu o mulgeam... 😂😂😂😂😂😂 

Înțarci sau nu copilul înainte de 2 ani?

Dacă vrei să înțarci copilul mai devreme de 2 ani, așa cum este recomandarea OMS (Organizația Mondială a Sănătății) și a altor foruri internaționale (căci majoritatea recomandă alăptare minimum 2 ani), mai gândește-te. E firesc să existe momente de răscruce în care, ca mamă, la presiunea celor din jur, pe fondul oboselii cronice, a revenirii la muncă etc., ai putea renunța la alăptat. Dar nu te pripi. Toate trec. Și greva suptului, și puseele de creștere, și colicii, și erupțiile dentare, și nopțile nedormite.

În toată viața sa, vei putea să îi cumperi orice copilului. Însă cu toți banii din lume n-ai să-i poți cumpără căldura sânului mamei sale. Copilul nu primește de la sân doar hrană. Acolo găsește iubirea ta, liniștea, căldura brațelor tale, mângâiere, mirosul mamei sale, vocea ta blandă, povești și cântecele. Nu-ți priva devreme copilul de această binecuvântare. Înțărcarea va veni când veți fi pregățiți amândoi, tu și puiul. Poate peste o lună, poate peste 1 an. Veți simți amândoi.

Liniștește-te tu și se va calma și copilul, dacă e agitat. Ieși din casă, fă ceva și pentru ține, FEMEIA. Lasă copilul cu tati sau cu cineva de încredere 2 ore și dă-ți timp și ție, ai nevoie să îți pui ordine în gânduri și simțiri. Odihnește-te, dormi, cântă, dansează, fă o baie cu spumă, relaxează-te, cumpără-ți o înghețată maaare, doar pentru tine. Vorbește despre apăsările tale, eliberează-te de frustrări și povară, de presiunea vorbelor soțului tău sau familiei, de neputințele de mamă. Și dacă ai scrie pe vreun grup de mămici durerea ta îți va fi de folos, te vei simți mai încrezătoare și vei găsi soluții pe care nu le vedeai azi dimineață. Mămicile vorbesc aceeași limbă ca și tine, multe au trecut deja prin ceea ce treci tu acum, nici ele n-au primit în maternitate "manualul de instrucțiuni pentru bebeluș". :)

Și nu uita: alăptarea e schimbul de iubire dintre mamă și pui, e o conexiune unică dincolo de cordonul ombilical, dincolo de limitele altora de înțelegere. Tăticii nu vor înțelege pe deplin niciodată căci nu au acest privilegiu. Dă-i sân puiului când vrea, cât vrea, cât simți tu, cât vă e bine amândurora. Va veni repede ziua când îți va fi dor de aceste momente. N-am văzut încă liceeni cu sânul mamei în traistă, iar eu tânjesc deja după clipele când respirația mea se pierdea în părișorul bălai și în mirosul ei de bebeluș mâncăcios. Sunt însă fericită că am reușit s-o înțarc blând, fără traume. :)