Mă găseşti şi aici

miercuri, 16 martie 2016

Cenusareasa zilelor noastre

Facebook Ads: "Imparatul Rosu Papuc da mega party sambata viitoare in cinstea unicului fiu mostenitor, Printul Condur, ocazie cu care acesta din urma isi va alege viitoarea mireasa. Sunt invitate toate domnisoarele din Regatul Unit al Papucenilor si Cizmarestilor. Pentru inscriere, folositi aplicatia de Facebook dedicata "Mama, eu m-as marita", completati formularul special, lasati adresa contului personal pentru verificari amanuntite si dati like & share acestei postari, sa vada cat mai multe posibile mirese. Data limita de inscriere: vineri dimineata. Domnitele selectate vor primi pe mail invitatia oficiala.".

- Ia vezi, apare in cronologia mea? Ca am dat acum share public.
- Ce sa apara?
- Evenimentul de sambata seara de la Palat.
- Huh?!
- E viral, soro, n-ai auzit ca printu' lu' Papuc face casting de neveste?! Uite link-ul! Hai, mai avem doua zile la dispozitie sa ne inscriem si sa ne pregatim. Cenusareasoooooo! 

In pragul usii apare sfioasa sora vitrega a celor doua pupeze roscate si in secunda doi deja trebaluia de zor sa le pregateasca rochii cochete pentru petrecerea mult trambitata. Nu si-a permis sa le intrebe prea multe detalii de teama sa n-o jigneasca iar, asa cum faceau de obicei, insa din discutiile purtate in gura mare prin toata casa, a reusit sa prinda ideea: printul vrea sa se insoare si poate veni la petrecere orice juna din imparatie, cu conditia sa aiba cont de Facebook si sa se inscrie pe lista de participare. Intre timp venisera si invitatiile oficiale.

Melancolia a cuprins-o imediat. Cum ar fi sa scape de calvarul muncii silnice la care e supusa in fiecare zi de catre cele doua surori si de mama vitrega? N-ar mai trebui sa doarma in cenusa calda a  semineului, ar avea patul ei mare. Haine de firma, de la branduri internationale. Pantofi din piele naturala. Parfumuri scumpe. Vacante de neuitat. Sofer personal si masina la scara. Ohh, ce vise!

cenusareasa masina de lux

Cu toate visele adunate in san si un nod mare in gat, porni spre camera mamei vitrege s-o roage sa o lase sambata seara la petrecere.

- Bineinteles, draga mea. Dar numai dupa ce termini treaba acasa. Uite ce ai de facut: ...


Si incepu a-i insirui Cenusaresei o gramada de lucruri pe care cu greu le-ar fi terminat in doua saptamani, daramite in doua zile. Cu obrajii brazdati de siroaie de lacrimi si sperante ioc, biata Cenusareasa se-ntoarse in odaia intunecata. Si-a stors creierii cateva ore, in cautarea unei solutii de rezolvare a spinoasei probleme. Intr-un tarziu, si-a adus aminte de globul de cristal. Acolo sigur va vedea viitorul si va sti ce are de facut!


desene aimate cenusareasa


L-a intors si sucit pe toate partile. Da, avea sa danseze si ea la petrecere. Dar cum sa ajunga acolo cand avea atata treaba?! Si nici n-avea cu ce sa se imbrace... Totusi, scoate smartphonul, se inscrie cu scepticism pe lista si apoi ii da un mail Zanei Sandaluta, care sigur ar ajuta-o!

cenusareasa smartphone vin

Neintarziat, a venit mail-ul de la Palat. Zana Sandaluta, cum a aflat ca Cenusareasa are nevoie de ajutor, cum a aparut in curtea din spate, in ziua petrecerii. Cu bagheta ei magica in mana, a facut cateva vraji si toate grijile Cenusaresei au disparut. Totul era la locul lui, bine facut. O rochie superba albastra se mula pe corpul de viespe al Cenusareasei, o pereche de pantofi stiletto Red Quinn din clestar ii sclipeau in picioarele mici iar in fata portii isi facu aparitia o caleasca model unicat, creata dintr-un dovleac. Dupa ce i-a urat noroc tinerei, zana i-a soptit la ureche:

 - Ai grija, draga mea, cand ceasul va bate miezul noptii, vraja se va rupe si totul va reveni la cum a fost inainte. Sa nu intarzii!

Bucuroasa de nu-si incapea in piele, Cenusareasa se mai aranja putin in oglinda inainte sa plece spre palat, isi admira perechea de pantofi noi si se minuna cat de bine ii vin si cum ii indreapta postura. Oricine a vazut-o asa gatita, a fost vrajit de asa apartitie.

Vrajit a fost si Printul Condur cand a intalnit privirea Cenusaresei. Ore in sir a dansat numai cu ea, n-a avut ochi pentru nimeni altcineva. Cuprinsa de mrejele printului, pana si Cenusareasa a uitat de toate, chiar si de sfatul Zanei Sandaluta. Cand orologiul mare a inceput sa bata miezul noptii, speriata, Cenusareasa a zvacnit din bratele vanjoase ale printului si a iesit in fuga spre caleasca ce-o astepta din fata maretului palat, pierzandu-si pe trepte un pantof.

Jos, alta surpriza: un politist zelos tocmai completa o amenda de circulatie.

cenusareasa amenda circulatie

- E caleasca Dvs., domnisoara?
- Da...., zise Cenusareasa baiguind.
- Sa-mi dati si mie talonul si permisul de conducere, va rog! Si actul Dvs. de identitate.


Ce acte si de ce? Ce se intamplase? Mica Cenusareasa nu intelegea nimic si privind in urma sa nu o vada nimeni, se ascunse in caleasca.

- Am facut o perchezitie si am gasit in caleasca Dvs. o multime de perechi de pantofi de contrabanda, precum si incaltaminte furata de la magazinul de pantofi Carmine Shoes. Ce stiti despre asta?

rani pantofi
Vanata de furie, Cenusareasa si-a amintit de afacerea celor doua surori si nu i-a fost greu sa ghiceasca cine a sabotat-o si de ce. Le eclipsase total la petrecere si-l cucerise pe print, care acum o cauta innebunit in tot palatul.


- Va rog sa ma urmati la sectie, aveti destule de povestit acolo.
- Sunt desculta, fara un pantof... Iar celalalt tocmai mi-a plesnit in picior, cand am urcat in caleasca... Sangerez...
- Nu-i nimic, am sa am eu grija de tine o viata-ntreaga, draga mea.

Si scotand chipiul, politistul se-ntoarse catre Cenusareasa. In fata ei statea de fapt printul Condur, indragostit deja pana peste urechi. Ii sclipeau ochii de dragul ei. Alaturi aparu Zana Sandaluta, cu aceeasi bagheta magica intr-o mana si cu globul de cristal in alta. Ia uite ce fac surorile tale acum, probeaza pantoful tau de clestar, crezand ca vor avea noroc la mana printului, asa cum din batrani se povesteste:

surori cenusareasa pantof


Ramasa fara grai, Cenusareasa cea frumoasa isi sterse din minte ipostazele pe care si le imaginase cu numai cateva minute in urma, facand smotru iar, ciorba de stevie si spaland munti de vase. Avea sa devina printesa. O printesa adevarata...

cenusareasa gospodina moderna


cenusareasa aspirator

cenusareasa gateste


Si-am incalecat pe-o sa...
Si v-am spus povestea asa...


*Articol scris pentru Spring SuperBlog, proba 5, CarmineShoes.ro: Povesti de iubire cu si despre pantofi. 
Surse foto: Pinterest, Barbioyunu, ConversaCult, "Books, Tea time & Sweet apple pie", Gilla, Stepanida, 
carmine shoes sigla


Un comentariu:

  1. foarte amuzantă povestea! mi-a plăcut foarte mult. felicitări pentru talent și umor :)

    RăspundețiȘtergere

Hei, nu plecati inainte de a-mi spune doua vorbe! Pentru mine conteaza parerea voastra! :)