Mă găseşti şi aici

sâmbătă, 18 octombrie 2014

Analize recomandate in sarcina

Venirea pe lume a unui pui de om este prilej de mare bucurie in sanul familiei si totodata o schimbare importanta in viata parintilor. Pentru ca sarcina sa ajunga cu bine la termen si bebelusul sa se nasca sanatos, viitoarea mamica trebuie sa-si faca o serie de teste, analize si investigatii pe tot parcursul perioadei de graviditate. Ele incep o goana nebuna in cautarea laboratoarelor care efectueaza analize cat mai ieftine, rascolesc internetul, citesc forumuri, reviste, site-uri, se informeaza de la alte mamici, fac totul ca bebelusului sa-i fie bine.

Primul test este testul de sarcina. Se cumpara din farmacii iar pretul este accesibil (8-12 lei). Rezultatul este valabil incepand cu prima zi de intarziere a menstruatiei. Mai devreme nu se recomanda deoarece nivelul hormonilor este sub limita si testul poate iesi negativ chiar daca femeia este insarcinata. Daca acesta este pozitiv, urmeaza un control la medic pentru confirmarea sarcinii. In urma consultatiei, medicul va recomanda un set de analize uzuale de sange si urina (hemoleucograma completa, Rh, grup de sange, HIV, VDRL, sumar de urina si urocultura etc., decontate de CNAS), precum si cateva analize pentru depistarea eventualelor boli care ar putea determina aparitia de malformatii fetale, avort spontan sau chiar decesul fatului in uter. Aceste investigatii se vor face in primul trimestru de sarcina. Cea mai cunoscuta si costisitoare investigatie din primele saptamani este determinarea profilului TORCH.
Nu este obligatorie, dar este foarte importanta.

TORCH este acronimul mai multor boli infectioase care, dobandite in timpul sarcinii, au efecte nedorite: T(toxoplasma), O(alte infectii - de exemplu: sifilis, hepatita B, varicela, zona zoster etc.), R(rubeola), C(citomegaloviroza) si H(herpes). Este o analiza complexa de sange, iar rezultatul se obtine in medie in 7-10 zile. In functie de laborator, costul variaza intre 350-450 lei si nu se deconteaza de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (de ex.: 356 lei la oricare clinica Medas sau 285 lei numai in zi de sambata in Medas Feminis din Dorobanti, avand ei periodic reducere de 20% la toate analizele de sange; 354 lei la Bioclinica, undeva un zona Muncii, pe Calea Calarasilor; 431 lei la Lotus Medica Berceni, pe Sos. Oltenitei, la Piata Sudului; tarife similare percep si Synevo si Medicover).

In timpul primului trimitestu al sarcinii se mai pot recomanda analize pentru listerioza, infectie cu Chlamydia (doar daca pacienta a avut mai multi parteneri), test de aviditate la toxoplasma daca nivelul anticorpilor specifici este ridicat, determinare anticorpi anti grup de sange daca viitoarea mamica are OI sau alt grup sangvin decat are tatal etc., toate in functie de istoricul medical si de rezultatele analizelor.

In trimestrul II, pe langa deja obisnuitele controale si ecografii la medicul care monitorizeaza sarcina, se mai poate recomanda bitestul (sau dublu test). Acesta este un test combinat: o investigatie ecografica (ecografie morfologica) si analize de sange. La fel, este un test destul de costisitor, nedecontat de CNAS (380-420 lei). Se poate face si cu ecografia de la medicul personal al pacientei, achitandu-se doar diferenta pentru analiza de sange (de ex.: 100 lei la oricare Medas, 80 lei la Medas Feminis doar sambata, 140 lei la Synevo). In acest caz, conditia este sa fie maxim 24 de ore diferenta intre ecografie si recoltarea sangelui, pentru ca rezultatul sa fie concludent. Nu toate laboratoarele accepta ecografii de la terte institutii.

Unele analize si investigatii se vor repeta la anumite intervale de timp iar cu avansarea sarcinii apar altele (triplu test, cvadruplu test).

Desi la prima vedere am fi tentati sa spunem ca sarcina este costisitoare, sa nu uitam ca sanatatea bebelusului si sanatatea mamei n-au pret.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Hei, nu plecati inainte de a-mi spune doua vorbe! Pentru mine conteaza parerea voastra! :)