Nu-i totul pierdut, tinerii încă merg la teatru

Plouă mărunt, tomnatic. Vântul îmi aleargă haotic prin plete. Morocănoasă şi grăbită, îmi fac loc printre bălţile oraşului, în căutarea unui loc cu mai puţină apă tulbure. Abia ridic privirea când şi când, să nu mă ciocnesc de vreun trecător pitit sub o umbrelă sobră. Nu mai aud claxoanele isterice, nici zgomotul străzii. Aud în schimb o voce plăpândă care mă opreşte preţ de o clipă. Nu înţeleg murmurul. Mi-e rece şi abia aştept să ajung acasă la pitica mea dragă. Totuşi... 

- Mă scuzaţi, ştiţi unde e Teatrul Metropolis? mă reţine din nou vocea necunoscută, insisent şi clar. 

Ştiu cu siguranţă unde e, însă pe moment am uitat complet, nu reuşesc să-mi amintesc neam. Grămezi de informaţii s-au cuibărit în mintea mea, s-au amestecat şi nu izbutesc să le sortez. Mă uit în jur, poate mă pot orienta. Sunt la Piața Universității. În spatele meu e Teatrul Naţional. Cinci metri mai la stânga e Teatrul Foarte Mic. Bulandra e la câteva minute de mers pe jos de aici, pe străduţele întortocheate. Odeon e pe cealaltă parte a bulevardului, spre Victoriei. Teatrul de Comedie e în centrul vechi al oraşului, la vreo cinci minute depărtare. Pentru Nottara fac dreapta şi ţin bulevardul. Dacă merg înspre Cişmigiu, dau de Teatrul Elisabeta. Dar Metropolis?! Ah, tot nu-mi amintesc. 

Teza la franceza

Zarva unei dimineti a fost intrerupta brusc de o voce domoala si o prezenta semeata in sala de clasa. Toti ochii s-au indreptat spre usa de la intrare. Eram cu totii precum melcii de parca era prima oara cand cineva ne dadea binete. De fapt, cineva ne saluta cumva aparte,  intr-o limba noua, necunoscuta, neauzita pana atunci. Dar suna asa de interesant!

Un domn profesor nu foarte inalt, usor grizonat, cu trasaturi calde s-a asezat la catedra, fix langa banca mea. Nu mai facusem ore cu altcineva in afara de Doamna Invatatoare si toata curiozitatea din lume s-a concentrat intre cei patru pereti ai salii de clasa. Ii studiam fiecare miscare, fiecare gest, fiecare vorba. Emana o blandete incredibila, asemeni acelor bunici care-s in cale afara de bucurosi cand nepotii ii intreaba tainele lumii si le explica acestora de-a fir a par tot ce stiu, cu multa, multa dragoste. Era departe de varsta bunicilor, insa avea acelasi aer dulce si aceeasi dorinta de a impartasi cu noi, scolarii, tot ce am fi vrut sa aflam. 

Ne-am dumirit repejor ca dumnealui avea sa ne predea tainele limbii franceze. Printre primele expresii invatate au fost formulele de salut. Mi-aduc aminte si acum cu cata gratie ne spuna dimineata "Bonjour, MES élèves!". Eram AI DUMNEALUI. Si era al nostru. Ne-a sadit in suflet nu doar limba franceza ci si repere de viata indispensabile oricarui individ. Am invatat impreuna respectul si increderea de sine, reguli de conduita nu doar in clasa ci si in lume, principii morale. Totul prin joaca, veselie, cantece si poezii haioase. Arar se incrunta cand cineva era necuviincios, ridicand o spranceana. L-am asemuit multa vreme cu Domnu Trandafir. Si acum mai cred ca a fost Domnu Trandafir al scolii mele, al copilariei lipsite de griji pe bancile roase de vreme.

Din cand in cand, ii fredonez copilei mele cantece in limba franceza invatate in primii ani de scoala, cu peste 20 de ani in urma. N-am uitat niciun cuvant, sunt la fel de vii in mintea mea. Am sorbit invataturile Domnului Profesor, mi le-am intiparit bine in suflet, la fel cum mi l-am urcat pe un piedestal pe dumnealui. Are un loc aparte, castigat meritat. 

Toti anii in care mi-a daruit invatatura au fost pentru Domnul Profesor o neintrerupta teza, muncita pe branci, sapata cu sudoare si presarata cu multa dragoste pentru elevi. O teza pe care fiecare elev o poate corecta si nota dupa propriile masuri si valori. M-am gandit indelung ce nota sa-i acord, am masurat la microscop fiecare paragraf al tezei, fiecare fila a lucrarii uitandu-ma la mine, omul de azi. Sunt oglinda muncii dumnealui. Azi, intr-o zi speciala, a aniversarii Domnului Profesor, am sa fac publica nota mea formata nu din cifre ci din 11 litere, ca in scoala primara: VA MULTUMESC!

Sub stăpânirea lui 13

Sursă foto

13! Sau XIII. Sau treisprezece. Ori treişpe. Câteodată 12+1. O duzină şi 1/12 din altă duzină. Dama de pică, vecină valetului. Uneori 1 după amiază. Radical din 169. Primul număr prim format din două cifre diferite, la rândul lor numere prime: 1 şi 3. Ultima piesă lajocul de rummy. 3 la puterea a doua adunat cu 2 la pătrat. Spaima superstiţioşilor. Numărul detestat de americani şi rar întâlnit peuşa lor de la intrare. 31 citit de la coadă la cap. Simbolul grafic al pisicii negre.

Ştiu, eşti nedumerit ce-i cu atâta 13 în articolul de azi. Hai să te luminez: începe SuperBlog, ediţia aXIII-a la 1 octombrie şi-mi anunţ participarea cu surle şi trâmbiţe azi, marţi 13, ora 13.

Mă declar în pană gravă de idei geniale, generatoare de articole de 100 de puncte, însă lista scurtă a sponsorilor îmi dă apă la moară şi mă-mbie să-mi ascut creionul. E musai să le şterpelesc măcar un premiu stimabililor (în)juraţi şi să urc în top 13.

Momentan sunt 10 sponsori anunţaţi, unul mai fălos ca altul. Totuşi, parcă văd că mai scoate Claudia din mânecă încă vreo trei sponsori zbanghii şi veseli sau stoarce din pământ, din iarbă verde încă 3 probe de la cei deja intraţi în horă. Nu de alta, da' să nu strice feng-şuiu' ediţiei 13. 

13 motive să particip la SuperBlog 2016

1. dacă am participat deja la 3 ediţii, trebuie să mai particip la încă 1, pentru că 1 şi 3 puse alături formează 13
2. cercetătorii britanici spun că dacă nu-ţi foloseşti creierul la maxim, se stafideşte; nu risc să am un creier în stare flască, atrofiat
3. 1 octombrie pică sâmbătă, deci începem cu o pauză de relaxare, doar n-o să scriem în week-end. Pauzele lungi şi dese...
4. primele note apar abia după ce am înscris articolul cu nr. 3, suficient cât să mă ambiţioneze să continui chiar dacă la proba 1 am o notă de să se spele pe cap tot neamul juriului; uh, iar cifrele 3 şi 1!
5. pot să mă laud că sunt participantă într-un concurs serios, cu tradiţie: a XIII-a rundă de confruntări superblogosferice
6. la proba 13 de primăvara trecută, cea propusă de Salon du Mariage Toujurs l'Amour, am fost câştigătoare. L-am înviat pe Don Corleone pe ritm de tarantelă şi m-am ales cu un voucher de relaxare la Complex Săftica
7. vreau să mă bat în idei cu câştigătorul celui de-al XIII-lea trofeu SuperBlog, să-l învăţ minte şi data viitoare să nu mai aibă tupeul să concureze cu mine! Am mintea odihnită şi-o să scriu pentru SuperBlog şi când voi aştepta poştaşul să-mi aducă pensia pe prispa casei.
8. scap de dat cu mopul şi de bucătărit timp de 2 luni (mă rog, încă negociez cu fiica-mea situaţia asta)
9. sper să fie gala sponsorizată de Ryanair şi să ne facă supriza de a o organiza în Croaţia, dar nu în oraşul omonim cu moneda botswaneză. M-am răzgândit, accept şi acel oraş-cetate. În fond, orice femeie trebuie să ajungă acolo măcar o dată-n viaţă.
10. dacă n-o să câştig nimic toamna asta, mai am timp să învăţ o poezie frumoasă pentru Moş Crăciun. Ştiu că el nu e chitros, mi-o oferi măcar o bomboană pe băţ în schimbul poeziei "Moş Crăciun, ce ai în sac?".
11. cresc exponenţial traficul pe blog, voi avea minimum 10 vizitatori în plus: membrii juriului
12. am şansa de a-mi resuscita vocabularul de cartier când voi primi răspuns la contestaţii
13. întreruperea bruscă a administrării de adrenalină superblogosferică poate crea sevraj, mai ales când cu doar o ediţie în urmă am avut supradoze la 12 probe din 16, fix la ora 23.59, ora la care mi-am înscris articolele în platformă. Să nu rămân cu sechele, Doamne fere'!